Cosul meu
Cosul este gol!

Articole

ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI - Al doilea tunel, de Radu Cinamar

Iată-ne ajunși la volumul 5 al seriei de cărți ce a devenit celebră odată cu apariția, în 2004, a controversatului „Viitor cu cap de mort”. După o pauză de 7 ani, autorul uimește și de această dată prin subiectul provocator adus în discuție. Cititorii fideli lui Cinamar au mărturisit de-a lungul anilor despre efectul cărților sale, folosind pentru aceasta unele cuvinte rar întâlnite în lumea forumurilor literare: provocator, convingător, hipnotic, revelator etc. Volumul 5 al seriei nu face excepție, fiind o prezentare uluitoare despre interiorul gol al Pământului.

24-03-2017 citeste tot articolul »

RADU CINAMAR – cel mai așteptat scriitor român – revine cu un nou volum, a cincea carte din serie!

Autor: Autor

Avem o veste de excepție care în mod cert îi va bucura pe mulți dintre noi, dar mai ales pe cititorii lui Radu Cinamar. De mai bine de 7 ani așteptăm noi informații referitoare la incursiunile misterioase pe care autorul a început să le prezinte în primele sale patru cărți...

10-03-2017 citeste tot articolul »

Fluorurile din produsele pe care le folosim zilnic se afla în aceeasi categorie cu substantele otravitoare pe baza de plumb si mercur, care ataca creierul

Autor: Resonance

În conformitate cu un articol publicat în numărul din luna martie 2014 al revistei medicale The Lancet Neurology din Marea Britanie, fluorul este de fapt o neurotoxină puternică, ce a fost inclus în aceeaşi categorie cu mercurul, plumbul şi arsenicul. La vremea apariţiei sale articolul nu a suscitat un prea mare interes, însă de curând situaţia pare să se fi schimbat în această direcţie.
Faptul că fluorura este o neurotoxină nu reprezintă ceva particular sau controversat în comunitatea medicală, dar în Statele Unite ale Americii această informaţie a fost în mod sistematic blocată , pentru a nu fi adusă la cunoştinţa populaţiei.

07-12-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (7)

Autor: Resonance

Dacă luăm în vedere faptul că peste 95% din apele adânci ale planetei (în special oceanele) au rămas neexplorate, este aproape imposibil ca astfel de baze suboceanice să nu fie şi de altă natură decât cea umană. Într-adevăr, peste 50% din observaţiile OZN se referă la intrări şi ieşiri din apele oceanelor a unor OZN-uri, la care se adaugă numeroase dispariţii misterioase de nave şi avioane sau chiar a unor submarine.

26-07-2016 citeste tot articolul »

Calugarii tibetani demonstreaza oamenilor de stiinta puterile paranormale pe care ei le au

Autor: Resonance

Nenumărate cărţi şi texte străvechi afirmă că fiinţa umană poate avea capacităţi paranormale extraordinare, printre care levitaţia, telekinezia, dedublarea conştientă sau invizibilitatea sunt considerate a fi minore.
Cu excepţia celor care se nasc cu astfel de puteri (de pildă, un exemplu atestat științific este rusoaica Nina Kulaghina, ale cărei puteri telekinetice au fost demonstrate științific în mai multe experimente), celelalte fiinţe umane le pot dobândi prin practica perseverentă a unor tehnici yoga sau de altă natură, care includ meditaţia, exerciţii de respiraţie, posturi corporale, dansul ca modalitate de inducere a stării de transă, postul negru, anumite preparate din plante etc.

12-07-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (6)

Autor: Resonance

Importanța bazelor suboceanice nu este cu nimic mai prejos decât a celor subterane. Problema lor a început să fie adusă în discuţie încă de acum câteva zeci de ani. Totuşi, în cazul bazelor suboceanice există o problemă tehnologică mult mai spinoasă: dacă în cazul bazelor militare secrete subterane modalitatea de construcţie este relativ simplă (maşini de forat gigantice, tehnologie de construcţie avansată, cu materiale adecvate, explozii controlate pentru crearea spațiului necesar etc), în cazul bazelor suboceanice problema este cu mult mai spinoasă, cel puţin dacă vom lua în considerare nivelul tehnologic „ortodox” care este cunoscut în prezent.

07-07-2016 citeste tot articolul »

Intr-o pestera din China au fost gasite conducte vechi de 150 000 de ani

Autor: Resonance

Conductele din Baingong (China) reprezintă unul dintre cele mai mari mistere din istoria omenirii. Ele au fost găsite sub o piramidă aflată într-un stadiu avansat de distrugere, situată pe muntele Baingong din provincia Qinghai, în Nord-Estul Chinei. Aşa-numita piramidă constituie de fapt vârful muntelui Baigong, astfel încât este relativ dificil să se afirme cu certitudine dacă ea a fost o construcţie separată, ori reprezintă chiar formaţiunea geologică a muntelui, care are acel aspect.

27-05-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (5)

Autor: Resonance

Probabil cea mai mare autoritate în ceea ce priveşte subiectul bazelor secrete subterane şi suboceanice este cercetătorul și scriitorul american Richard Sauder, care de două decenii popularizează în mod sistematic acest subiect, pentru ca el să fie cunoscut în mod public. Sauder este autorul competent al câtorva lucrări pe această temă şi a mai multor rapoarte complexe. Cercetările şi investigaţiile pe care el le-a făcut sunt reunite în cărţile sale, dintre care cea mai cunoscută este „Hidden in Plain Sight – Beyond the X-files”.

26-05-2016 citeste tot articolul »

NASA publica imagini extraordinare cu unii dintre satelitii naturali ai lui Saturn

Autor: Resonance

Epopeile spaţiale din prezent devin din ce în ce mai atractive şi interesante. Graţie noilor tehnologii, fotografiile publicate de NASA sunt din ce în ce mai calitative, chiar dacă instituţia americană este recunoscută ca fiind totodată cea mai mare tăinuitoare de aspecte „incomode”, relativ la viaţa extraterestră, OZN-uri, baze extraterestre pe alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar, ori experienţe foarte speciale în cosmos ale astronauţilor trimişi în felurite misiuni (începând cu programul Apollo şi până la cele de pe Staţia Internaţională).

24-05-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (4)

Autor: Resonance

Baza militară secretă Dulce este considerată a fi cea mai adâncă bază subterană din lume (aproximativ 4 kilometri sub suprafaţa pământului) şi este de asemenea una dintre cele mai complexe. 

25-04-2016 citeste tot articolul »

Piramida descoperita in Antarctica, folosind imagini din satelit

Autor: Resonance

Informaţii despre existenţa unor piramide pe tărâmul Antarcticii au mai apărut în media alternativă în ultimii 4-5 ani, fiind prezentate nişte fotografii care au reuşit să spargă „zidul cenzurii” instituit de Serviciile Secrete sau alte organisme oculte.

20-04-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (3)

Autor: Resonance

Programele secrete care sunt derulate în astfel de baze militare sunt numite Programe cu Acces Special (SAP) şi ele sunt finanţate din aşa-numitele „bugete negre”. Edward Snowden a revelat pentru prima dată existenţa acestor bugete ascunse odată cu dezvăluirile pe care el le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste bugete sunt „negre”, iar Administraţia Prezidenţială nici măcar nu ştie de ele, înseamnă că şi proiectele sau programele care sunt alimentate de ele sunt de asemenea „negre”. Fără îndoială, Zona 51, cu tot ceea ce a implicat ea, poate fi numită ca fiind un uriaș „black project”.

15-04-2016 citeste tot articolul »

Vulpile isi urmaresc prada dupa liniile de camp magnetic terestru

Autor: Resonance

Atât în cazul vulpilor, cât şi în cel al altor animale, una dintre întrebările esenţiale este: cum reușesc ele să-şi identifice prada şi mai apoi să o prindă? Care sunt „metodele” după care ele vânează?

12-04-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (2)

Autor: Resonance

Pe lângă testele pe diferite tipuri de avioane-spion, ce au fost realizate în cadrul bazei secrete Zona 51, acolo se testau de asemenea tehnologii de avangardă, cum ar fi dispozitivele de propulsie umană sau cele antigravitaţionale.

08-04-2016 citeste tot articolul »

Resurse gigantice de oxigen, descoperite la mare adancime in mantaua terestra

Autor: Resonance

Chiar dacă tehnologia a permis să putem explora o parte din sistemul nostru solar şi să observăm multe fenomene stranii care se petrec în Univers prin intermediul telescoapelor, totuşi se dovedeşte că propria noastră planetă ascunde încă multe secrete care aşteaptă să fie descoperite.

07-04-2016 citeste tot articolul »

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (1)

Autor: Resonance

Abia în anul 2013 Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a admis, cu dificultate, existenţa faimoasei Zone 51, asupra căreia au existat numeroase „controverse” încă de la sfârşitul anilor ’70.

05-04-2016 citeste tot articolul »

Realizare tehnologica de exceptie: Imprimanta 3D care produce organe ale corpului in marimea lor naturala, din celule vii

Autor: Resonance

Savanţii au reuşit de curând să proiecteze şi să construiască o imprimantă 3D sofisticată pentru a realiza anumite organe şi ţesuturi ale corpului uman, având pe post de „cerneală” celule vii.

02-04-2016 citeste tot articolul »

Caracteristicile tectonice ale unor planete si sateliti din sistemul nostru solar, un mister nerezolvat inca de oamenii de stiinta contemporani

Autor: Resonance

Charon (cel mai mare satelit natural al lui Pluto) a fost descoperit de astronomul James Christy la 22 iunie 1978, care a observat o „protuberanţă” pe imaginea discului lui Pluto. Mai apoi s-a descoperit în arhive ca acea „anomalie” era de fapt prezentă pe imaginile luate prin telescop încă din anul 1965.

31-03-2016 citeste tot articolul »

Deschiderea Bancii Asiatice de Investitii in Infrastructura (AIIB), un pas major catre o noua orientare a influentelor economice in lume

Autor: Resonance

În luna ianuarie 2016, AIIB – care este o iniţiativă a Chinei – şi-a deschis „porţile” pentru începutul tranzacţiilor şi afacerilor. Din acest moment, analiştii aşteaptă o modificare semnificativă a arhitecturii globale financiare, mai ales că AIIB va încorpora în curând şi Noua Banca de Dezvoltare, înfiinţată de ţările BRICS (Brazilia – Rusia – India – China – Africa de Sud).

29-03-2016 citeste tot articolul »

Cel mai mare sistem solar descoperit pana in prezent: planetei ii trebuie 1 milion de ani pentru a realiza o rotatie completa in jurul stelei

Autor: Resonance

De curând astronomii au descoperit că o planetă, despre care până în prezent credeau că „vagabondează” liberă prin cosmos, orbitează de fapt în jurul unei stele pitică roşie la o distanţă de peste 1 trilion de kilometri. Distanţa este enormă, iar descoperirea face ca acest sistem solar să fie cel mai mare înregistrat până acum în evidenţa astronomilor.

28-03-2016 citeste tot articolul »

Armata SUA doreste realizarea unor implanturi in creierul uman pentru a crea super-soldati

Autor: Resonance

Se pare că „soldatul universal”, vizionat în filmele SF din anii trecuţi, nu mai este o ficţiune, ci ar putea să devină în curând chiar o vie realitate. Armata SUA, prin intermediul organismului ei de cercetări şi aplicaţii speciale DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency) tocmai a aprobat un proiect ce ar putea conduce la obţinerea unor rezultate extraordinare pentru soldaţii americani, prin creşterea uluitoare a capacităţilor cognitive şi senzoriale ale acestora, cu mult peste limitele unei fiinţe umane obişnuite. Cu alte cuvinte, am putea intra deja în era soldaţilor cibernetici.

25-03-2016 citeste tot articolul »

Structuri misterioase pe suprafata cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko

Autor: Resonance

In toamna lui 2014 cometa 67P/C-G a suscitat un interes deosebit datorită asolizării pe suprafaţa ei a unui mic modul (Philae), în scopul oficial declarat de a analiza cometa din punct de vedere geologic şi structural (compoziţie minerală etc). Sonda a fost lansată în 2004 şi face parte din misiunea Rosetta, finanţată de Agenţia Spaţială Europeană.

24-03-2016 citeste tot articolul »

O scurgere surprinzatoare de informatii reveleaza existenta unei camere ascunse in mormantul lui Tutankhamon

Autor: Resonance

De curând, ministrul egiptean al Turismului, Hisham Zaazou, a efectuat o vizită în Spania, ocazie cu care el a făcut în mod neaşteptat declaraţii uimitoare despre mormântul lui Tutankhamon. Zaazou a spus că în prezent sunt demarate investigaţii foarte importante în legătură cu o cameră secretă care a fost descoperită în acest mormânt; surprinzător a fost faptul că ministrul egiptean a făcut aceste dezvăluiri înaintea anunţului oficial al guvernului egiptean, care va avea loc în luna aprilie a acestui an.

21-03-2016 citeste tot articolul »

8 soldati americani au disparut atunci cand au incercat sa mute o „masina a timpului”, descoperita intr-o grota din muntii Afganistanului

Autor: Resonance

Într-un articol publicat cu aproape trei ani în urmă (http://www.edituradaksha.ro/articles/view/descoperirea-unui-aparat-de-zor-vimana-hindusa-intr-o-pestera-din-afganistan-a122) în această secţiune a site-ului nostru, aminteam selectiv despre misterul descoperirii într-o peşteră din Afganistan a unui aparat de zbor hindus din antichitate, numit vimana. Între timp, anumite informaţii par să fi ieşit la iveală, astfel încât acum suntem în măsură să îmbogăţim această ştire cu unele referinţe şi elemente interesante. Cu toate acestea lipseşte o sursă foarte sigură sau oficială de informare asupra subiectului.

16-03-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (7)

Autor: Resonance

Faza a doua a proiectului Pyramid Rover a implicat în mare parte aceleaşi obiective ca şi prima fază a sa:
- determinarea grosimii dalei de piatră care blochează tunelul de sud din Camera Reginei;
- expunerea a ceea ce se află în spatele acestei dale de piatră;

14-03-2016 citeste tot articolul »

Memorie pentru eternitate: un cip de cuart care poate stoca 360 terrabiti timp de 14 miliarde de ani!

Autor: Resonance

Pe bună dreptate, acest nou tip de memorie digitală poate fi considerată „eternă”, căci istoria umanităţii, cu toate reuşitele şi eşecurile ei, poate fi acum înmagazinată în cip-uri nu mai mari de dimensiunea unei monede, pentru multe miliarde de ani.

09-03-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (6)

Autor: Resonance

Adevărata funcţie a acestei dale din piatră a rămas un mister şi ea a fost denumită „Uşa” (sau „Uşa lui Gantenbrink”), implicând ideea că în spatele ei s-ar afla o cameră tainică. Din punctul de vedere al ştiinţei, până se va dovedi acest lucru, dala de piatră a fost numită Obiectul de Piatră Neidentificat (OPN).

07-03-2016 citeste tot articolul »

Harta teritoriilor cu gheata de pe Pluto arata existenta unei cantitati de apa mult mai mari decat se credea pana acum

Autor: Resonance

Nu ne-am fi aşteptat tocmai la o astfel de ştire în legătură cu mica planetă Pluto, nu-i aşa? Apă îngheţată, din abundenţă, pe un corp cosmic de la marginea sistemului nostru solar? Imaginea (în partea dreaptă) de mai sus prezintă harta acestor zone imense de apă îngheţată (figurate cu albastru); este o imagine obţinută prin compunerea mai multor instantanee trimise succesiv de sonda spaţială New Horizon, care a survolat Pluto în urmă cu câteva luni.

05-03-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (5)

Autor: Resonance

Așa după cum s-a spus, destinaţia şi funcţia celor 4 tuneluri înguste (două pornind din Camera Regelui şi două din Camera Reginei), ce străbat Piramida în direcţii opuse este necunoscută. În lipsă de ceva mai bun, ştiinţa a preferat să le asocieze în special cu funcția de „aerisire” a Piramidei, deşi două dintre canale (cele ce corespund cu camera Reginei) nu au ieşire în afară.

03-03-2016 citeste tot articolul »

Franta a anuntat ca va sprijini India sa dezvolte programul spatial de calatorie spre planeta Marte

Autor: Resonance

Luna trecută agenţiile spaţiale ale Indiei şi Franţei au semnat un acord de colaborare, prin care Franţa se angajează să sprijine următoarea misiune a Indiei către planeta Marte.

01-03-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (4)

Autor: Resonance

Din moment ce aceste canale au dimensiunea de aproximativ 20 x 20 cm (secțiunea lor este pătrată), în mod evident ele nu au fost destinate pentru trecerea unei fiinţe umane prin ele. Şi atunci, aşa după cum am mai spus, pentru ce au fost construite, ţinând seama de incredibilele eforturi de proiectare şi realizare a lor? În această direcţie au fost emise unele opinii, dar niciuna nu rezistă la o privire și analiză mai atentă.

27-02-2016 citeste tot articolul »

Dupa mai multe secole, primul salt major in tehnologia de realizare a telescoapelor

Autor: Resonance

Actualmente, compania americană Lockheed Martin – cel mai mare contractor al guvernului SUA şi totodată cea mai mare companie din lume în ceea ce priveşte armamentul militar strategic de apărare – lucrează intens la definitivarea unei noi tehnologii, care promite să reducă foarte mult mărimea uriaşelor telescoape pentru a putea vedea la distanţe enorme în spațiu.

25-02-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (3)

Autor: Resonance

Aşadar, ne întrebăm din nou: cum a fost de fapt construită Marea Piramidă? Nu am văzut niciun documentar ştiinţific în care să se ducă la bun sfârşit nu ridicarea a peste două milioane de blocuri de piatră grele de câteva tone sau zeci de tone fiecare, ci măcar a „14 pietre de 2,5 tone fiecare într-o oră”, aşa cum rezultă din calculul expus mai sus, cu exact mijloacele din acele timpuri.

22-02-2016 citeste tot articolul »

Un nou algoritm deschide drumul catre regenerarea membrelor lipsa ale corpului uman

Autor: Resonance

O echipă internaţională de cercetători a pus la punct un nou algoritm de lucru, ce i-ar putea ajuta într-un viitor apropiat pe oamenii de ştiinţă să reprogrameze celulele corpului uman, astfel încât ele să refacă orice parte care lipsește din el. Modelul pe computer a fost denumit Mogrify, fiind destinat să facă mult mai rapid şi mai direct procesul de creare a celulelor stem pluripotente.

19-02-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (2)

Autor: Resonance

Pe de altă parte, dacă într-adevăr Marea Piramidă a fost construită în timpul faraonului Keops din ordinul acestuia, cum se pot scoate aşa simplu „din buzunar” cifre de genul „100 000 de muncitori” care au lucrat la construcţie, când se ştie prea bine că populaţia în acele timpuri era destul de mică? În plus, cine ar fi avut resursele necesare pentru a susţine timp de „20 de ani” neîntrerupt munca acestui număr enorm de oameni, punând la dispoziţie hrana necesară, adăpostul, instrumentele de lucru şi toate celelalte elemente necesare pentru a duce la bun sfârşit planul?

16-02-2016 citeste tot articolul »

Marina Popovici - Revelatiile unui pilot de exceptie

Autor: Resonance

În Rusia, Marina Popovici e considerată ca fiind aproape un personaj legendar. S-a născut în anul 1931 şi a ajuns la gradul de colonel în Forţele Aeriene ruse, fiind un pilot de încercare cu abilități extraordinare. A supravieţuit în urma a nu mai puțin de şase accidente aviatice, a pilotat aproximativ 40 de tipuri de avioane şi a înregistrat 107 recorduri mondiale în aviaţie, dintre care multe nici în prezent nu au fost doborâte. Este de asemenea prima femeie care a devenit pilot de încercare şi prima femeie care a depăşit bariera sunetului pilotând un avion.

12-02-2016 citeste tot articolul »

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (1)

Autor: Resonance

Misterele legate de Marea Piramidă din Egipt - de pe platoul Gizeh de lângă Cairo - sunt numeroase, de altfel ca şi textele, cărţile şi relatările care fac referire la ele. Una dintre lucrările cele mai documentate în acest sens este „Amprentele zeilor”, scrisă de cercetătorul american Graham Hancock. În majoritatea acestor cărţi se prezintă – de multe ori în detaliu - structura cunoscută a Marii Piramide, supranumită şi Piramida lui Keops, precum şi alte date inedite ori referinţe complexe, cum ar fi cele din cărţile orientalistului Zecharia Sitchin („Războiul dintre zei şi oameni” etc.) sau ale egiptologului belgian Robert Bauval („Misterul constelaţiei Orion”).

10-02-2016 citeste tot articolul »

„Populatie” crescuta in Tabelul lui Mendeleev: 4 noi elemente supergrele!

Autor: Resonance

 La începutul lunii ianuarie 2016, International Union of Pure and Applied Chemistry (IUPAC) a anunţat crearea în condiţii de laborator a patru noi elemente foarte grele, care vor ocupa poziţiile 113, 115, 117 şi 118 în tabelul periodic al elementelor. Ultimul „recensământ” a fost în anul 2012, când savanţii chimişti au reuşit să sintetizeze alte două noi elemente (flerovium şi livermorium), care au ocupat, respectiv, locurile 114 şi 116 în tabel.

08-02-2016 citeste tot articolul »

Misterul valizei ciudate si al celor doua cranii descoperite in muntii Caucaz din Rusia

Autor: Resonance

Ziarele Komsomolskaya Pravda and Rossiyskaya Gazeta din Rusia au relatat de curând despre descoperirea unei ciudate valize în pădurile din munţii Caucaz, regiunea Adygea. Valiza are un aspect vechi şi poartă pe ea inscripţia „Ahnenerbe”.

05-02-2016 citeste tot articolul »

Scurgeri repetate de informatii top secret de la NASA: un alt om de stiinta declara ca pe Luna se afla „altcineva”

Autor: Resonance

 S-ar putea spune că în ultimii zece ani tot mai mulţi oameni au început să devină conştienţi de faptul că majoritatea misterelor rămân ascunse şi că ceea ce are loc în spatele uşilor închise nu este făcut cunoscut publicului. Unul dintre domeniile abonate la „secretul total” este cel al existenţei fiinţelor şi navelor extraterestre. S-a făcut şi încă se mai face totul pentru discreditarea acestui subiect, pentru ridiculizarea şi trecerea lui în derizoriu.

01-02-2016 citeste tot articolul »

SUA a decis sa deblocheze reformele in interiorul Fondului Monetar International (FMI)

Autor: Resonance

La mijlocul lunii noiembrie 2015, în Turcia a avut loc un summit al Grupului format din primele 20 de ţări cu cele mai puternice economii din lume. În declaraţia finală membrii lor şi-au arătat însă „profunda dezamăgire” pentru întârzierea reformelor solicitate în interiorul FMI.

31-01-2016 citeste tot articolul »

Thrive. Film documentar de exceptie

Filmul dezvăluie pârghiile prin care umanitatea este înrobită și controlată de elita mondială. Conține interviuri cu David Icke, Steven Greer, Deepak Chopra etc.










22-01-2016 citeste tot articolul »

Ecolocatia umana – o poveste a simturilor necunoscute ale fiintei umane

 Cu toţii ştim că o fiinţă umană normală şi sănătoasă are cinci simţuri (mirosul, gustul, văzul, pipăitul şi auzul). Există însă şi un aşa-zis „al şaselea simţ”, care permite percepţii extrasenzoriale, asociate cu activităţile paranormale. Totuşi, în acest articol nu intenţionăm să vorbim despre acest simţ, ci despre alte aspecte legate de acest subiect, care par a fi relativ necunoscute celor mai mulţi dintre oameni.

23-04-2014 citeste tot articolul »

O piramida din perioada Jurasicului a fost descoperita in Ucraina

  Ca o ironie a ceea ce se petrece în prezent în Ucraina şi în special în peninsula Crimeei, un savant ucrainean anunţă descoperirea celei mai vechi piramide din lume, exact pe teritoriul Crimeei, despre care afirmă că a fost construită în perioada Jurasicului (acum 201,3 – 145 milioane de ani).

15-04-2014 citeste tot articolul »

Doua treimi dintre americani sunt convinsi ca CIA l-a asasinat pe fostul Presedinte al SUA, John Kennedy

În spatele asasinării lui John F. Kennedy, în anul 1963, s-a aflat de fapt planul diabolic al CIA. Întreaga operaţiune este asemănată de Robert Miller cu o veritabilă lovitura de stat. 

08-04-2014 citeste tot articolul »

Un fost pilot care a activat in serviciul CIA declara ca niciun avion nu a lovit de fapt Turnurile Gemene din New-York, la 11 septembrie 2001

  John Lear (fiul inventatorului bombardierului Learjet, Bill Lear) a dat sub prestare de jurământ declaraţia că la 11 septembrie 2001, niciun avion nu a lovit Turnurile Gemene din New-York, care mai apoi s-au prăbuşit, deoarece acest lucru ar fi fost imposibil din punct de vedere fizic.


01-04-2014 citeste tot articolul »

O companie planuieste sa asigure acoperire Wi-fi pentru orice persoana de pe planeta noastra

  Se pare că în curând Internetul va fi înlocuit cu ceea ce am putea numi: Outernet! O companie americană are în plan să asigure conexiune wi-fi din spaţiul cosmic pentru fiecare persoană de pe Pământ. Acest proiect ambiţios îşi propune să lanseze până în luna iunie 2015 sute de sateliţi în miniatură pe o orbită circumterestră.








01-04-2014 citeste tot articolul »

O flota masiva de OZN-uri a fost fotografiata din interiorul navetei Columbia

 Pe 22 februarie 1996 a fost lansată naveta Columbia, din care au fost înregistrate uluitoarele imagini din clipul video de mai jos. Deloc întâmplător, aceea a fost şi misiunea asociată cu lansarea aşa-zisului „baston”, urmat de incidentul cu acelaşi nume („The Tether Incident”).


27-03-2014 citeste tot articolul »

Fizicienii americani se pregatesc sa construiasca un nou accelerator de particule, a carui circumferinta sa fie de aproximativ 100 de kilometri

 La aproape cinci ani după construirea celui mai mare accelerator de particule de pe planetă (Large Hadron Collider - C.E.R.N., Geneva), savanţii se gândesc să construiască unul de patru ori mai mare. Planul, discutat de fizicieni în cadrul reuniunii „Future Circular Colliders” de la Geneva, la sfârşitul lunii februarie, are în vedere construirea unui accelerator de particule super-gigant, ce va fi realizat în jurul oraşului Geneva şi va consta în principal dintr-un „tunel” de aproximativ 100 km lungime.

27-03-2014 citeste tot articolul »

Savantii vorbesc despre „capriciile” vremii din ultimii ani si despre modificarea climei la nivel planetar

  Oare astfel de nori, ca cel din imaginea de mai sus, pot fi consideraţi „naturali”? Aceasta în ciuda tratatului semnat în anul 1978, prin care mai marii lumii se angajau că nu vor folosi tehnologia care influenţează vremea pentru a lupta împotriva duşmanilor. Probabil au uitat să includă şi umanitatea în acel tratat.

25-03-2014 citeste tot articolul »

Un om de stiinta concluzioneaza ferm, dupa ce a studiat arhive fotografice datand din anul 1945, ca cercurile din lanurile de cereale nu reprezinta farse realizate de oameni

 Istoricul tasmanian Greg Jefferys afirmă că cercurile din lanurile de cereale nu sunt farse şi nici contrafaceri, deoarece el are dovada unor astfel de cercuri încă din anul 1945, ceea ce demonstrează în mod clar că acest fenomen nu poate fi o înşelăciune contemporană.


25-03-2014 citeste tot articolul »

Sonarele Marinei Americane si explozivii folositi de aceasta in anumite actiuni submarine vor ucide mare parte dintre vietatile mari ale oceanelor. Un apel la salvarea balenelor

Există în anumite medii opinia – care îşi găseşte tot mai mult spaţiu chiar şi în rândul savanţilor contemporani – că moartea miilor de balene şi delfini din ultimii ani nu reprezintă numai un efect direct al testelor cu echipament militar, ce au fost efectuate în mediul subacvatic, ci de asemenea ele sunt si un semnal şi totodata o avertizare asupra drumului periculos pe care a intrat omenirea.

25-03-2014 citeste tot articolul »

OZN-uri pe Luna: oameni de stiinta, astronauti si internauti raporteaza observatii, lumini si semne ciudate pe suprafata si in apropierea satelitului Pamantului

 Tot mai multe persoane pretind în ultimii ani că au observat, fotografiat sau filmat OZN-uri în atmosfera Pământului, în spaţiul cosmic sau au observat construcţii ori obiecte ciudate pe suprafaţa Lunii (imaginile acestora fiind preluate chiar prin intermediul camerelor de filmat ale Staţiei Orbitale Internaţionale). Mai nou, un alt val de persoane afirmă că folosesc telescoapele şi camerele speciale de filmat pe care le au în dotare, pentru a evidenţia activitatea OZN-istica din jurul Lunii.

20-03-2014 citeste tot articolul »

Amiralul de cinci stele al Marii Britanii si fost sef al Apararii Regatului Unit declara cenzura instituita asupra subiectului OZN

 Fostul Ministru canadian al Apărării, Paul Hellyer, a declarat în repetate rânduri, încă de anul trecut, despre existenţa proiectelor secrete de inginerie reversă, ce au la baza studiul efectuat pe navele extraterestre găsite prăbuşite în diferite locaţii de pe planeta noastră, precum şi despre existenţa fiinţelor extraterestre printre noi şi a legăturilor acestora cu unele guverne de pe Pământ.

20-03-2014 citeste tot articolul »

Un savant care a lucrat in cadrul NASA dezvaluie descoperirile pe care le-a facut despre viata extraterestra

 Omul de ştiinţă american Richard Hoover, fost angajat al NASA, mărturiseşte în interviul dat jurnalistului Lee Speigel de la ziarul Hufington Post despre faptul că agenţia spațială americană a distrus în mod deliberat dovezile despre existenţa vieţii pe planeta Marte. Mărturia lui a fost dată în contextul congresului Open Minds UFO International Congress and Film Festival din Fountain Hills, Arizona, 2014.

20-03-2014 citeste tot articolul »

13 mistere ale lumii antice care nu au nicio explicatie

Misterele lumii noastre sunt multe, însă aici ne vom limita doar la câteva dintre ele, despre care nimeni nu poate oferi vreo explicaţie viabilă.




18-03-2014 citeste tot articolul »

Dezvaluiri in lant despre conexiunile dintre guvernele lumii si extraterestri

  În clipul video de mai jos, Paul H. Utz vorbeşte despre tatăl său, Paul A. Utz, care a lucrat ca inginer cu înaltă calificare în cadrul bazei secrete americane Aria 51, având acces la un permis de securitate de tip Q.



18-03-2014 citeste tot articolul »

Viziune spirituala asupra unor subiecte actuale ale umanitatii, sustinuta de Graham Hancock si Lorna Byrne

 Din anumite puncte de vedere, dialogul din clipul video de mai jos este fascinant. Doi autori de renume mondial, care totodată sunt şi exploratori ai dimensiunilor spiritualităţii umane, discută asupra unor probleme esenţiale, care constituie centrul abordării în ultima lor carte.

18-03-2014 citeste tot articolul »

Iranul afirma ca extraterestrii „inalti si albi” controleaza America

Unele dintre documentele secrete ale NSA (Agenţia de Securitate Naţională a Americii) făcute cunoscute de către Edward Snowden în imensul scandal al interceptărilor, care a început acum câteva luni, demonstrează fără echivoc faptul că Statele Unite ale Americii au fost conduse în ultimii zeci de ani de către o rasă de extratereştri cu pielea albă, înalţi, care au asistat de asemenea ridicarea celui de al Treilea Reich al Germaniei Naziste încă din anii ’30.


11-03-2014 citeste tot articolul »

Gaurile negre din Univers, in viziunea lui Nassim Haramein

  Studiile şi cercetările fizicianului de geniu Nassim Haramein demonstrează faptul că găurile negre din Univers reprezintă dovada că noi, ca fiinţe umane, suntem una cu Universul. Cercetările lui Haramein oferă o viziune inedită a structurii spaţiu-timpului, precum şi un model coerent al Universului.

11-03-2014 citeste tot articolul »

De ce nu avem cu totii automobile electrice

 Este aparent de neînţeles de ce noi, oamenii de pe Pământ, permitem această situaţie actuală atât în domeniul economic şi tehnologic, cât şi în cel al energiei, a aşa-ziselor secrete sau chiar situația de multe ori dramatică din mediul social.


11-03-2014 citeste tot articolul »

Un nou documentar care prezinta elemente inedite despre intalnirile de gradul III ale lui Billy Meier

 Documentarul de mai jos este un pas înainte pe calea proiectului Disclosure (Dezvăluirea) la nivel mondial, despre contactele pământenilor cu reprezentanţii unor civilizaţii extraterestre.
Elveţianul Billy Meier este probabil cel mai cunoscut „contactat” în domeniul OZN; fotografiile, filmele şi relatările sale despre pleiadianca Semjase, cu care s-a întâlnit de mai multe ori în anii ’70 sunt şi în prezent inatacabile. Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă contemporani caută să le ignore sau să le includă în celebra, dar ridicola sintagmă a aşa-ziselor „materiale controversate”.

06-03-2014 citeste tot articolul »

Amestecurile de cereale care sunt consumate la micul dejun sunt atat de pline de diverse metale, incat ele pot fi ridicate cu usurinta daca folosim un magnet

 Fulgii de cereale sunt în realitate pline de fragmente metalice. Dacă suntem curioşi să vedem ce cantitate de metale este introdusă în fulgii de cereale care se află la vânzare, se poate folosi un magnet pe bază de neodim. Surpriza poate fi totală, întrucât fulgii de cereale vor fi ridicaţi în aer! Nu este, desigur, nicio magie la mijloc şi niciun spectacol de iluzionism: este fizică pură, în care legile magnetismului acţionează în mod clar.

06-03-2014 citeste tot articolul »

Nivelul radiatiei nucleare de la uzina din Fukushima (Japonia) a atins de 8 ori nivelul peste cel admis

Nivelul radiaţiei la limita uzinei de la Fukushima a atins deja un nivel care este de 8 ori mai mare decât cel admis prin stipulari internaţionale interguvernamentale. Firma TEPCO se străduieşte să asigure diminuarea şi chiar suprimarea acestei radiaţii încă din anul 2011, după dezastrul natural provocat de marele tsunami ce a măturat o bună parte din suprafaţa de coastă a Japoniei.

06-03-2014 citeste tot articolul »

O intrebare care ii chinuie pe oamenii de stiinta: exista un mesaj ascuns in codul nostru genetic?

 Răspunsul la eterna întrebare, dacă sau nu suntem „singuri în Univers’’, s-ar putea în sfârșit să fie găsit, însă nu în spațiul cosmic, ci chiar în interiorul celulelor corpului nostru. În ultima vreme, o idee şi totodată anumite dovezi tulburătoare par să-i preocupe din ce în ce mai mult pe unii oameni de ştiinţă...


06-03-2014 citeste tot articolul »

Un efect uimitor al nanotehnologiei

 În clipul video de mai jos putem vedea ceea ce mulţi ar considera un miracol, o minune! Şi totuşi, este rodul unei tehnologii extraordinare, care ar putea de asemenea ajuta – la fel ca multe alte astfel de invenţii uluitoare care au fost făcute, dar care au fost suprimate prin voinţa malefică a unei elite mondiale satanice – la dezvoltarea şi transformarea spectaculoasă a existenţei omenirii pe această planetă.

06-03-2014 citeste tot articolul »

O misterioasa inregistrare video facuta de NASA asupra planetei Saturn reveleaza un nor avand o uluitoare forma hexagonala, ce este mai mare decat planeta noastra

  Evenimente deosebite şi chiar epocale au loc în prezent pe Terra, dar se pare că în egală măsură ele se petrec şi în întregul nostru sistem solar. În ultimii ani, sonda spaţială Cassini, trimisă de NASA pentru a explora şi cerceta planeta Saturn, a transmis informaţii foarte valoroase despre această planetă. În anul 2007 sonda a transmis fotografia unui hexagon ciudat, de dimensiuni colosale, care se rotea în jurul polului nord al lui Saturn.

25-02-2014 citeste tot articolul »

Dovada ca istoria despre care ni se spune este o minciuna

În clipul video de mai jos se prezintă două cranii alungite care au aparţinut unor fiinţe umaneș craniile au încă părul intact. Unul dintre ele a apartinut unei femei, iar celălalt unui băiat, probabil copilul ei. Ambele cranii au fost bine prezervate în mediul uscat şi fierbinte al deşertului. 

25-02-2014 citeste tot articolul »

Intalnirea dintre Presedintele Americii, Dwight Eisenhower, si reprezentantii unei civilizatii extraterestre in anii ’50

 Henry McElroy Jr., fost politician în Camera Reprezentanţilor din New Hampshire, SUA, a dat o mărturie prin care declară faptul că preşedintele Eisenhower a fost informat cu privire la prezenţa extratereştrilor pe planeta noastră.



25-02-2014 citeste tot articolul »

Masina zburatoare este gata sa-si intre in drepturi!

 Prototipul slovac al unei maşini care poate zbura face furori în ultimul timp, ameninţând „supremaţia” unor mărci consacrate, dar care nu pot rula decât pe sol. Designerul şi inginerul slovac Stefan Klein a lucrat la acest proiect încă din anul 1990. „M-a preocupat ideea unei maşini zburătoare încă de când eram pe băncile facultăţii, însă cine nu şi-ar dori aşa ceva pentru a nu mai rămâne blocat ore în şir în trafic?” a spus el.

25-02-2014 citeste tot articolul »

Un celebru antropolog american pune la dispozitia umanitatii dovezi uluitoare ce atesta faptul ca istoria ei a fost contrafacuta

 Dovezile ce au fost adunate în ultimele decenii de arheologi şi antropologi despre civilizații umane foarte evoluate, care au trăit în negurile antichităţii, cu mult înainte de Epoca Glaciară, demonstrează de asemenea că nivelul tehnologic atins de acele civilizaţii de pe planeta noastră era foarte înalt.


20-02-2014 citeste tot articolul »

Razboiul secret din spatiu: computerele cuantice si sfarsitul erei secretului

 Despre computerele cuantice s-a scris puţin până în prezent. În esenţă, un computer cuantic este un computer extrem de avansat tehnologic, care implică procese multiple de natură interdimensională ce conduc la puteri de calcul şi de procesare inimaginabil de mari. În cadrul Guvernului Ocult Mondial şi în cele mai secrete departamente ale studiului tehnologiilor foarte avansate se admite fără rezerve că dezvoltarea computerelor cuantice reprezintă cheia rezolvării oricăror coduri sau cifruri sau a analizei imensului corpus de date ce provin din activitatea Internetului ori de la telefoanele celulare.

19-02-2014 citeste tot articolul »

Oamenii de stiinta au descoperit patru spirale ale ADN-ului in celulele umane

 Pe măsură ce lunile trec, tot mai multe descoperiri vin să demonstreze falsitatea teoriilor de până acum, promovate de ştiinţă. Cuprinşi parcă de o ciudată amnezie, oamenii au acceptat aberaţiile şi minciunile ştiinţei „moderne’’, ale istoricilor şi ale arheologilor. Printr-o misterioasă alchimie a sufletului şi a minţii deopotrivă, în ultima vreme spiritele par însă să se deştepte, iar conştiinţa pare să-şi recapete locul pierdut pentru un timp în fata inerţiei şi a obscurantismului.


18-02-2014 citeste tot articolul »

Un document video foarte important, ce atesta prezenta unei uriase nave extraterestre in vecinatatea Pamantului

 În ultimii ani activitatea extraterestră a devenit foarte intensă în jurul Pământului, astfel încât este mai curând dificil de găsit o zonă în jurul planetei în care să nu existe OZN-uri, decât o zonă în care acestea să apară şi să fie remarcate sau fotografiate.

17-02-2014 citeste tot articolul »

„Marturie pe patul de moarte” despre OZN-uri, data de catre un fost oficial CIA in anul 2013

 După o astfel de mărturie dramatică, ne întrebam cum ar mai putea oare cineva să se îndoiască de existenţa civilizatiilor extraterestre şi a navelor spaţiale cu care membrii acestora se deplasează?
Mărturia prezentată în clipul video de mai jos a fost făcută publică în cadrul evenimentului din luna mai 2013, numit Citizen Hearing on Disclosure, organizat la National Press Club din Wahington, eveniment pe care și noi l-am anunțat și prezentat în știrile noastre la acea vreme.

08-02-2014 citeste tot articolul »

Coloane feerice de lumina in statul american Ohio

 Ne putem întreba dacă ele reprezintă doar reflexia luminilor oraşului în cristalele de gheaţă din atmosferă... Dacă e aşa, după „explicaţiile” oferite de oamenii de ştiinţă, atunci de ce ele au apărut doar în ultimele luni? Temperaturi scăzute au existat dintotdeauna în diverse zone ale lumii; cristale de gheaţă în atmosferă, de asemenea. De ce însă nu şi coloanele de lumină, ca acestea apărute în Ohio?

08-02-2014 citeste tot articolul »

Noul consilier al presedintelui american Barack Obama il poate convinge pe acesta sa dezvaluie adevarul despre OZN-uri

  Veştile despre apropiata numire a lui John Podesta în funcţia de consilier al preşedintelui american a alimentat în ultima vreme zvonurile că adevărul despre dosarele secrete OZN vor fi în sfârşit făcute publice.



05-02-2014 citeste tot articolul »

Problema „oamenilor strazii” ar putea fi rezolvata intr-un an daca s-ar recurge la aceasta metoda simpla

 Dacă guvernanţilor chiar le pasă de cei care nu au adăpost şi sunt fără locuinţă, atunci aceasta ar putea fi o soluţie (cel puţin temporară!) prin care „problema” ar putea fi rezolvată foarte repede şi aproape fără costuri, cu atât mai mult cu cât numărul locuinţelor goale sunt din ce în ce mai multe, dar situaţia celor fără adăpost rămâne totuși dramatică.

05-02-2014 citeste tot articolul »

Descoperire tulburatoare: Arborii Sequoia sunt de fapt condensatori constienti de energie solara

Se ştie că arborii sunt cei care înmagazinează cantitatea cea mai mare de energie solară dintre toate organismele de pe Pământ. Altfel spus, ei sunt un fel de baterii uriaşe, cele mai mari care există pe planeta noastră.



31-01-2014 citeste tot articolul »

Motoarele cu apa si inventatorii lor

 Aceste invenţii extraordinare, care au fost ţinute cu disperare sub talpa controlului şi cenzurii exercitate de elita malefică la nivel mondial, reprezintă doar „vârful aisbergului” în materie de noi tehnologii şi progres ştiinţific. Cu toate acestea, într-o perioadă de scurtă tranziţie, cum este cea în care omenirea tocmai a intrat, ele sunt binevenite şi aduc o gură de oxigen şi aer proaspăt în atmosfera viciată timp de zeci şi chiar sute de ani de un grup de minţi scelerate, care nu doresc decât răul şi asuprirea oamenilor în folosul lor propriu.

27-01-2014 citeste tot articolul »

Ce putem sti despre Pamantul Gol in interior? Multi oameni evita sa intrebe despre aceasta

  La o analiză atentă şi serioasă a problemei „Pământului gol la interior” descoperim că există numeroase aspecte care ne intrigă, precum şi relatări stranii, ce nu pot fi în niciun caz explicate în mod satisfăcător de către ştiinţa contemporană.

27-01-2014 citeste tot articolul »

Arhiva audio a cazurilor OZN, incepand cu anii ’40, recuperata in intregime

 Să sperăm că aceste informaţii, care au fost ascunse cu grijă până în prezent, vor deschide minţile unor persoane-cheie, care să pornească avalanşa dezvăluirilor în legătură cu prezenţa civilizaţiilor extraterestre pe planeta şi în jurul planetei noastre.



21-01-2014 citeste tot articolul »

Nicio informatie despre Islanda… ne intrebam retoric: de ce?

  Cum se face că ştirile din lumea întreagă, mai ales din acele zone sau țări în care există conflicte sociale, cum ar fi Siria şi, mai nou, Egiptul, sunt prezentate mai mult sau mai puţin trunchiat şi aproape în totalitate manipulat, iar despre Islanda nimeni nu mai suflă o vorbă? Niciun post de televiziune, niciun ziar şi nicio revistă nu mai vorbește despre această ţară remarcabilă, care până în prezent este singura de pe glob ce a decis să îndepărteze în totalitate de la conducerea ei şi din sistemul bancar cabala malefică a bancherilor şi „Iluminaţilor”.

21-01-2014 citeste tot articolul »

O firma braziliana lanseaza pe piata un generator de free-energy, capabil sa alimenteze o casa de marime medie

 Suntem din ce în ce mai aproape de momentul decisiv al transformării radicale a existenţei noastre. Elita malefică nu are, practic, nicio posibilitate să împiedice aceasta mişcare la nivel planetar. În urmă cu câteva decenii şi chiar cu câţiva ani, astfel de iniţiative şi descoperiri păreau de domeniul visului. Acum ele devin din ce în ce mai dese și variate.

21-01-2014 citeste tot articolul »

Orasul Montreal din Canada a aprobat patrularea aeriana a dronelor, pentru supraveghere, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana

 Primăria oraşului canadian Montreal, la unison cu Forţele Armate canadiene au aprobat patrularea permanentă a metropolei cu 24 de drone specializate în acest sens. Dronele sunt echipate cu dispozitive speciale de recunoaştere facială. Mai mult decât atât, ziarul Montreal Journal scrie că aceste drone vor fi echipate corespunzător cu armament specializat, astfel încât „să neutralizeze suspecţii”. Ele vor intra „în serviciu” la începutul anului 2014.

21-01-2014 citeste tot articolul »

DARPA proiecteaza sateliti gigantici, capabili sa supravegheze in fiecare moment 40% din suprafata planetei

 Agenţia DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency), care face parte din Departamentul Apărării Statelor Unite ale Americii are sarcina de a proiecta şi dezvolta tehnologii sofisticate în domeniul militar. De curând a fost încheiat un nou proiect, care avansează o nouă generaţie de sateliţi, capabili să observe 40% din suprafaţa Pământului deodată. Astfel, satelitul MOIRE va putea capta imagini cu o rezoluţie foarte mare în timp real, din orice punct al planetei noastre. MOIRE (The Membrane Optical Imager for Real-Time Exploitation) este realizat din 18 oglinzi octagonale, care se deschid pentru a forma astfel un „ochi uriaş”, ce măsoară 20,7 metri în diametru.

14-01-2014 citeste tot articolul »

Massachusetts Institute of Technology (MIT) propune bila metalica antigravitationala – un bun inceput pentru upgradarea stiintei contemporane

Universitatea americană MIT a creat în laboratoarele sale o bilă metalică ce deţine nişte proprietăţi extraordinare atunci când se află în câmp antigravitaţional. Bila metalică respectivă a fost denumită ZeroN şi pare să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologică a omenirii.



14-01-2014 citeste tot articolul »

Structuri, serpi si un lac in Antarctica

  După ce în unul dintre articolele noastre am prezentat descoperirea în Antarctica a unor piramide uriaşe, iată că acest mare continent ne dezvăluie alte mistere, cenzurate cu grijă de către mass-media internaţională. Primele impresii ne conduc la concluzia că naziştii nu ar fi manifestat un aşa mare interes pentru ceea ce ei au numit Newschwabenland, dacă acesta nu ar fi fost susţinut de ceva extrem de important care se găseşte acolo.

14-01-2014 citeste tot articolul »

SUA intra in colaps economic, datorita faptului ca Rusia si China nu mai doresc sa foloseasca dolarul ca moneda international de schimb

  Statele Unite ale Americii încep să experimenteze un adevărat „colaps economic” deoarece marile puteri Rusia şi China au decis să nu mai folosească dolarul în schimburile lor economice.



14-01-2014 citeste tot articolul »

John Kennedy si documentul secret care atesta faptul ca asasinarea lui a fost in legatura cu deconspirarea legaturilor dintre pamanteni si anumite civilizatii extraterestre

  În clipul video de mai jos poate fi citită o sinteză a observaţiilor care atestă manipularea fără precedent în ceea ce priveşte Raportul despre asasinarea lui John Kennedy, la data de 22 noiembrie 1963.

17-12-2013 citeste tot articolul »

Programul Secret Spatial si misiunile pe Luna si pe Marte

 În primul său interviu cu George Noory, pilotul John Lear – actualmente pensionat – vorbeşte despre experienţa sa ca pilot, despre misiunile secrete ale NASA şi despre viaţa pe alte planete.
El povesteşte astfel că în 1967, cel de al patrulea caz mortal în cadrul antrenamentelor NASA efectuate de astronauţi a reprezentat un caz special.





17-12-2013 citeste tot articolul »

Felul in care gandirea ne afecteaza sanatatea (legea Rezonantei)

 „Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti” se poate transforma, cu acelaşi înţeles, în „Spune-mi cum gândeşti, ca să-ţi spun cât de sănătos eşti”.


17-12-2013 citeste tot articolul »

Exemple uimitoare din viata animala: umilinta, dragoste, devotament, compasiune

  Mai ales în zilele noastre, când astfel de virtuţi au devenit o rara avis, imagini ca cele de mai jos ne pot inspira şi readuce aminte de modul în care ar trebui să fim în primul rând noi, oamenii, ca fiinţe conştiente:



17-12-2013 citeste tot articolul »

Dupa 50 de ani, NSA publica documentul secret despre discutia dintre Kennedy si Hrusciov in legatura cu civilizatiile extraterestre

  Luna trecută, Agenţia Americană de Securitate (NSA) a publicat un document foarte secret despre interceptarea unei discuţii particulare dintre preşedintele american John Kennedy şi preşedintele rus, Nikita Hruşciov, care a avut loc în urmă cu 50 de ani. Discuţia dintre cei doi a avut loc la data de 12 noiembrie 1963, cu 10 zile înainte ca John Kennedy să fie ucis în timpul vizitei oficiale din Dallas.

10-12-2013 citeste tot articolul »

"TRACII, Istorie ascunsa" - film documentar

  Istoria antică a Europei ar trebui rescrisă! Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile traco-geto-dacice au stăpânit teritorii vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii.
În călătoria pe care v-o propunem către trecutul îndepărtat al Europei vi se va prezenta o nouă perspectivă asupra istoriei antice. Multe dintre lucrurile pe care le credeați deja bine stabilite vor fi zdruncinate. Fapte și evenimente puțin cunoscute vor veni să redefinească istoria...

28-11-2013 citeste tot articolul »

Lumi si civilizatii pierdute: Persepolis

  În conformitate cu „lecţia” predată de curba lui Fibonacci, pentru a evolua ca civilizaţie fără a distruge viaţa trebuie să ne cunoaştem mai întâi foarte bine trecutul...

26-11-2013 citeste tot articolul »

SUA simte “frisoane” din cauza BRICS si considera spionajul ca fiind singura cale pentru a-si mentine hegemonia in lume

 Analistul geopolitic Eric Draitser afirmă că America are nevoie să spioneze intens ţările componente ale organismului mondial BRICS, pentru a-şi menţine astfel influența imperialistă asupra lumii şi pentru a controla tendinţele economice mondiale, deoarece economia ţării a slăbit.

26-11-2013 citeste tot articolul »

O “masina a timpului” din Iran poate “profeti” pretul petrolului si razboaiele

  Un inventator iranian, Ali Razeghi, în vârstă de 27 de ani, pretinde că a creat o „maşină a timpului” care poate face „predicţii” asupra viitorului unei persoane. El spune că dispozitivul nu este scump, dar că nu l-a construit încă în întregime deoarece chinezii vor să-i fure ideea. Razeghi a predat planurile invenţiei sale la Centrul Strategic al Invenţiilor din Teheran, pentru a fi înregistrate.

26-11-2013 citeste tot articolul »

Un al doilea insider confirma existenta in Alaska a “Piramidei Intunecate”

 În una dintre ştirile prezentate pe site-ul nostru la începutul anului era deconspirata o uriaşă piramida, numită „Piramida Întunecată”, care există în Alaska, dar care a fost tăinuită atât de Serviciile Secrete ruseşti, cât şi de cele americane.


19-11-2013 citeste tot articolul »

Schelete gigantice si piramide descoperite in statul Wisconsin (SUA)

  Savanţii secolului trecut au rămas fără replică după ce în anul 1912 au descoperit o rasă de giganţi ce au fost înmormântaţi lângă Lake Delavan, Wisconsin. Situl arheologic din acea zonă a inclus mai mult de 200 de morminte, care par să fi aparţinut Culturii Woodland din secolul al VIII-lea. Însă mărimea enormă a scheletelor şi a craniilor alungite ce au fost descoperite în situl respectiv, în luna mai 1912, nu se potrivea cu niciuna dintre ideile şi teoriile despre foştii locuitori ai acelei zone.









19-11-2013 citeste tot articolul »

America, iluzionata in continuare de rolul ei “exceptional” in lume

 Este America cu adevărat excepţională? „Desigur”, am putea spune, „această ţară merită aprecierea dată!” Şi totuşi, lucrurile sunt departe de adevăr...
„Excepţionalul” în cazul SUA începe în primul rând cu fondurile alocate dezvoltării militare, care reprezintă 40% din fondurile militare ale tuturor ţărilor din lume (iar acesta este doar procentul declarat în mod oficial). La acest capitol, America depăşeşte de 6 ori China şi de 11 ori Rusia.



18-11-2013 citeste tot articolul »

12 semne ca tarmul de vest al Americii este practic “prajit” de radiatiile nucleare provenite de la centrala Fukushima din Japonia

  Harta de mai jos provine de la Nuclear Emergency Tracking Center şi arată că nivelul radiaţiilor nucleare înregistrate de staţiile de pe tot cuprinsul SUA sunt ridicate, în special de-a lungul ţărmului de vest. În fiecare zi, mai mult de 300 de tone de apă infestată radioactiv este deversată în Oceanul Pacific, ceea ce înseamnă că materialul radioactiv eliminat de la Fukushima este în continuă creştere şi că el începe să se fixeze şi în hrana ce ajunge în magazine.

15-11-2013 citeste tot articolul »

Dovada stiintifica a faptului ca omenirea a fost creata prin inginerie genetica de catre extraterestri

 Oamenii de ştiinţă din Kazakhstan au ajuns la concluzia că ADN-ul uman a fost codat cu un semnal extraterestru, de către o civilizaţie antică. Ei numesc această intervenţie: „SETI biologic” şi afirmă că codul matematic din ADN-ul nostru nu poate fi explicat prin teoria evoluţiei, aşa cum se credea până acum.

12-11-2013 citeste tot articolul »

Rusia si India au incheiat un acord de cooperare energetica directa, care deplaseaza si mai mult polul influentei economice a SUA catre cel al tarilor ce formeaza BRICS

 La invitaţia preşedintelui Putin, prim ministrul hindus Manmohan Singh a sosit în vizită oficială în Rusia în urmă cu câteva zile, întărind astfel şi mai mult bazele colaborării strategice şi economice dintre India şi Rusia. Vizita a marcat de asemenea cel de al 14-lea summit anual dintre cele două state.

12-11-2013 citeste tot articolul »

De la copiii “indigo” la copiii de “cristal”

 În ultimele trei decenii s-a scris destul de mult pe marginea subiectului care se referea la aşa-zişii „copii indigo”, iar în ultimii ani se vehiculează tot mai des termenul de „copii de cristal”.


11-11-2013 citeste tot articolul »

Cine a lansat „povestea” trucata a aterizarii pe Luna a americanilor?

 Richard Hoagland este un binecunoscut cercetător în domeniul UFO şi fost collaborator al NASA. Cărţile sale sunt best-seller-uri în întreaga lume de peste două decenii şi acoperă un subiect foarte sensibil pentru concepţia actuală, atât cea socială, cât şi cea ştiinţifică: prezența civilizaţiilor extraterestre fie pe planeta noastră, fie pe alte planete sau sateliţi din sistemul nostru solar.


06-11-2013 citeste tot articolul »

Militar american vorbeste despre o nava extraterestra prabusita in Peru, pe care a investigat-o la cererea autoritatilor

 Lance Weygandt se afla în misiune militară în Peru, atunci când lui şi echipei care îl însoţea li s-a cerut să se deplaseze la locul prăbuşirii unei misterioase aeronave, care nu părea a fi ceva cunoscut până atunci pe Pământ. Nava se prăbuşise pe coasta unui munte.

06-11-2013 citeste tot articolul »

Un fragment cantarind o jumatate de tona din meteoritul care a cazut in apropierea orasului Celiabinsk (Rusia) a fost scos la suprafata de pe fundul unui lac

 Cel mai mare fragment din „meteoritul Celiabinsk” din Rusia a fost scos de pe fundul lacului Chebarkul din Munţii Urali, în care s-a prăbuşit. El cântăreşte 570 kg, fiind cea mai mare parte dintr-un meteorit care a fost descoperit până acum în istoria omenirii. Având în vedere că greutatea totală a meteoritului care a brăzdat cerul de deasupra Celiabinsk-ului pe 15 februarie, 2013 a fost de aproximativ 11 000 de tone, fragmentul recuperat este relativ mic.

06-11-2013 citeste tot articolul »

Aproape 1000 de planete au fost confirmate ca existand in afara sistemului nostru planetar (exoplanete)

 La 20 de ani după ce s-a descoperit prima planetă în afara sistemului nostru solar, astronomii se pregătesc să bifeze impresionantul număr de 1000 de planete ce fac parte din diverse alte sisteme solare care se află în galaxia noastră. Patru din cele cinci baze de date ce cataloghează descoperirea exoplanetelor listează în prezent mai mult de 900 de planete care au fost descoperite până în momentul de faţă; mai precis, pe 26 septembrie s-a ajuns la exoplaneta cu numărul 986, astfel încât planeta cu numărul 1000 va fi anunţată cel mai probabil în câteva zile sau săptămâni, în funcţie de baza de date pe care o vom accesa.

05-11-2013 citeste tot articolul »

OZN prabusit la Aztec, New Mexico, in 1948: 16 trupuri extraterestre moarte

La 25 martie 1948, pe un câmp deşertic de lângă localitatea Aztec, statul american New Mexico, s-a prăbuşit o navă extratrestră de mari dimensiuni; în interiorul ei au fost descoperite 16 trupuri fără viaţă ale unor fiinţe extraterestre.
Atât trupurile, cât şi rămăşiţele navei au fost atunci transportate foarte repede de către Armata SUA la baza aeriană Wright Patterson, unde li s-a şters orice urmă.
 

01-11-2013 citeste tot articolul »

Gambitul Cometei ISON

NASA a decretat anul 2013 ca fiind „Anul Cometei”. Ce ar fi putut să determine Agenția Spațială Americană să facă aceasta? Din datele şi informaţiile care există până la acest moment putem deduce că motivul principal îl constituie trecerea cometei Ison pe lângă Pământ; există de asemenea prezumţia că planeta noastră va intersecta coada cometei, cu alte cuvinte că va trece prin praful, resturile şi alte componente ale acesteia.

01-11-2013 citeste tot articolul »

Motorul cu apa – noile tehnologii sunt tot mai aproape pentru a fi recunoscute

 Astfel de informaţii încep să apară tot mai des, în diverse locuri pe glob. Va fi din ce în ce mai dificil pentru elita malefică a aşa-zişilor „Iluminaţi” să prevină, să blocheze sau să corupă o realitate care se apropie vertiginos: cea a libertăţii tehnologice, a progresului tehnologic şi, implicit, a bunăstării şi evoluţiei întregii umanităţi.

30-10-2013 citeste tot articolul »

Marele Salt Vibrational al umanitatii este foarte aproape. Predictiile stiintifice ale lui Carlos Munoz Ferrada

 Trăim vremuri în care bunul simţ şi judecata limpede a oamenilor au devenit destul de rare. Tocmai de aceea, urmatoarea intrebare poate fi greu inteleasa, asimilata sau crezuta de cei mai multi:
Dacă aţi conduce lumea în aceste timpuri dificile şi aţi şti că anumite evenimente care vor schimba pentru totdeauana civilizaţia umană se afla foarte aproape, aţi folosi mass-media internaţională pentru a anunţa populaţia Pământului despre pericolul iminent?
Dacă aceste evenimente extraordinare pentru planeta noastră ar fi de neoprit, aţi răspândi această informaţie pe întreg cuprinsul globului?


29-10-2013 citeste tot articolul »

Descoperirea Atlantidei? O uriasa piramida subacvatica a fost descoperita langa arhipelagul insulelor Azore

 Marinarul Diocleciano Smith a descoperit, între insulele Terceira şi Sao Miguel din Azore o enormă piramidă sub apele oceanului, care măsoară 60 de metri înălţime şi are o suprafaţă de 8000 de metri pătraţi. Piramida se află la o adâncime de aproximativ 40 de metri şi este perfect aliniată cu cele patru direcţii cardinale, exact ca în cazul Marii Piramide din Egipt.

28-10-2013 citeste tot articolul »

4 „mingi mari de foc” pe cerul Americii, vazute din mai multe state

  Trăim vremuri extraordinare, care se manifestă în tot mai multe domenii! Semnele vin de pretutindeni și este din ce în ce mai greu să fie ignorate, chiar şi de cei mai sceptici, încăpăţânaţi şi înverşunaţi împotriva transformărilor la nivel planetar, ce sunt iminente. Ne confruntăm cu tot mai multe exemple care ne arată că în conştiinţa multor oameni are loc în mod real o modificare de percepție și de înțelegere a lucrurilor, că au loc schimbări de regim de guvernare statală în lume, că se produc de asemenea schimbări şi evenimente importante în cosmos. TOTUL PARE CĂ SE TRANSFORMĂ.

25-10-2013 citeste tot articolul »

OZN de marimea Pamantului, inregistrat in imediata apropiere a Soarelui!

  Această nouă înregistrare provenită de la satelitul SOHO, specializat în observarea şi analiza datelor în legătură cu activitatea Soarelui nostru, vine să se adauge celorlalte prezentate de noi până acum, care au fost captate în perioada 2012-2013.

24-10-2013 citeste tot articolul »

Piramidele pierdute din Peru

 În ultimii ani, descoperirile arheologice în legătură cu piramidele au devenit din ce în ce mai numeroase şi mai interesante. Cel mai important aspect este acela că piramidele par să fie răspândite pe suprafaţa planetei noastre într-un număr mult mai mare decât se credea până acum.

22-10-2013 citeste tot articolul »

Doctorul Roger Leir despre implanturile extraterestre la oameni

 Dr. Leir şi echipa sa de medici chirurgi au efectuat 11 operaţii pe anumiţi pacienţi care au declarat că au fost răpiţi de fiinţe extraterestre. În urma acestor intervenţii chirurgicale el a scos din trupurile acelor ființe umane 12 obiecte, suspectate ca având origine extraterestră (implanturi extraterestre).


19-10-2013 citeste tot articolul »

Omenirea trebuie sa se „trezeasca”. Ce se petrece in realitate in lume

 Clipul video de mai jos a fost probabil realizat în dorinţa de a-i „trezi” din „somnul” ca de plumb pe cei care trăiesc ca într-o lume paralelă, gândind că totul merge ca şi până acum şi că va continua să meargă în acelaşi mod. Este pentru cei care încă îşi mai construiesc „castele de carton” în minte şi chiar în viaţa reală. Este pentru cei care consideră aspectul material, determinat în special de bani, ca fiind cel mai important.

19-10-2013 citeste tot articolul »

Noua Ordine Mondiala – scurta istorie

 Lucrarea „Final Warning” (Avertisment final) de David Allen Rivera reprezintă sursa exhaustivă de informare în ceea ce priveşte natura şi originea acţiunii de înființare a unui Guvern Mondial. Ea include un studiu foarte elaborat şi profund asupra rolului pe care l-au avut şi încă îl mai au feluritele ramuri ale uriaşei conspiraţii de subjugare şi control a umanităţii, din care fac parte în primul rând Rezerva Federală a Americii, Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR), Comisia Trilaterală şi grupul Bilderberg.

19-10-2013 citeste tot articolul »

Revista americana TIME MAGAZINE – exemplu al felului in care este controlata mass-media din SUA

 Faptul că presa internaţională, precum şi posturile de televiuziune şi de radio din întreaga lume sunt controlate în mod direct sau indirect de cabala malefică a „Iluminaţilor”, nu mai este un secret decât pentru cei care nu văd pădurea din cauza copacilor. Totuși, parcă mai mult decât în alte părți ale lumii, această mascaradă a devenit din ce în ce mai evidentă in Statele Unite.

17-10-2013 citeste tot articolul »

Stanley Meyer – Omul care a fost ucis pentru ca a inventat motorul cu apa, precum si alte dispozitive ce functioneaza pe baza energiei libere

Cazul lui Stanley Meyer nu este deloc singular în cercul inventatorilor de geniu, care expun tehnologia „free-energy”. Din fericire, descoperirile şi viaţa sa pot fi mediatizate, astfel încât să înţelegem sistemul abominabil de acţiune a cabalei malefice, ce nu permite progresul omenirii către o viaţă superioară.

17-10-2013 citeste tot articolul »

Grupul natiunilor care formeaza BRICS planuieste deschiderea in curand a unei platforme proprii de internet

Timpurile se precipită. Se pare că în cele din urmă oamenii realizează că pot proiecta mai multe platforme de internet, ceea ce înseamnă spargerea „monopolului’’ deţinut până acum de platforma americană şi britanică. În felul acesta, spionarea fără scrupule la care au fost supuşi cetăţenii lumii va deveni un calvar pentru Agenţiile de Securitate occidentale.

03-10-2013 citeste tot articolul »

Fizicianul Charles Hall reveleaza faptul ca Armata SUA a colaborat cu reprezentanti ai unor civilizatii extraterestre

În urmă cu câteva luni pe site-ul nostru s-a postat o ştire despre fizicianul australian Charles Hall, specializat în fizica nucleară, care a descris uimitoarele sale experienţe cu fiinţele extraterestre, pe care le-a trăit în cadrul bazei secrete Aria 51.



02-10-2013 citeste tot articolul »

Chemtrails - o catastrofa la nivel planetar, creata prin manipularea maselor si datorita ignorantei acestora

In ultima sută de ani, planeta noastră a trebuit să îndure multe experienţe stranii, aşa-zis „ştiinţifice”, care i-au afectat în bună măsură echilibrul. Tehnologia implicată în numeroase proiecte secrete a necesitat multe „probe” realizate în atmosfera terestră, pe sol sau în interiorul scoarţei planetei. Multe dintre aceste experimente au fost abominabile; de pildă, detonarea bombelor atomice şi a celor termonucleare.

01-10-2013 citeste tot articolul »

„Pulsul” actual al omenirii – revolta fata de sistemul contemporan, impus prin minciuna si manipulare

Nu se mai poate nega faptul că actualmente situaţia în lume este foarte tensionată şi că nemulţumirile şi dezvăluirile despre metodele de manipulare folosite până acum sunt tot mai multe. Mânia populaţiei în Egipt, Turcia, Palestina, Brazilia, Chile, de-a lungul Europei, in America împotriva Wall Street, precum şi în alte părţi ale lumii este o realitate ce nu are cum să fie ignorată.

30-09-2013 citeste tot articolul »

Uluitorul sistem de incaperi descoperit sub Marea Piramida din Egipt. Cenzura totala a autoritatilor in legatura cu ceea ce se presupune ca s-a gasit in acel loc

În anul 2008 a fost descoperit un sistem complex de încăperi şi tuneluri sub Marea Piramidă din Egipt. De notat că acel complex subteran reprezintă cu totul altceva decât Serapeum-ul descoperit în decembrie 2012, în subsolul platoului Gizeh de lângă Cairo, ce include uriaşe cutii goale din piatră, realizate printr-o uimitoare tehnologie, greu accesibilă chiar şi în zilele noastre.

26-09-2013 citeste tot articolul »

Peru pune la dispozitia cetatenilor saraci ai tarii dispozitive de energie solara pentru a acoperi astfel necesitatile de energie electrica

 În prezent, doar 66% din cei 24 de milioane de cetăţeni ai ţării au acces la energie electrică. Ministerul Energiei şi al Minelor din Peru are în intenţie ca până în 2016 să urce acest procent la 95% prin intermediul unui program naţional de electrificare cu ajutorul unităţilor de celule solare fotovoltaice.



25-09-2013 citeste tot articolul »

Credibilitatea versiunii oficiale in legatura cu evenimentele din 11 septembrie 2001: tragi-comedie

În legătură cu ceea ce susţine versiunea oficială americană cu atâta patos de 12 ani, despre dramaticul 9/11, imaginea de mai jos este o ilustrare elocventă, în lumina tot mai clară a dezvăluirilor ce apar în ultima vreme despre adevărul acelei zile. Chiar şi atacarea fantasmagorică a Turnurilor Gemene de către un „ambulator” imperial din seria STAR WARS ar fi mai credibilă decât ceea ce susţine guvernul american despre acele evenimente.

24-09-2013 citeste tot articolul »

10 semne prin care elita globala pierde controlul si se apropie de infrangerea totala

Cei care cunosc subtilităţile problemei, ce implică acţiunile malefice şi manipulatoare de control a omenirii, săvârşite de elit „Iluminaţilor” în ultimele sute de ani şi mai ales în ultimii zeci de ani, ştiu că aceste zece semne sunt de fapt mult mai multe, însă pentru acest articol ele sunt suficiente, prezentând sintetic colapsul cabalei malefice.

23-09-2013 citeste tot articolul »

Sondaj-soc in SUA: aproape jumatate dintre americani suspecteaza Guvernul de minciuna si acoperire in cazul tragicelor evenimente de la 11 septembrie 2001!

La 12 ani de la teribilele evenimente din 2001, o mare parte din populaţia Americii pare să-şi fi modificat radical părerea despre adevărul dramatic al acelor zile. Un studiu ştiinţific recent, realizat de YouGov şi sponsorizat de ReThink911.org a revelat faptul că doar 40% dintre cetăţenii americani sunt pe deplin satisfăcuţi de cele aflate în legătură cu evenimentele de acum 12 ani, în timp ce 48% din populația Americii fie se îndoiește de versiunea oficială, fie nu crede deloc în aceasta.

20-09-2013 citeste tot articolul »

Aproape tot ceea ce ni se prezinta la stiri, prin mass-media sau prin declaratiile liderilor lumii, este minciuna si manipulare

Foarte puţine ştiri prezentate în mass-media internaţională prezintă adevărul, iar dacă aceasta totuşi se petrece, ştirile respective sunt de minimă importanță. Totuşi, chiar dacă avem de a face cu o „inflaţie” a dezinformării, a informării eronate sau a propagandei pe internet, tot acolo putem găsi de asemenea şi adevărul cu privire la multe aspecte oculte, care există pentru cei interesaţi, dornici să-l caute şi să-l afle.

19-09-2013 citeste tot articolul »

Planeta X/Nibiru poate fi catalizatorul pentru transformarile prin care va trece planeta noastra in perioada 2016 – 2023

Cunoscutul autor, avocat şi redactor radio Alfred Lambremont Webre a prezentat de curând date despre o situaţie cosmică ce nu este pe deplin necunoscută în rândul celor care studiază subiectul, dar care ne aduce totuși nişte precizări importante.


18-09-2013 citeste tot articolul »

Dupa Irak, SUA planuiesc sa salveze Siria. O gluma buna…

Situaţia internaţională, legată de Siria, este după cum se ştie foarte tensionată în prezent. Principalul acuzator al Siriei sunt Statele Unite ale Americii. Sub pavăza aşa-zisei apărări a democraţiei şi a valorilor umane, puterea de la Washington vrea să intervină militar în Siria, chiar dacă este evident că o asemenea intervenţie ar declanşa haosul mondial.

17-09-2013 citeste tot articolul »

Cutii din piatra misterioase, gigantice, cantarind 60 de tone fiecare, au fost descoperite in subteranul platoului Gizeh, langa Marea Piramida din Egipt

Foarte aproape de faimoasele piramide din Egipt a fost descoperită o reţea subterană complicată de camere şi tuneluri, cu minunate arcade şi nişe misterioase. O parte a acestor vestigii din antichitate a fost deschisă pentru vizitare în decembrie, 2012. Ansamblul subteran este numit Serapeum.

16-09-2013 citeste tot articolul »

Pentru prima data in istorie, CIA ridica valul cenzurii asupra faimoasei Arii 51

Dintr-un anumit punct de vedere, acest eveniment al dezvăluirii oficiale este fără îndoială istoric, deoarece guvernul american a recunoscut existenţa unei zone militare ultra-secrete în sudul deşertului Nevada, destinată unor studii şi experimente cu aparate secrete de zbor, în condiţiile în care zona a inspirat multe expediţii particulare şi mai ales lucrări ce atestau existenţa unor OZN-uri şi a unor fiinţe extraterestre în acel loc.

06-09-2013 citeste tot articolul »

Gaura neagra din centrul galaxiei noastre va inghiti un nor de materie stelara

În imaginea din stanga este redată gaura neagră supermasivă (numită Săgetător A*) din centrul galaxiei noastre, în jurul căreia se roteşte norul de gaz şi praf cosmic denumit G2.




05-09-2013 citeste tot articolul »

Eckhart Tolle – Despre fericirea de a trai momentul prezent

În clipul video de mai jos, Eckhart Tolle – autorul cărţilor „Puterea momentului prezent” şi „Un nou Pământ” – explică în mod sintetic şi simplu cum ar trebui ca fiinţa umană să-și urmeze ţelul în viață, astfel încât să se bucure mereu de succes şi să fie mereu fericită lăuntric.

04-09-2013 citeste tot articolul »

NASA “descopera” apa pe Luna

Oamenii de ştiinţă au anunțat că o sondă spaţială a identificat de curând urme ale prezenţei apei pe Lună, apărută din subteran dintr-o sursă necunoscută.



03-09-2013 citeste tot articolul »

Fortele Armate se angajeaza in urmarirea OZN-urilor

 Unele clipuri video ce prezintă evoluţii ale unor pretinse OZN-uri sunt în mod evident falsuri, însă atunci când elicopterele şi avioanele armatei urmăresc astfel de obiecte zburătoare neidentificate pe cer, ştim că atunci ne confruntăm cu un fapt real. Altfel, ce rost ar avea ca avioanele militare să urmărească „planeta Venus” sau „baloanele meteorologice”, aşa cum versiunea oficială se străduieşte de zeci de ani să ne facă să credem că reprezintă OZN-urile?








02-09-2013 citeste tot articolul »

SUA ar trebui sa fie precaute: Iranul detine “jucarii” mult mai avansate decat armamentul american

Întrebarea principală care se pune este: dată fiind situaţia actuală şi faptul că atacarea Siriei de către puterile occidentale pare să fie inevitabilă (ca parte a unui plan demult pus la punct (anul 2000), de invazie a ţărilor din Orientul Mijlociu şi de supunere a Iranului, după cucerirea Siriei); așadar, va scoate Iranul la iveală armamantul sau militar secret, care implică o tehnologie extraordinar de avansată, bazată pe descoperirile realizate de către fizicianul Mehran Keshe.

31-08-2013 citeste tot articolul »

Cateva semne clare care ne arata ca SUA au decis deja sa atace Siria

Estimările arată că în decursul celor doi ani de război civil din Siria, orchestrat în mare parte de către puterile occidentale (în special de SUA şi de aliaţii lor), aproximativ 100 000 de oameni au fost ucişi până în prezent. Administraţia prezidenţială americană este ferm hotărâtă să atace Siria, chiar dacă opinia publică este într-o proporţie covârşitoare împotriva unei astfel de acţiuni. În plus, Barack Obama nu are acceptul Congresului american să înceapă un nou război şi sunt slabe şanse să obţine undă verde de la ONU, datorită votului împotrivă al Rusiei. Această situaţie se profilează din ce în ce mai clar ca fiind un dezastru politic pentru America.

30-08-2013 citeste tot articolul »

Stiri importante in legatura cu data de 1 septembrie

Papa Francisc a semnat o Scrisoare Apostolică la data de 11 iulie 2013, care devine efectivă începând cu data de 1 septembrie 2013. Prin aceasta, Sfantul Scaun care anulează toate drepturile de imunitate pentru judecători, avocaţi, oficiali guvernamentali şi toate celelalte entităţi juridice care sunt sub protecţia Curiei romane, ce reprezintă aparatul administrativ central şi inima guvernării pentru Biserica Catolică la nivel mondial.

30-08-2013 citeste tot articolul »

Ce anume nu ne spune mass-media internationala despre “atacul cu arme chimice in Siria”

În ultima săptămână, aproape toate canalele de ştiri de pe mapamond dezbat situaţia alarmantă şi din ce în ce mai tensionată din Siria, ţară care se pregăteşte să fie atacată de SUA şi aliaţii ei occidentali. „Dovezile” şi punctele de vedere „pertinente” care sunt expuse pe aceste căi de feluriţi „experţi” în materie au un singur ţel: acela de a intoxica opinia publică, astfel încât aceasta să fie orientată împotriva Siriei

29-08-2013 citeste tot articolul »

Inversarea polilor magnetici ai Soarelui – un eveniment cosmic exceptional

 La sfârşitul unui ciclu de 11 ani (cu aproximaţie), Soarele nostru trece printr-un proces remarcabil de inversare a polilor săi magnetici: polul care până atunci a reprezentat câmpul electric al stelei devine polul negativ, iar polul care a fost negativ devine polul pozitiv.

09-08-2013 citeste tot articolul »

O analiza interesanta asupra posibilei prabusiri a unui OZN in Atarctica

 Pe 21 noiembrie 2012 comunitatea internauţilor a intrat în „fibrilaţie” datorită unei fotografii cel puţin ciudate, care pare a fi dovada prăbuşirii unui obiect neidentificat în apropiere de baza americană MacMurdo din Antarctica.



08-08-2013 citeste tot articolul »

Fotografiile expuse de NASA ofera dovezi clare despre existenta unor baze pe Marte

Construcţiile surprinse în fotografiile furnizate de NASA (posibil printr-o „scurgere” intenţionată de informaţie, aşa cum s-a mai petrecut de altfel în ultimul an) reprezintă fără îndoială o structură artificială, foarte posibil o bază la suprafaţa planetei Marte. Într-un astfel de caz, construcția nu ar putea avea – din cele ce se ştie în mod „oficial” până în prezent – decât o origine extraterestră.  



07-08-2013 citeste tot articolul »

Dezvaluiri in Congresul American a unor date esentiale despre Bazele care exista pe Luna

 Discuţiile despre bazele lunare extraterestre şi despre filmările unor structuri impresionante ce au fost făcute pe partea întunecată a satelitului natural al Pământului nu sunt noi. Congresul american va investiga nu doar adevărul despre aceste baze, ci de asemenea datele ştiinţifice extrem de importante, pe care NASA le-a ţinut tăinuite cu mare grijă mai mult de 30 de ani. La aceasta se va adăuga şi studiul proiectelor de apărare în spaţiul cosmic.

06-08-2013 citeste tot articolul »

Computerele au reusit pentru prima data sa identifice in mod corect emotiile umane

Domeniul neuroștiinței a fost „electrocutat” de curând de o realizare de proporţii: un fel de capacitate de „citire a minţii”, care promite dezvăluirea misterelor ce înconjoară funcţionarea materiei cenuşii.

05-08-2013 citeste tot articolul »

Soarece clonat dintr-o picatură de sange

O echipă de oameni de ştiinţă japonezi, de la Universitatea Riken BioResource Center, a folosit câteva picături de sânge preluate din coada unui şoarece donator şi a realizat o clonă a acestuia. Experimentul, împreună cu datele informative ale studiului au fost publicate în revista Biology of Reproduction

03-08-2013 citeste tot articolul »

Guvernul American si oficiali din Armata SUA au dat declaratii despre existenta extraterestrilor la Simpozionul OZN – 29 iunie, 2013

Colonelul în retragere Charles Halt vorbeşte despre experienţa pe care a avut-o la una dintre bazele militare unde a activat, referitoare la urmărirea unui OZN care mai întâi a ripostat cu mai multe fascicole laser, apoi s-a „transformat” în mai multe „mingi de lumină” ce s-au deplasat cu o viteză de aprocimativ 6500 km/h, luând curbe la 90 de grade şi lăsându-se înregistrate pe radarele militare operaţionale ale bazei.

02-08-2013 citeste tot articolul »

Cubul gigant revine in jurul Soarelui!

 Despre apariţia năucitoare a unui cub gigantic în imediata apropiere a Soarelui şi despre fotografierea lui cu ajutorul satelitului SOHO, specializat în observarea şi raportarea fenomenelor solare, am mai scris în cadrul rubricii noastre. Iată însă că acest cub (sau altul), parcă şi mai mare decât primul, revine în preajma astrului ceresc, chiar în cronosfera acestuia, nefiind deloc deranjat de temperaturile imense care există acolo.


01-08-2013 citeste tot articolul »

Cel mai edificator documentar despre misteriosul Grup Bilderberg

De mai bine de 50 de ani, el pare că nu există, fiind încadrat în rândul aşa-ziselor „teorii conspiraţioniste”. În ultimii 10 ani însă, mai ales după evenimentele tragice de la 11 septembrie 2001, Grupul Bilderberg s-a impus tot mai mult ca o societate secretă ce posedă o influenţă din ce în ce mai mare în întreaga lume.

31-07-2013 citeste tot articolul »

Studiu realizat in Marea Britanie si in SUA: “adeptii teoriilor conspirationiste” au dreptate, in timp ce “nataraii din Guvernele lumii” sunt ostili adevarului si viciati din punct de vedere etic si moral

  Metoda de bază care a fost aplicată peste tot în lume de către guverne, publicaţii media etc. pentru a ascunde adevărul, atunci când acesta ameninţa să iasă la suprafaţă, este descrisă admirabil şi foarte sintetic de Mahatma Gandhi, care a luptat cu perseverență împotriva ei până la obţinerea independenţei Indiei:
„Mai întâi te ignoră cu desăvârşire; apoi te ridiculizează; apoi încep lupta împotriva ta, iar apoi tu câştigi.”

30-07-2013 citeste tot articolul »

Jimmy Carter: SUA „nu mai au o democratie functionala”

 Fostul preşedinte american, Jimmy Carter, este atât de îngrijorat de acţiunile de spionaj recent dezvăluite ale NSA (Agenţia Americană de Securitate), încât el crede că acestea au condus la o suspendare a democraţiei în SUA.

29-07-2013 citeste tot articolul »

Reconsiderati-va opinia fata de evenimentele din 11 septembrie, 2001: Evidentele ar putea sa va surprinda!

 La 12 ani după tragicul eveniment ce a avut loc la New-York, în data de 11 septembrie 2001, dovezile, datele, informaţiile şi studiile efectuate de către cercetători independenţi au fost adunate într-un ansamblu corelat de evidențe care demonstrează în mod uluitor şi cât se poate de clar faptul că „versiunea oficială” cu privire la acel eveniment a fost una falsă.

27-07-2013 citeste tot articolul »

Un nou medicament, despre care se spune ca ar vindeca in totalitate cancerul

 Ştirea este deocamdată în stadiul de zvon, deşi a fost menţionată de prestigioasa revista americană Science Magazine. Tratamentul se bazează pe un anumit tip de anticorp, care „spune” sistemului imunitar al organismului să omoare celulele canceroase. Astfel, cercetătorii afirmă că au reuşit să creeze un medicament care omoară orice tip de celulă canceroasă cu care el vine în contact.

26-07-2013 citeste tot articolul »

Telescopul Hubble a descoperit un nou satelit natural in jurul planetei Neptun

  Telescopul Hubble, ce aparţine Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) a descoperit un nou satelit al planetei Neptun. Anterior, sonda Voyager a ratat această descoperire atunci când a trecut pe lângă planeta-gigant, în anul 1989.

25-07-2013 citeste tot articolul »

Plecarea expeditiei extraordinare spre interiorul Pamantului a fost fixata pentru luna iulie, 2013

Brooks Agnew a anunţat că expediţia spre interiorul Pământului, pe care doreşte să o organizeze cu participare mondială, a obţinut finanţare de la o firmă de producţie din New-York. În principiu, data plecării a fost anunţată pentru această lună (iulie), 2013.






24-07-2013 citeste tot articolul »

Studiu stiintific care atesta ca 60 de miliarde de planete, doar din galaxia noastra, ar putea constitui medii foarte bune pentru dezvoltarea vietii

În conformitate cu un studiu publicat în revista de specialitate Astrophysical Journal Letters, în galaxia noastră ar putea exista aproximativ 60 de miliarde de exoplanete (planete care se află în afara sistemului nostru solar, orbitând fie în jurul altei stele, fie „hoinărind” singure prin cosmos), care ar putea adăposti viaţa. Cu alte cuvinte, există un număr imens de planete – şi aceasta doar în galaxia noastră! – care ar orbita în jurul altor stele, în zona aşa-zis „locuibilă”, precum gravitează Pământul în jurul Soarelui nostru. Această estimare recentă reprezintă un număr dublu faţă de ceea ce se credea până nu demult.

23-07-2013 citeste tot articolul »

Misterioasa figura Maree Man din Australia, care este trasata pe o lungime de 4 kilometri

 „Inscripţionată” în sol cu meticulozitate cam la 20 de kilometri depărtare de oraşul Maree din sudul Australiei, figura măsoară 4 kilometri în lungime şi înfăţişează o fiinţă umană care vânează. Până în prezent, ea constituie un mister încă nerezolvat. Toți cei care au efectuat cercetări asupra scopului si provenienței ei nu au reușit să afle nimic în legătură cu acestea.


23-07-2013 citeste tot articolul »

Super-memorie de cristal: nano-sticla 5D pentru pastrarea datelor si informatiilor timp de milioane de ani

  Un grup de cercetători din Marea Britanie a reuşit să stocheze date într-un cristal din sticlă nanostructurată. Acest gen de stocare, care practic nu are limită de vârstă, dar care are o capacitate de 2800 de ori mai mare decât cea a discurilor Blue-Ray din prezent, poate fi o modalitate excelentă pentru a păstra datele şi informaţiile despre umanitate în viitor.

23-07-2013 citeste tot articolul »

Doua dintre cele mai misterioase manifestari pe cerul planetei noastre

Ce anume poate determina apariţia unor fenomene atât de ciudate pe cer, având (unele dintre ele) efecte devastatoare? Instalaţiile HAARP ale Guvernului Ocult, ce încă domina marile puteri ale lumii? Influenţa unor civilizaţii extraterestre malefice? Ori o manifestare naturală, ca răspuns la repetatele greşeli ale omului în ceea ce priveşte „administrarea” corectă a planetei pe care trăieşte?






22-07-2013 citeste tot articolul »

Cele mai recente cercuri din lanurile de cereale – luna iulie, 2013

Putem vedea o mulţime de misterioase cercuri în lanurile de cereale pe Internet/YouTube, dar niciunul în ziare sau reviste şi foarte puţine sau deloc pe reţelele de televiziune. De ce suntem ţinuţi la distanţă de aceste informaţii uluitoare, care de zeci de ani reprezintă un mister nerezolvat? Ştiinţa şi mass-media au urmărit în mod sistematic să discrediteze acest fenomen uluitor, uneori chiar prin demonstraţii foarte penibile şi ridicole, cum ar fi unele documentare prezentate pe canalul ştiinţific de „notorietate” Discovery.


20-07-2013 citeste tot articolul »

Astronautul Edgar Mitchell dezvaluie la FOX NEWS date importante despre existenta OZN-urilor si a civilizatiilor extraterestre

Recent, astronautul american Edgar Mitchell – împreună cu alţi ofiţeri şi figuri marcante din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA – l-au informat în scris pe Preşedintele Americii, Barack Obama, despre existenţa reprezentanţilor unor civilizaţii extraterestre, care vziteaza planeta noastră.







16-07-2013 citeste tot articolul »

Incidentul OZN din Insula Maury (1947)

Poate că multe dintre misterele observaţiilor sau prăbuşirilor OZN nu vor fi desluşite curând sau chiar niciodată, însă ceea ce s-a petrecut pe 21 iunie, 1947 în localitatea Puget Sound (SUA) reprezintă un subiect foarte disputat în acest domeniu, care se pare că va fi adaptat într-un film pentru marile ecrane.

16-07-2013 citeste tot articolul »

Lumea se afla in pragul unei „resetari” financiare la nivel global

Zvonurile care în ultima vreme sunt vehiculate tot mai insistent – fie direct, fie în mod aluziv – se referă la o iminentă schimbare a sistemului financiar mondial. Această resetare va implica, desigur, şi valuta de schimb internaţională, sistemul de valori bancare, modalitațile de tranzacţionare şi, în general vorbind, bazele comerţului mondial.

16-07-2013 citeste tot articolul »

Populatia din orasele mari ale SUA protesteaza la unison impotriva Agentiei Nationale de Securitate (NSA)

După declanşarea marelui scandal în mass-media privind interceptările corespondenței cetăţenilor americani şi chiar a celor din Uniunea Europeană de către Serviciile Secrete ale SUA (şi în mod special de către NSA), mulţimi imense de oameni au ieşit pe străzile marilor oraşe din America şi din alte ţări, demonstrând împotriva programului global de supraveghere a populaţiei de către Agenţia de Securitate a SUA (NSA).

16-07-2013 citeste tot articolul »

Noi stiri despre obiectul misterios descoperit pe fundul Marii Baltice

  Echipa suedeză de cercetări oceanografice Ocean X Team a făcut vâlvă anul trecut (vara anului 2012) după ce a descoperit accidental pe fundul Mării Baltice un misterios obiect circular, de dimensiuni relativ mari, despre care mulţi ufologi sunt de părere că ar reprezenta o navă extraterestră eşuată. Despre curentul de opinie oficial al ştiinţei moderne aproape că nici nu merită să mai amintim, deoarece el este „standard” în astfel de situaţii, indiferent câte dovezi se aduc sau câte semne reale de întrebare există cu privire la descoperirea respectivă: „Nu este nimic neobişnuit; probabil ca obiectul reprezintă o formaţiune naturală stâncoasă.”

09-07-2013 citeste tot articolul »

Vanatoarea pentru „clopotul” nazist

  După unele surse, au existat două prototipuri de „clopote” naziste la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. Unul dintre acestea se pare că a ajuns în Rusia; datorită faptului că avea o emisie puternic radioactivă, el a fost izolat în mai multe straturi protectoare şi trimis cu un avion pe deasupra Siberiei către Kecksburg (Pennsylvania) – SUA, acolo unde a fost raportat un misterios incident OZN.

09-07-2013 citeste tot articolul »

20 dintre locurile minunate de pe planeta noastra

 Videoclipul de mai jos înfăţişează unele dintre cele mai frumoase şi mai atractive puncte turistice din lume. Nu se poate face însă un clasament absolut, deoarece „frumuseţea este în ochii privitorului”, dar chiar şi aşa priveliştile care sunt înfăţişate aici sunt uluitoare...


09-07-2013 citeste tot articolul »

Rusia apare ca fiind cel mai mare cumparator de aur din ultimii zece ani, adaugand la rezervele sale 570 de tone din pretiosul metal

În ultimul deceniu Banca Centrală a Rusiei a achiziţionat nu mai puţin de 570 de tone de aur de pe piaţa internaţională, cantitate ce este de aproape 3 ori mai mare decât greutatea Statuii Libertăţii din New-York. Această acţiune face din Rusia cel mai mare cumpărător de aur din lume, mai mare chiar şi decât China, care a cumpărat o cantitate mai mică cu aproximativ 120 de tone decât Rusia.

08-07-2013 citeste tot articolul »

Pilotii spun ca extraterestrii sunt reali

Este cam penibil că şi acum, după atâtea dezvăluiri şi dovezi, oamenii se mai întreabă încă dacă „o fi sau o păţi” în legătură cu OZN-urile şi fiinţele extraterestre. Asta ține de o minimă cultura generală. Totuşi, este cu atât mai bine că apar unele documentare valoroase, care pot modifica un punct de vedere păgubos pe care mulţi oameni îl au sau o concepţie eronată care tinde să se propage în masă.

05-07-2013 citeste tot articolul »

Care este explicatia pentru prezenta si interventia obsesiva a SUA in Orientul Mijlociu? David Icke ofera un raspuns clar in aceasta directie

Mulţi americani sau locuitori din alte ţări ale globului sunt conştienţi de mult timp că prezenţa SUA în Orientul Mijlociu reprezintă ceva rău, care provoacă multă tensiune în întreaga lume. Zeci de mii de oameni – printre care femei şi copii – au fost astfel ucişi de către forţele combatante în numele unor interese obscure, hrănite cu nesfârşite minciuni şi cu manipulare.

03-07-2013 citeste tot articolul »

Cum „sta la masa” o gaura neagra din cosmos

Astronomii au surprins un eveniment foarte rar, o gaură neagră „muşcând” materie dintr-un obiect cosmic - fie o stea de dimensiuni mici, fie o planetă -, care a trecut prea aproape de teribila formaţiune cosmică.
„Masa de prânz” a găurii negre a avut loc în galaxia cunoscută de astronomi sub numele de NGC 4845, situată cam la 47 de milioane de ani-lumină distanţă de Pământ, fiind observată de către Observatorul ESA şi de alte staţii astronomice din întreaga lume.

03-07-2013 citeste tot articolul »

Oamenii de stiinta au descoperit ca albinele si florile comunica intre ele prin intermediul campurilor electrice

Savanţii au făcut o descoperire remarcabilă: florile şi albinele comunică unele cu altele în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea polenului prin intermediul câmpurilor electromagnetice.


03-07-2013 citeste tot articolul »

Lumea „a luat foc”: dupa uriasele proteste din Brazilia si Turcia, Egiptul scoate in strada 33 de milioane de demonstranti!

Postul american CNN de ştiri internaţionale a anunţat proteste gigantice în Egipt: 33 milioane de oameni au ieşit pe străzile oraşelor ţării, protestând împotriva regimului prezidenţial al lui Mohamed Morsi. Acestea reprezintă cele mai ample mişcări de mase ce protestează împotriva unui regim politic, care s-au înregistrat în istoria umanităţii.

02-07-2013 citeste tot articolul »

Unii o numesc „dreptate divina”: Un vas cargo, ce transporta arme din SUA pentru rebelii FSA din Siria, s-a rupt in doua si s-a scufundat

Un container de mari dimensiuni, „Mol Comfort”, care transporta arme din SUA către rebelii FSA din Siria, s-a fracţionat brusc în două şi s-a scufundat în apele Oceanului Indian, pe ruta dintre Singapore şi Jeddah. La bordul său se aflau 4500 de containere, pline cu arme din SUA pentru rebelii sirieni.

29-06-2013 citeste tot articolul »

Revolutia in desfasurare din Brazilia – o forta care acum trebuie sa fie recunoscuta

Revoluţiile, războaiele, mişcările sociale în general nu prea au multe în comun cu sentimentul iubirii. Cu toate acestea, fotografia de mai jos arata adevăratul potenţial al oamenilor şi năzuinţele lor profunde...



27-06-2013 citeste tot articolul »

Barack Obama vorbeste despre actiunea de supraveghere a populatiei, ordonata de guvernul pe care el il conduce

Indiferent că Barack Obama a fost înşelat, şantajat, sechestrat, corupt sau ameninţat, el a reuşit totuşi să urce la ceea ce mulţi consideră în mod eronat a fi „vârful scării ierarhice”... doar pentru a afla că, în realitate, aceasta se sprijină pe un alt perete decât cel la care se aştepta el. În plus, abia atunci Presedintele a aflat că acesta nu este nicidecum cel mai înalt nivel al puterii: peste cel la care se află el însuşi există încă cel puţin alte 5 niveluri de putere instituţionalizată, la care se adaugă anumite societăţi secrete care îi spun ce anume să facă.

26-06-2013 citeste tot articolul »

Cenzura atotstapanitoare: cele 6 companii internationale care controleaza perceptiile si vointa populatiei globului

Aproape toate canalele media care furnizează ştiri şi informaţii controlează în acest fel modul în care oamenii percep realitatea înconjuratoare. Mass-media face aceasta în unicul scop de a determina fiinţele umane să cumpere serviciile, bunurile şi produselor anumitor firme, în detrimentul altora. Această tristă realitate afectează omul zilelor noastre la toate nivelele existenţei sale: de la alimentaţie, la prietenii pe care îi are; de la ceea ce cumpără, la cariera pe care şi-o alege.


25-06-2013 citeste tot articolul »

Aeroportul din Denver (SUA) – O etalare evidenta a planurilor tenebroase ale Guvernului Mondial Ocult

Pentru prima dată, un angajat cu rang înalt din cadrul infamului aeroport internaţional din Denver (Colorado) – SUA confirmă existenţa unei baze militare secrete aflată la mare adâncime sub solul care este proprietatea aeroportului.
Aeroportul Internaţional din Denver (SUA) se întinde pe o arie vastă de aproximativ 137 de kilometri pătraţi, fiind din acest punct de vedere cel mai mare aeroport internaţional din SUA şi al doilea cel mai mare din lume, după aeroportul internaţional King Fahd din Arabia Saudită.

25-06-2013 citeste tot articolul »

China se afla in posesia celui mai puternic supercomputer din lume

Supercomputerul se numeşte Tianhe-2 (Caleea Lactee-2) şi a fost proiectat şi construit de Universitatea Naţională a Tehnologiilor de Apărare din Changsha, provincia Hunan, China. Tianhe-2 poate efectua 34 000 de trilioane de operaţii pe secundă. În conformitate cu datele obţinute din proiectul TOP 500, care măsoară de două ori pe an cele mai puternice computere din lume, Tianhe-2 este de aproape două ori mai rapid decât supercomputerul Titan al Laboratorului Naţional din Oak Ridge, ce serveşte Departamentul de Energie al SUA.

24-06-2013 citeste tot articolul »

Curtea Suprema a Americii a hotarat ca genele umane nu pot fi patentate

Decizia Curţii Supreme a Americii este salutară şi ea va cizela fără îndoială viitorul cercetării medicale şi al biotehnologiei. „Lupta” nu a fost însă uşoară. Concernele farmaceutice, companiile de studii medicale, precum şi o serie întreagă de industriaşi în domeniul tehnologiei de înaltă marca şi a nanotehnologiei au vrut să obțină ca de obicei „partea leului”, cerând dreptul de „proprietate” asupra proceselor şi reacţiilor care au loc în organismul uman.

22-06-2013 citeste tot articolul »

Un miracol uluitor al Naturii: peisajul stancos colorat din China, care pare a fi pictat in acuarela

 Acest peisaj incredibil pare a fi pictat cu pensula de un pictor impresionist. În realitate, aceste „picturi remarcabile” reprezintă dealurile din Danxia, lângă comuna Nantaizi ce aparţine de oraşul Nijiaying, districtul Linzhe, provincia Gansu din China. Formaţiunea geologică neobișnuită reprezintă un tip unic de geomorfologie pe planeta noastră, ce poate fi găsit doar în China.

21-06-2013 citeste tot articolul »

Virtutile extraordinare ale canepii. De ce este interzisa plantarea ei?

Cânepa este o plantă înaltă, frumoasă şi graţioasă, care poate atinge chiar şi 4 m înălţime atunci când sunt îndeplinite condiţiile ideale de creştere. Deşi cânepa (cannabis sativa) şi marijuana (cannabis sativa var. indica) provin din specii de plante similare, totuşi ele sunt foarte diferite. Confuzia a fost creată printr-o informare deliberat greşită a populaţiei, care a condus la efecte socioeconomice negative şi la probleme serioase legate de mediul înconjurător.

20-06-2013 citeste tot articolul »

50 de grupuri industriale formeaza o Noua Alianta pentru manipularea opiniei publice in ceea ce priveste mancarea junk (junk food), fructele si legumele alterate genetic si aditivii alimentari foarte daunatori

Mai mult de 50 dintre companiile de frunte în industria alimentaţiei pe glob – între care infamul concern MONSANTO este principalul membru - şi-au dat mâna pentru a forma o nouă coaliţie numită (in mod ironic) Alianţa pentru Hrana Viitorului. Ea este coordonată de către International Food Information Council (IFIC), fiind chipurile creată „pentru a echilibra dialogul public” în ceea ce priveşte metodele agriculturii moderne, producţia agricolă şi tehnologia pe scară largă a alimentelor. Cu alte cuvinte, această alianţă va fi chiar sursa „reală” de informare a populaţiei în ceea ce priveşte alimentaţia junk, care este vândută sub apelativul de „hrană”.

19-06-2013 citeste tot articolul »

Andrew Basiago despre calatoria in timp si despre teleportare

Înregistrarea audio de mai jos reprezintă un interviu realizat de postul de radio Coast to Coast AM din America cu Andrew Basiago, cunoscut mai ales ca participant activ în cadrul unor „proiecte negre” (Black Projects) neguvernamentale, desfăşurate în deceniile trecute sub conducerea unei elite despre care fostul preşedinte american, Dwight Eisenhower, spunea că reprezintă temutul complex militar-industrial, de care omenirea trebuie să se ferească şi pe care trebuie să-l anihileze.

18-06-2013 citeste tot articolul »

Descoperirea unui aparat de zbor (Vimana hindusa) intr-o pestera din Afganistan

Autor: Resonance

Această ştire este ceva mai veche, dar nu a fost infirmată până în prezent. Mai curând, ea a fost trecută sub tăcere, ca atâtea alte informaţii şi descoperiri preţioase care au fost făcute în ultimele decenii.
În vara anului trecut (2012), liderii celor mai importante țări occidentale s-au succedat în vizite considerate „suspecte” în Afganistan, la intervale mici unii de ceilalţi: Barack Obama, David Cameron, Nicholas Sarkozy (care pe atunci încă mai era Preşedintele Franţei) şi Angela Merkel. Dintre aceste vizite, doar cea a lui Sarkozy a fost ţinută secretă, întrucât el se afla deja în India când, brusc, a părăsit acea ţară îndreptându-se neprogramat spre Afganistan.


18-06-2013 citeste tot articolul »

Transformarea societatii in care traim; ce s-a petrecut cu America?

În urma imensului scandal al interceptărilor din SUA, s-a dovedit fără drept de apel că Guvernul american a violat fără scrupule Constituţia ţării şi a călcat în picioare drepturile omului. Situaţia este cu atât mai ironică, cu cât mass-media internaţională acreditează de zeci de ani ideea că această ţară este „garantul democraţiei mondiale” şi al „libertăţii de expresie a oamenilor”. Iată însă ce fel de „democraţie” şi de „libertate” domnește în realitate în America! Operaţiunea PRISM o dovedeşte fără drept de apel.

17-06-2013 citeste tot articolul »

O sirena filmata langa tarmul Groenlandei

Sirenele din filmul prezentat de Animal Planet au fost în mod evident imagini generate pe calculator (CGI), însă filmarea de mai jos pare să nu se mai încadreze deloc în acelaşi tipic. Chiar şi filmul produs de celebrul canal de televiziune trebuie să fi avut, cu siguranţă, surse reale care au stat la baza acelor simulări, surse ce au fost interzise mai apoi de către autorităţile guvernamentale pentru a nu fi prezentate pe post.

17-06-2013 citeste tot articolul »

Dezvaluirea secretului in legatura cu OZN-urile si civilizatiile extraterestre a fost facuta chiar de catre surse inalte din guvernele occidentale

În urmă cu o lună şi jumătate (in perioada 29 aprilie – 3 mai, 2013) a avut loc un eveniment foarte important, legat de operaţiunea Disclosure, adică Dezvăluirea în ceea ce priveşte secretele despre existenţa vieţii extraterestre pe Pământ şi a naturii aşa-numitelor farfurii zburătoare (OZN-uri). Timp de cinci zile, în Washington DC s-au desfăşurat runde de audieri ale unor personalităţi de marcă din domeniul politic, al Serviciilor Secrete şi din domeniul ştiinţific.


16-06-2013 citeste tot articolul »

Cum meditam? Un aspect foarte util de stiut in zilele noastre

În videoclipul de mai jos este prezentată o explicaţie scurtă, în termeni simpli a felului în care putem medita astfel încât să obţinem rezultate concrete, profund benefice pentru fiinţa noastră. Ideea este uşor de aplicat, dar ea poate deveni o adevărată provocare pentru unele persoane.


15-06-2013 citeste tot articolul »

Alte evenimente inexplicabile si observatii petrecute in lunile mai si iunie, 2013

Lacul Titicaca, situat în America de Sud, la graniţa dintre Peru şi Bolivia, reprezintă întinderea de apă navigabilă care se află la cea mai mare altitudine din lume (3812 m). Totodată, acest lac este considerat a fi un centru energetic foarte important al planetei. Este destul de greu să credem că ceea ce apare în videoclipul de mai jos constituie o simplă prăbuşire. Nu se observă lumini de avertizare sau alte flash-uri specifice aparatelor de zbor cu care suntem obişnuiţi.

14-06-2013 citeste tot articolul »

Chemtrails si Controlul Mintii aplicat prin intermediul Programelor Secrete

Programul Chemtrail (un fel de „spray-ere a atmosferei”) este de asemenea cunoscut şi ca „Proiectul Cloverleaf”, fiind foarte compartimentat. Nici măcar piloţii avioanelor n-au idee de ce împrăştie acele substanţe chimice, care brăzdează cerul în lung şi în lat, otrăvind atmosfera terestră.



14-06-2013 citeste tot articolul »

Zborul 93 si „misterul” lui... o filmare de la locul „prabusirii”, care nu a fost reluata niciodata

În mod paradoxal, nimeni nu a fost capabil să găsească urme ale enormului avion care s-a „prăbuşit” în fatidica zi de 11 septembrie, 2001. Filmarea de mai jos prezintă o evidență tulburătoare: zeci de reporteri vorbesc despre sute de investigatori aflaţi în acel loc, care totuşi nu au putut găsi NIMIC în legătură cu aşa-zisa prăbuşire a unui avion (Zborul 93).

08-06-2013 citeste tot articolul »

Google cumpara un computer cuantic

Google şi NASA construiesc un laborator foarte performant, dedicat studiului inteligenţei artificiale, folosind anumite proprietăţi ale fizicii cuantice. Gigantul IT are la dispoziție un computer cuantic, ce este capabil să realizeze operaţii foarte complexe de mii de ori mai repede decât cele mai performante supercomputere actuale. Computerul cuantic, care a fost realizat de firma D-Wave Systems din Burnaby, British Columbia, va intra în funcţiune în toamna acestui an.

06-06-2013 citeste tot articolul »

Doi tipi, un pian si un violoncel

Videoclipul de mai jos poate fi precum o gură de aer proaspăt în tumultul vieţii actuale, tensionată şi plină de contradicţii. Muzica este bună, peisajul minunat, scenariul inteligent.

06-06-2013 citeste tot articolul »

Seful echipei SEAL 4, cunoscuta pentru asa-zisa gasire si ucidere a lui Osama Bin Laden, a fost „sinucis”

Chiar şi cu puţinele informaţii care există, nu ne este prea greu să realizăm ce s-a petrecut de fapt cu această „celebră” echipă de puşcaşi marini americani. Se pare că a fost nevoie ca întreaga echipă să fie redusă la tăcere, pentru o mai mare siguranţă a farsei propagata de Guvernul american. Din nefericire, procedura nu este nouă, ea fiind abordată și de fostul sistem comunist de la noi.

06-06-2013 citeste tot articolul »

Cele mai spectaculoase anomalii inregistrate de satelitul SOHO in perioada februarie-iunie, 2013

SOHO, Observatorul Solar şi Heliosferic, este rezultatul unui proiect de colaborare internaţională între Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Americană (NASA), în vederea studierii Soarelui de la nivelul nucleului său şi până la nivelul coronei lui exterioare şi a vântului solar.

05-06-2013 citeste tot articolul »

Noi revelatii despre OZN-uri, despre Aria 51 si despre colaborarea dintre Guvernul SUA si anumite civilizatii extraterestre

  La postul de radio american VeritasRadio, doi autori de prestigiu (Grant Cameron şi Scott Crain) au prezentat de curând dovezi care înseamnă chiar mai mult decât simpla demonstraţie a existenţei vieţii extraterestre pe planeta noastră. Realizând o investigare minuţioasă a feluritelor surse de informare şi având acces la documente ultrasecrete, cei doi cercetători reuşesc să arunce o lumină pertinentă şi obiectivă asupra activităţii tainice, de culise, a unor agenţii de notorietate din America, cum ar fi: CIA, NSA, Marina SUA, Forţele Aeriene ale SUA, precum şi a altor grupuri secrete care s-au ocupat în secret de problema extraterestră în ultimii zeci de ani.

25-05-2013 citeste tot articolul »

Un numar semnificativ de oameni cred in asa-numitele „teorii ale conspiratiei”

Este uşor să observăm că, ori de câte ori guvernele lumii sau mass-media vor să denigreze un anumit punct de vedere care este incomod pentru „putere”, ei îl denumesc: „teorie a conspiraţiei”. Mesajul subtil, care nu este rostit, vrea să spună că „oamenii normali” nu vor crede niciodată acele „prostii” şi că, în plus, ei nu vor pune niciodată la îndoială propaganda oficială care le este servită de către „sursele oficiale”.

25-05-2013 citeste tot articolul »

Buncarul secret al Bisericii Scientologice din America este considerat a fi Catedrala Fiintelor Extraterestre

În conformitate cu afirmaţiile reporterului John Sweeney de la BBC, în deşertul din zona statului New Mexico ar exista o construcţie a Bisericii Scientologice, despre care se spune că ar conţine un mesaj foarte complex pentru o civilizaţie extraterestră, un gen de desen asemănător cu unele reprezentări din lanurile de cereale („crop circles”). Această construcţie s-ar afla lângă mult mediatizata localitate Roswell. Se mai spune că această reprezentare complexă, acest „mesaj” special conceput pentru reprezentanţii unei civilizaţii din spaţiu, nu ar putea fi văzut într-o formă coerentă decât de la mare înălţime.

20-05-2013 citeste tot articolul »

Studiile recente afirma ca viata extraterestra ar putea exista in mai mult de 4 miliarde de locuri in „vecinatatea” Pamantului

Ştiinţa oficială pare a fi din ce în ce mai mult interesată de existenţa vieţii extraterestre şi de găsirea unor habitaturi prielnice pentru dezvoltarea vieţii, aşa cum o cunoaştem noi pe Pământ. Chiar dacă știința actuală se află încă la o mare distanţă de înţelegerea corectă şi deschisă a unor realităţi multidimensionale, totuşi studiile recente şi interesul crescut pentru acest domeniu înseamnă fără îndoială un progres pentru gândirea materialistă actuală.

20-05-2013 citeste tot articolul »

Tehnologii revolutionare a caror aplicare este interzisa in viata de zi cu zi

Atât Biblia cât şi multe alte fiinţe înţelepte au asigurat omenirea ca pe planeta noastră există toate condiţiile şi toate elementele pentru a ne duce viaţa într-un mod sigur, sănătos şi armonios, fără a fi nevoiţi să recurgem la elemente, metode sau reacţii violente. În ultimul timp informaţiile despre felurite sisteme şi tehnologii inedite, nepoluante şi foarte eficiente apar din ce în ce mai des. Multe dintre acestea au fost suprimate samavolnic de către cei aflaţi la conducere, care în incredibila lor lăcomie îşi vedeau astfel ameninţate câştigurile şi metodele de manipulare a populaţiei sărmane şi neştiutoare.



20-05-2013 citeste tot articolul »

„Expertii” si lipsa de bun simt stiintific

În zilele noastre ipocrizia, falsitatea şi impostura s-au dezvoltat precum buruienile pe marginea drumului. De-a lungul istoriei sale, omenirea a trecut prin mai multe faze şi transformări de concepţie şi înţelegere a realităţii înconjurătoare, a legilor ce guvernează universul şi a existenţei însăşi. Ignoranţa şi prostia, care merg de multe ori mana în mână, au fost fără îndoială obstacole majore în calea progresului societăţii, dar parcă niciodată mai mult ca acum. Este lamentabil nivelul la care au ajuns să acţioneze unii oameni, aşa-zişi „savanţi”, care de frică acceptă să abereze „în numele ştiinţei”. Din păcate, şi mai lamentabil este nivelul multor oameni care, cu o încredere tâmpă, iau de bun ceea ce li se serveşte de către aceşti „experţi” atotştiutori.

27-04-2013 citeste tot articolul »

Vaticanul pregateste lumea pentru contactul cu civilizatiile extraterestre?

În înregistrarea video de mai jos, apare evident că astronomul principal al Vaticanului vrea să deschidă înţelegerea lumii asupra existenţei vieţii extraterestre, urmărind în acest mod să o pregătească pentru ceea ce va urma în curând, adică pentru contactul cu civilizaţiile extraterestre.



23-04-2013 citeste tot articolul »

Senatul SUA declara intregul teritoriu al tarii ca fiind un „camp general de batalie”

Această ştire a fost difuzată de CNN (care pare a fi orice, mai puţin un canal de informare corectă a populaţiei prin intermediul televiziunii). Consensul general este că această „stare de urgenţă” în care se afla ţara nu îi vizează neapărat pe cetăţenii ei, ci se referă mai ales la persoanele străine şi la „teroriştii” care au intrat pe teritoriul Americii.






23-04-2013 citeste tot articolul »

O imensa sfera luminoasa a stralucit pe cerul Spaniei

Pe 15 aprilie 2013, o sferă de lumină foarte strălucitoare a traversat cerul Madridului, uimindu-i pe astronomi şi pe observatorii ocazionali. Manifestarea luminoasă pe cer a fost atât de puternică, încât ea a putut fi observată aproape pe întreg cuprinsul ţării.

23-04-2013 citeste tot articolul »

Oamenii de stiinta au descoperit metoda prin care pot reprograma celulele organismului pentru ca acestea sa invinga bolile cronice

 Într-o serie de articole publicate în prestigioasa revistă medicală Cell Stem Cell, cercetătorii din două universităţi japoneze au descoperit separat o tehnică nouă prin care organismul uman poate fi programat astfel încât celulele sistemului imunitar să identifice şi să elimine celulele canceroase şi cele afectate de SIDA.

23-04-2013 citeste tot articolul »

Documentarul SIRIUS promite revelarea fara echivoc a existentei unei fapturi extraterestre de dimensiuni minuscule

Aşa după cum am prezentat într-un articol anterior, peste doar o zi (mai precis, pe data de 22 aprilie 2013) celebrul ufolog american Steven Greer va prezenta în premieră ceea ce se consideră a fi cea mai directă şi inatacabila dovadă a existenţei vieţii extraterestre pe planeta noastră. Steven Greer este realizatorul şi producătorul executiv al documentarului intitulat „Sirius”, despre care se spune că va constitui piatra de temelie pentru proiectul Dezvăluirea în ceea ce priveşte civilizaţiile extraterestre și interacțiunea lor cu pământenii.

21-04-2013 citeste tot articolul »

CIA a instrumentat multe asasinate prin inducerea atacurilor de inima si a imbolnavirilor de cancer

În anul 1975, în urma audierilor efectuate de Comitetul Bisericii – care este Comisia specială a Senatului American, însărcinată cu cercetarea programelor guvernamentale speciale - s-a descoperit existenţa unei arme secrete de asasinare. CIA pusese la punct o otravă ce putea cauza imediat fiinţei umane un atac de cord. Otrava putea fi pusă într-un mic vârf de săgeată, care era de obicei slobozita cu ajutorul unui pistol. Arma avea suficientă putere astfel încât să străpungă îmbrăcămintea şi să lase pe piele doar o uşoară urmă roşie. Odată ajunsă în sânge, otrava se răspândea foarte repede în întregul organism, provocând într-un timp scurt atacul de cord. Substanţa a fost astfel concepută, încât să nu poată fi detectată prin metodele moderne de autopsie.

12-04-2013 citeste tot articolul »

NASA lucreaza la anumite proiecte de realizare a unor nave cosmice care sa se deplaseze cu viteze mai mari decat viteza luminii

Inginerul Sonny White, care lucrează în cadrul Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) a oferit un scurt interviu la emisiunea „Bloomberg West” de la postul de televiziune Bloomberg TV, în care vorbeşte despre studiul şi proiectarea unor dispozitive „warp” de propulsie a navelor cosmice, care sunt capabile să imprime o viteză mai mare decât cea a luminii.

10-04-2013 citeste tot articolul »

BRICS sau polul de putere care da mari dureri de cap Statelor Unite ale Americii

Organismul BRICS reprezintă reuniunea a cinci pieţe economice emergente (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), care au hotărât să ofere lumii o alternativă puternică la ofensiva bancară şi economică a Occidentului, condusă în special de SUA.



10-04-2013 citeste tot articolul »

Intregul sistem al zonei euro se află in pragul falimentului

Analistul politic Lawrence Freeman afirmă într-o emisiune la postul de televiziune Press TV ca agitaţia creată de recenta criză bancară din Cipru demonstrează faptul că „sistemul euro” a eşuat complet şi că el se află în realitate într-o stare de faliment nedeclarat.
Comentariile lui Freeman vin să întărească declaraţiile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a spus că această criză a arătat întregii lumi fața adevărată a instituţiilor financiare actuale. El a arătat că acestea nu mai sunt demne de încredere, dând astfel de înţeles că a venit timpul pentru o schimbare majoră la nivel internaţional în ceea ce priveşte sistemul financiar şi economic.

09-04-2013 citeste tot articolul »

Se pregateste o mare „surpriza” bancara la nivel mondial

Se pregăteşte o mare „surpriză” bancară la nivel mondial
În decursul săptămânii care a trecut, trei bănci mari: ING, RABO şi SNS s-au confruntat simultan cu defecţiuni informatice majore, care au condus la închiderea temporară a instrumentelor lor de tranzacţionare online.









09-04-2013 citeste tot articolul »

Dovezi stiintifice de necontestat despre uluitoare surse de energie libera in Antichitate

Una dintre descoperirile monumentale, care ar putea schimba complet viziunea omenirii din prezent, a fost ignorată în totalitate de mass-media internaţională, chiar dacă echipa care a realizat cercetările a petrecut patru ani de studii geologice şi arheologice intense. Situl arheologic cu piramide, care în prezent este cel mai „activ” pe glob, este situat în Bosnia şi a fost descoperit în anul 2005. Echipa de cercetători care a studiat în amănunţime situl a demonstrat fără echivoc că piramidele respective erau de fapt folosite ca nişte veritabile surse de energie liberă în antichitate.

08-04-2013 citeste tot articolul »

Noi dovezi despre realitatea care exista dincolo de planul fizic

Mii sau chiar zeci de mii de oameni din întreaga lume au raportat până în prezent experienţele lor extraordinare la graniţa morţii, dar cu toate acestea bravii oameni de ştiinţă au negat mereu, cu o cerbicie de invidiat, realitatea acestora. Altfel spus, ei au dat de înţeles mai mult sau mai puţin voalat că toţi cei care susţin că au trăit astfel de experienţe fie bat câmpii, fie au halucinaţii şi sunt victime ale unor reacţii specifice de natură bio-chimica la nivelul creierului. Unul dintre savanţii care au susţinut cu putere aceste idei a fost şi doctorul Eben Alexander. Neurochirurg cu înalte calificări şi cu renume mondial, doctorul Eben credea sincer faptul că experienţele de la graniţa morţii par a fi reale, dar că în realitate ele nu reprezentau decât simple fantezii produse de creier în condiţii de stres accentuat.

03-04-2013 citeste tot articolul »

Atac cibernetic asupra bancii canadiene TD

TD reprezintă Banca Toronto Dominion din Canada şi ea a fost victima unui atac informatic ce a făcut ca sistemele ei de tranzacţionare online să devină inoperabile. Purtătorul de cuvânt al băncii a precizat însă că datele personale şi de cont ale clienţilor băncii nu au avut absolut deloc de suferit.


01-04-2013 citeste tot articolul »

Asasinarea presedintelui sirian Bashar Assad – Neconfirmata

Zvonurile din mass-media arabă şi izraelită spun că preşedintele sirian Assad a fost împuşcat sâmbătă, 23 martie, de către unul dintre bodyguarzii săi. Totuşi, a doua zi (duminică, 24 martie) aceleaşi agenţii de ştiri anunţă că informaţiile sunt deocamdată neconfirmate.



30-03-2013 citeste tot articolul »

Un interviu istoric reveleaza mari secrete de securitate nationala, care au fost preluate de la extraterestri

Un interviu de televiziune de acum 50 de ani (din luna iunie, 1964), care i-a fost luat lui George van Tassel, scoate la iveală informaţii despre mai multe tehnologii uimitoare, pe care omenirea le-a avut la dispoziţie încă din acele timpuri, dar care au fost tăinuite de către forţele oculte ale Iluminaţilor. Tehnologiile respective au fost dezvoltate în secret de către Forţele Aeriene şi cele ale Marinei SUA, având la bază informaţii obţinute de la fiinţe extraterestre. Printre aceste revelaţii, van Tassel dezvăluie faptul că Forţele Aeriene americane s-au aflat în posesia tehnologiei antigravitaţiei încă din anul 1956.

29-03-2013 citeste tot articolul »

Armata SUA a avut contacte cu reprezentantii unei civilizatii extraterestre numiti generic „Cei albi si inalti”

Fizicianul Charles Hall, expert în fizică nucleară şi consultant al Forţelor Armate ale SUA în probleme legate de meteorologie este totodată un reputat autor de lucrări de specialitate. În ultimele luni el a susţinut un şir de conferinţe în Australia, în care a oferit detalii în ceea ce priveşte contactul pe care oficiali ai Pentagonului l-au avut cu o anumită specie de extratereştri umanoizi şi legăturile care au fost stabilite cu aceştia pe o perioadă de mai mulţi ani.






26-03-2013 citeste tot articolul »

O carte ce ne da sperante pentru schimbarea de paradigma in stiinta moderna: Introducere in medicina vibrationala

Scrisă de conf. univ. Traian Trandafir şi de lectorul univ. Dr. Mihaela Gheorghiu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cartea reprezintă un vârf de lance în coasta viziunii materialiste limitate, care blochează progresul medicinii şi al viziunii complexe asupra fiinţei umane.

26-03-2013 citeste tot articolul »

Mai multe OZN-uri deasupra caselor din Florida – stiri locale

În dată de 14 martie, rezidenţii din Florida (SUA) au raportat mai multe apariţii de OZN-uri pe deasupra caselor lor. Atât Marina SUA, cât şi Forţele Aeriene au răspuns că în acel interval de timp şi în acea zonă nu au existat niciun fel de teste sau exerciţii militare, care să implice obiecte zburătoare. Şi totuşi, se pare că acestea şi-au făcut apariţia.

25-03-2013 citeste tot articolul »

Sistemul bancar European este in pragul colapsului

Acum două zile informaţiile care zburau cu viteza gândului prin toate agenţiile de ştiri internaţionale răspândeau zvonul că băncile cipriote vor continua să fie închise până cel mai devreme marţi, prelungindu-şi astfel vacanţa bancară determinată de lipsa sumelor cash pentru a-şi susţine activitatea. Până acum zvonurile s-au adeverit şi se vorbeşte că este posibil chiar ca sistemul bancar cipriot să intre în faliment declarat.

23-03-2013 citeste tot articolul »

Revolta populatiei impotriva alimentelor aditivate si chimizate a crescut considerabil

Orice om cu o minimă inteligenţă şi cu bun simţ se poate întreba pe bună dreptate: de ce a fost sau este nevoie să consumăm hrană în mare parte artificială, toxică, impura şi nesănătoasă, când recoltele de cereale, de legume şi de fructe sunt bogate şi pot asigura foarte uşor necesarul populaţiei? De ce trebuie ca producătorii – sub ameninţarea dură a legii, a unor amenzi usturătoare sau chiar a închisorii – să introducă în alimente tot felul de aditivi şi de substanţe cancerigene, sub pretextul conservării hranei? Mii de ani până în prezent oamenii au trăit bine şi fără astfel de conservanţi artificiali, care sunt foarte toxici şi nocivi pentru sănătate.

20-03-2013 citeste tot articolul »

Procurorul General al Americii, Eric Holder, ne spune ca bancherii criminali nu pot fi inchisi

Pe 7 martie 2013 a explodat o „bombă” mediatică: Procurorul General al Americii, Eric Holder, cel mai înalt oficial în Justiţia americană, a declarat deschis că într-adevăr, băncile jefuiesc practic întreaga naţiune şi că ceea ce fac ele este împotriva legii, însă pe de altă parte aceleaşi bănci sunt mai presus de lege, astfel încât Departamentul Justiţiei din America nu va face nimic împotriva lor.

19-03-2013 citeste tot articolul »

O lumina misterioasa ridica un camion de transport pe o autostrada din Germania

Ce concluzie putem trage urmărind acest clip video? El reprezintă, se spune, înregistrarea realizată cu ajutorul camerelor de observare a traficului, ce sunt montate de-a lungul autostrăzii A81 de la Stuttgart (Germania). Imensul trailer a fost ridicat ca o pană de o ciudată lumina care a coborât brusc din cer şi l-a pus apoi de-a curmezişul autostrăzii, fără să-i provoace vreo stricăciune.

18-03-2013 citeste tot articolul »

Detalii despre Piramida Intunecata din Alaska, unul dintre marile mistere ale omenirii

Piramida este numită „Întunecată” pentru că se afla complet sub pământ. Ea reprezintă o sursă tăinuită de energie colosală, care singură ar putea furniza fără probleme întreaga putere necesară pentru a alimenta cu electricitate întreaga suprafaţă a Canadei. În acelaşi timp, „oameni în negru” se pare că păzesc cu străşnicie secretul acestei piramide subpământene, veche de mii de ani, prin intermediul unor garduri electrice sofisticate şi ale altor dispozitive explozive foarte periculoase. Ceva în genul instalaţiilor de protecţie ce puteau fi întâlnite acum 1-2 decenii în faimoasa Arie 51 din Nevada.

16-03-2013 citeste tot articolul »

Noul Papa si numarul 13

Cardinalul argentinian Jorge Bergoglio a fost ales noul Papă de conclavul de la Vatican. Pentru cei pasionaţi de numerologie şi de implicaţiile ei ezoterice, iată unele aspecte ciudate care s-au petrecut cu ocazia alegerii noului Papă: în primul rând, anunţul a fost amânat (au fost cinci runde de votări ale cardinalilor) până la ora 7:06 pm (ora locală – Roma). Fumul alb a ieşit exact la acea oră, care înseamnă cifra 13 în numerologie. Pe de altă parte, noul Papă a fost ales la data de 13 martie 2013, adică în notaţia uzuală: 13/3/2013 = 1+3+3+2+1+3 = 13



15-03-2013 citeste tot articolul »

Uimitorul Li Ching-Yuen, chinezul care a trait peste 250 de ani

Atunci când a murit, în 1933, Li Ching-Yuen a fost menţionat de toate marile agenţii de presă, de ziare şi de reviste din întreaga lume. Conform cu propria sa mărturie, pe atunci el avea vârsta de 197 de ani. Totuşi, investigaţiile amănunţite care au urmat morţii sale au scos la iveală faptul că Li uitase data exactă când se născuse. Arhivele oficiale guvernamentale chinezeşti au arătat faptul că data corectă a naşterii lui Li Ching-Yuen a fost în anul 1677, ceea ce ridică vârsta lui în momentul morţii la venerabila cifra de 256 de ani!




14-03-2013 citeste tot articolul »

Nigel Farage despre Uniunea Europeana – o viziune la obiect

Nigel Farage este preşedintele Partidului Independenţei din Marea Britanie şi membru în Parlamentul European pentru Anglia de Sud-Est. El este de asemenea liderul grupului Euroscepticilor pentru Libertate şi Democraţie.

13-03-2013 citeste tot articolul »

De ce apar gauri uriase in pamant pe tot cuprinsul Americii?

În pământ au fost dintotdeauna sesizate găuri, unele superficiale, altele foarte adânci. Totuşi, în ultimii câţiva ani, pe teritoriul Americii atât numărul cât şi adâncimea lor a crescut în mod considerabil. Aşadar, de unde vin aceste găuri uriaşe? Ce anume le provoacă? Şi, mai ales, de ce apar ele cu predominanţă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii?






12-03-2013 citeste tot articolul »

Pamantul, asteroizi si meteoriti… coincidenta?

La aproape o lună de la evenimentul tulburător de pe 15 februarie, care a implicat căderea unui meteorit în regiunea Celiabinsk din Rusia, lucrurile par să se fi „liniştit” într-o oarecare măsură, astfel încât să ne punem câteva întrebări legitime, coroborate şi cu alte observaţii care au fost făcute între timp.

11-03-2013 citeste tot articolul »

Un mini-sistem solar va intra in propriul nostru sistem solar spre sfarsitul anului 2013

Astrofizicianul Jim McCanney afirmă faptul că începând cu sfârşitul lunii iunie a acestui an, în sistemul nostru solar va începe să pătrundă un alt „mini-sistem solar’’, format din comete, meteoriţi şi praf cosmic.



09-03-2013 citeste tot articolul »

Cub gigantic surprins de satelitii NASA langa Soare, la data de 21 decembrie 2012

Dacă privim imaginile de mai jos, care au fost surprinse şi fotografiate cu ajutorul satelitului NASA / SOHO, observăm chiar în apropierea Soarelui, în cronosfera sa, prezenţa unui enigmatic cub negru uriaş.





08-03-2013 citeste tot articolul »

Plaga unui nor imens de 30 de milioane de lacuste a lovit Egiptul

Ultimul an a fost marcat de multiple evenimente de natură apocaliptică, cu rezonanţe biblice. Invazia unui nor de 30 de milioane de lăcuste în Egipt, cu puţin înainte de Paştele Evreiesc tinde să pună capac acestor fenomene din ce în ce mai îngrijorătoare care se petrec pe planeta noastră.

07-03-2013 citeste tot articolul »

Fondul Monetar International: „Economia Mondiala, asa cum o stim, ar putea sa sucombe curand...”

Şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat fără menajamente la Forumul Economic Internaţional de la Davos, ce a avut loc în luna ianuarie, că „2013 va fi anul în care se va construi sau se va prăbuşi ceva”. Ea a adăugat că, dacă în 2013 lucrurile nu vor fi reparate sau îndreptate, atunci lumea – cea pe care o cunoaştem noi în momentul de faţă – va dispărea.









06-03-2013 citeste tot articolul »

NASA a uitat sa ne spuna, in 1969, despre Domul transparent si despre OZN-urile care au fost vazute si fotografiate pe Luna…

Deşi informaţia ca atare nu este nouă, ea reprezintă totuşi un exemplu foarte bun pentru a ilustra încă o dată modul pervers şi manipulator în care NASA ține ascunse multe dovezi extraordinare despre viaţă şi activitatea extraterestră, înşelând populaţia lumii şi orientând ideile şi concepţia ei către un model fals de gândire. Aceasta a făcut ca mulţi oameni să rămână încă aiuriţi chiar şi în prezent, atunci când ei aud sau li se vorbeşte despre OZN-uri, despre civilizaţii extraterestre, ori despre tehnologia spaţială extraterestră.






05-03-2013 citeste tot articolul »

100 000 de delfini observati in largul coastei americane (San Diego)

Un banc gigantic, lung de 10 kilometri şi lat de 7 kilometri, format din aproximativ 100 000 de delfini a fost observat în largul coastei oraşului american San Diego. Se pare că delfinii s-au adunat din toate direcţiile.




04-03-2013 citeste tot articolul »

OZN urias surprins de camerele de filmat ale Statiei Spatiale Internationale

În data de 23 ianuarie 2013, un OZN uriaş de formă triunghiulară a fost captat de obiectivul de filmat al camerelor de pe SSI (Staţia Spaţială Internaţională). Mărimea efectivă a obiectului a rămas necunoscută. Există de asemenea speculaţii dacă nava respectivă este de provenienţă extraterestră sau ea aparţine tehnologiei pământene.




19-02-2013 citeste tot articolul »

Rusia transmite americanilor: Spuneti omenirii adevarul despre extraterestri sau daca nu, noi vom face asta

Pe agenda de lucru a Rusiei la World Economic Forum ce a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 2013 a fost trecut şi îndemnul adresat preşedintelui SUA, Barack Obama, că a venit timpul pentru ca omenirea să afle adevărul despre existenţa extratereştrilor. În această iniţiativă a Rusiei se precizează că, dacă SUA nu vor lua în considerare acest anunţ, atunci Kremlinul îşi va asuma unilateral această sarcină şi va face acest lucru fără niciun fel de şovăire.

19-02-2013 citeste tot articolul »

Impact cu un meteorit in Rusia!

În urma cu aproximativ o lună, noi am prezentat un articol în legatură cu temerile comunității științifice față de trecerea asteroidului 2012 DA-14 foarte aproape de Pământ și posibilitatea impactului său cu planeta noastră. Articolul a apărut în această secțiune a site-ului nostru sub titlul: Impact posibil al planetei cu un asteroid în luna februarie 2013.

15-02-2013 citeste tot articolul »

Oamenii de stiinta din Hong-Kong au descoperit o formula care ar putea impiedica imbatrinirea

Savanţii chinezi se pare că au pus la punct o formulă care întârzie îmbătrânirea la şoareci, descoperire pe care ei speră să o extrapoleze la oameni. Rezultatele acestei descoperiri importante au fost publicate în numărul din luna decembrie al revistei Cell Metabolism şi s-au bazat pe studiile începute încă din anul 2005 asupra progeriei, o boală genetică foarte rară, care are o probabilitate de 1 la 4 milioane de naşteri.

13-02-2013 citeste tot articolul »

Senator american afirma ca a fost vizitat in spital de catre ingeri

Senatorul american al statului Illinois, Mark Kirk, este un personaj trecut prin multe în bătăliile politice din timpul vieţii. Totuşi, după ce a suferit un atac cerebral anul trecut, el a afirmat că a trăit un cu totul alt tip de experienţă. Spre stupefacţia celor ignoranţi şi a presei patetice, senatorul republican a declarat că el a fost vizitat în spital de trei îngeri.

13-02-2013 citeste tot articolul »

Anomalii si OZN-uri gigantice langa Soare

Chiar în primele zile ale lunii ianuarie 2013, sateliții specializati în observarea Soarelui au făcut o serie de înregistrări care nu pot fi explicate în niciun chip de NASA. Cea mai mare parte dintre anomaliile ce pot fi observate în clipul de mai jos sunt de mărimea unei planete. Bineînțeles, NASA nu suflă nicio vorbă despre aceste obiecte stranii din spațiu...

11-02-2013 citeste tot articolul »

Un mecanism artificial vechi de 300 de milioane de ani a fost gasit in Rusia

Un dispozitiv confecţionat din aluminiu, a cărui vechime a fost stabilită la 300 milioane de ani, a fost descoperit în Vladivostok (Rusia). Dispozitivul a fost găsit într-un cărbune, pe care unul dintre locuitori oraşului se pregătea să-l arunce în foc. Experţii care au stabilit vârsta dispozitivului după aceea a cărbunelui în care el era încrustat au afirmat de asemenea că piesa din metal era în mod clar de provenienţă artificială. Desigur, nu s-a putut răspunde la întrebarea: cine a confecţionat acum 300 de milioane de ani o astfel de piesă pe Pământ.

09-02-2013 citeste tot articolul »

Stiinta moderna afirma ca o noua rasa de oameni a aparut pe Pamant

Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire extraordinară şi totodată neaşteptată, observând o serie largă de mutaţii genetice necunoscute ce se manifestă în genomul uman. „Îngrijorător” pentru cercetători este faptul că aceste mutaţii nu provin din laboratoare sau din proiecte guvernamentale secrete, ci ele sunt produsul unei evoluţii naturale, dar neaşteptate a oamenilor.

08-02-2013 citeste tot articolul »

Dezvaluiri despre extraterestri - sfarsitul embargoului asupra adevarului

Echipa de producţie a studiourilor CHD2 Productions din California (SUA) a susţinut pe 18 ianuarie 2013 o conferinţă de presă specială în cadrul festivalului Sundance Film ce a avut loc în Park City (statul Utah), cu ocazia lansării unui documentar exploziv despre adevărul existenţei extratereştrilor pe planeta noastră, a OZN-urilor şi a interacţiunilor guvernelor actuale cu reprezentanţi ai civilizaţiilor din spaţiu.

07-02-2013 citeste tot articolul »

Baza extraterestra pe Luna, fotografiata in detaliu si alte dovezi clare ale unor OZN-uri prezentate de NASA

Unul dintre cetăţenii americani, care sunt foarte pasionaţi de astronomie, a salvat de-a lungul ultimilor 15 ani un volum uriaş de fotografii ale NASA, aşa cum au fost ele publicate iniţial. La o privire atentă, câteva dintre acestea revelează nişte adevăruri tulburătoare, care nu pot fi negate şi nici ignorate.
NASA fie a eliminat mai târziu unele fotografii din cele care au fost expuse, fie le-a păstrat, dar la o rezoluţie mult mai slabă, astfel încât detaliile să nu mai poată fi observate. Acesta a fost şi cazul cu o fotografie ce surprinde o bază extraterestră pe Lună, lângă craterul Bessel, la nord de zona numită Mara Serenitatis.

06-02-2013 citeste tot articolul »

Decizie revoltatoare a Justitiei in SUA – colosul bancar HSBC a fost absolvit de orice vina

În stenica şi critica lui emisiune Viewpoint, Eliot Spitzer l-a avut ca invitat în luna decembrie pe editorul Matt Taibbi de la revista Rolling Stone. Subiectul discuţiei a fost controversata decizie a Departamentului de Justiţie al SUA de a nu pune sub acuzaţie conducerea băncii HSBC din New York, în ciuda nenumăratelor dovezi care au fost aduse pentru acţiunile ei oneroase.

05-02-2013 citeste tot articolul »

Panica la Casa Alba din cauza aurului

Un ziar german afirmă că Germania a solicitat repatrierea aurului trimis în SUA şi în Franţa după cel de Al Doilea Război Mondial. Primele ştiri au apărut pe ZeroHedge.com (http://www.zerohedge.com/news/2013-01-14/it-begins-bundesbank-commence-repatriating-gold-new-york-fed). Germanii solicită astfel reîntregirea celor 3 396 de tone de aur pe care le deţine ţara; din acestea, în seifurile Băncii Rezervei Federale (FED) din SUA se pare că se găsesc 45%, iar în Franţa, 11%. Aurul va lua drumul Frankfurtului, unde în prezent nu se găseşte decât 31% din cantitatea totală. Aurul german a fost relocat după Al Doilea Război Mondial, pentru a preîntâmpina o eventuală confiscare a lui în urma unei posibile invazii sovietice.

29-01-2013 citeste tot articolul »

Cimitir mexican din antichitate ce contine 13 schelete ale unor fiinte cu craniul foarte alungit

Experţii mexicani de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie au descoperit un cimitir antic, vechi de câteva mii de ani, în regiunea Sonora a ţării, care prezintă caracteristici neîntâlnite în alte locuri. Cimitirul se află lângă satul Onavas, la sud de Sonora şi conţine 25 de morminte. În 13 dintre acestea, craniile scheletelor au o formă foarte alungită, asemănându-se mult – din acest punct de vedere – cu craniile Boskop. Antropologii mexicani s-au grăbit, fireşte, să afirme că acestea au fost în mod intenţionat alungite prin practicile specifice băştinaşe; nu explică însă de ce s-a petrecut acest lucru doar la 13 dintre schelete şi de ce celelalte nu aveau şi ele craniile alungite.

29-01-2013 citeste tot articolul »

Epava OZN-ului prabusit langa insulele japoneze Okinawa este blamata pentru moartea a milioane de pesti

În unul dintre articolele recent postate menţionam despre prăbuşirea unui OZN foarte aproape de coasta Japoniei, în zona insulelor Okinawa, în apele Oceanului Pacific. În spiritul prostiei, minciunii şi manipulării cu care ne-au obişnuit guvernanţii actuali, scriam că guvernul Japoniei nu face excepţie – influenţat de asemenea şi de presiunea diplomatică americană -, ascunzând cât mai bine acea operaţiune de recuperare a OZN-ului prăbuşit de ochii presei şi a televiziunilor particulare.

29-01-2013 citeste tot articolul »

REN-TV din Rusia a difuzat documentarul despre tirania financiara a lumii!

În ciuda neîncrederii unora şi a suspiciunii pe care cei mai mulţi dintre cititori au afişat-o la citirea articolului pe care noi l-am prezentat în urmă cu aproximativ o lună, despre un documentar exploziv ce va fi difuzat pe postul TV rusesc REN, acest lucru s-a petrecut în realitate pe 16 ianuarie, la o oră de vârf.

Evenimentul este cu atât mai important, cu cât niciun alt post media nu a avut curajul până acum să prezinte un astfel de subiect sensibil, care se referă la modul în care populaţia globului a fost şi este înrobită financiar. Dintr-o anumită perspectivă, putem chiar spune că acesta este un prim pas către acţiunea „Dezvăluirea” (Disclosure), unul dintre cele mai mari secrete care, odată descoperit, va permite eliberarea omenirii de sub Tirania Financiară ce o subjugă de atâta timp, oferind posibilitatea adoptării unor noi direcţii în tehnologie şi în producţia economică.

29-01-2013 citeste tot articolul »

Un copil din Rusia isi aminteste vietile trecute petrecute pe planeta Marte

Boris Kipriyanovici este considerat, în conformitate cu terminologia new-age, un “copil indigo”. El este probabil cel mai faimos copil din Rusia la ora actuală, după ce a fost făcut cunoscut de către profesorul Genadi Belimov de la Universitatea din Volgograd.


29-01-2013 citeste tot articolul »

Steven Greer confirma faptul ca detine dovezi incontestabile ale existentei unei fiinte extraterestre

Steven Greer, care este un eminent ufolog – de profesie medic cu specializarea în osteopatie – anunţă faptul că producţia mult aşteptatului documentar Sirius, care va deconspira în cel mai direct şi autentic mod existenţa vieţii extraterestre şi a navelor ET ce survolează Pământul, se află în faza finală de producţie. În fapt, ceea ce mai lipseşte pentru ca filmul să fie lansat sunt ultimele analize complexe asupra ADN-ului trupului de mici dimensiuni, despre care se crede că ar fi aparţinut unei fiinţe extraterestre.


28-01-2013 citeste tot articolul »

Pentru toti fanii serialului Star Trek: ce a stiut de fapt Gene Roddenberry?

Multe dintre tehnologiile de vârf pe care prolificul creator al serialului le-a expus în episoadele sale (cum ar fi puntea holografică de comandă, replicatoarele de hrană sau sistemele de comunicare) nu reprezentau deloc elemente „science fiction”, pentru că ele existau şi există în lumea galactică, atât în rândul civilizaţiilor extraterestre avansate care ne survolează planeta, cât şi în seifurile Guvernului Mondial Ocult, care a obţinut această tehnologie în cadrul aşa-numitelor Black Projects. Tot ce putem spera este că aceste tehnologii de vârf (cele la care încă nu avem acces) să devină cât mai curând parte integrantă din viaţa noastră de zi cu zi.

23-01-2013 citeste tot articolul »

Oficial suedez admite faptul ca darele „chemtrails” sunt reale si ele nu reprezinta o „teorie a conspiratiei”

Pernilla Hagberg este preşedinta Partidului Verde Suedez şi în această calitate ea a făcut un anunţ surprinzător în contextul vremurilor pe care le trăim, afirmând fără echivoc că dârele albe de fum sau de ceaţă, pe care le vedem brăzdând cerul, împrăştiate adeseori de avioane nemarcate nu reprezintă urme de condensare a vaporilor, ci sunt substanţe chimice extrem de nocive, răspândite în mod deliberat prin astfel de mijloace. Anunţul a apărut în ziarul suedez Katrineholms Kuriren şi reprezintă prima luare majoră de poziţie a unui lider politic împotriva chemtrails-urilor.

22-01-2013 citeste tot articolul »

O universitate din America utilizeaza tehnologia Tesla pentru a alimenta fara fir autobuzele electrice

Universitatea de Stat din Utah (SUA) a prezentat pe 15 noiembrie 2012 prototipul autobuzului electric ce este alimentat fără fir. Succesul cercetătorilor din cadrul universităţii vine la doar 16 luni după prima demonstraţie pe care ei au făcut-o, în luna iulie 2011, când au reuşit transferul fără fir a 90% din energia electrică de 5kW la o distanţă de 25 de centimetri. În prezent, autobuzul electric (adaptat modelului Aggie) circula deja pe străzi, întocmai precum un autobuz obişnuit.

18-01-2013 citeste tot articolul »

Aterizare a unui OZN in China – inregistrare video. Fals sau realitate?

 În Parcul Naţional din Fuxin, China, a avut loc zilele trecute o aterizare a unui OZN. Mai mult decât atât, din acel OZN a ieşit o fiinţă extraterestră, care a fost şi ea filmată! Totul pare a fi un „experiment” social pentru a vedea modul în care oamenii reacţionează la o astfel de ştire. Realizarea unui astfel de clip video ar costa probabil câteva mii de euro. Cu toate acestea, persoana care a postat clipul video nu pare să promoveze sau să vândă ceva anume.

17-01-2013 citeste tot articolul »

Interviu cu Peter Moon despre cartile lui Radu Cinamar

 Interviul a fost realizat în luna august 2012, odată cu vizita lui Peter Moon în România. Chiar dacă editarea şi montajul clipului au durat ceva mai mult timp, considerăm că prezentarea lui este cu atât mai valoroasă, cu cât el probează testul timpului...










16-01-2013 citeste tot articolul »

Provenienta extraterestra a ADN-ului uman – adevarata origine a speciilor

Unele dintre marile mistere ale istoriei, cum ar fi modul în care au fost construite piramidele de pe platoul Gizeh de lângă Cairo (Egipt) au fost rezolvate în ultimii 40 de ani, chiar dacă această cunoaştere este împărtăşită doar de foarte puţin persoane.

15-01-2013 citeste tot articolul »

Fiinta extraterestra fotografiata in Taitung, Taiwan

Societatea UFOlogica Taiwaneză (TUFOS) a anunţat la sfârşitul lunii decembrie 2012 ca un poliţist a fotografiat cu un aparat iPhone4 o fiinţă extraterestră cu un corp translucid, lângă localitatea Jiaming Lake, la altitudinea de 3310 metri, în partea sudică a munţilor din Taitung.
Fotografia prezintă o fiinţă extraterestră de mari dimensiuni (peste 2,5 metri), cu mâini lungi, având trupul aproape în întregime transparent, care traversează vârful unui deal la o distanţă relative mare de cel care a fotografiat-o.

14-01-2013 citeste tot articolul »

Guvernul japonez confirma in mod oficial recuperarea partiala a unei epave OZN

Unul dintre înalţii oficiali ai guvernului japonez, care cunoaşte elemente despre operaţiunea secretă de recuperare a rămăşiţelor unui OZN eşuat în ocean la data de 4 decembrie 2012, a acceptat să dea unele detalii în legătură cu această acţiune, sub acoperirea anonimatului. Sursa a confirmat că marina Japoneză a recuperat un fragment masiv dintr-o navă de provenienţă extraterestră. Oficialul japonez a declarat: „Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că scafandrii Marinei de pe distrugătorul JS Kurama au adus la suprafaţa apei un fragment mare din epava unui OZN. La acţiunea de recuperare au luat parte atât ingineri militari, cât şi civili. Fragmentul epavei se afla acum în siguranţă la bordul JS Kurama, care este nava folosită de marină japoneză pentru astfel de operaţiuni de salvare.”

14-01-2013 citeste tot articolul »

Lentile de contact cu o inalta tehnologie

Imaginaţi-vă cum ar fi să scriem un text în timp ce conducem maşina sau să sunăm la telefon o altă persoană în timp ce ne aflăm sub duş, fără să fim nevoiţi pentru aceasta să ţinem telefonul în mână! O nouă tehnologie pare să permită scrierea de mesaje-text sau să realizeze anumite comenzi de direcţionare prin intermediul lentilelor de contact.

14-01-2013 citeste tot articolul »

Misterul ansamblului arhitectonic de la Gobekli Tepe (Turcia)

Se poate spune că Gobekli Tepe din Turcia reprezintă cea mai veche structură religioasă cunoscută până în prezent. Plasată pe vârful unui deal, ea este formată din 20 de ansambluri circulare, care mai apoi au fost toate îngropate. Fiecare dintre aceste structuri circulare are un diametru cuprins între 10 şi 30 de metri, fiind decorate cu coloane masive din calcar în formă de T. Neputinţa arheologilor şi ştiinţei moderne de a explica modul în care a fost construit acest complex uriaş din piatră i-a făcut pe „savanţi” să afirme, întocmai ca în cazul construirii piramidelor ori altor temple măreţe, că acestea au fost realizate de oamenii din neolitic, care au utilizat buşteni, ciocane din piatră, frânghii şi scripeţi pentru a realiza ansamblul arhitectural. Construcţiile de la Gobekli Tepe au fost datate ca fiind vechi de 12 000 de ani.

14-01-2013 citeste tot articolul »

Perspectivele noului an si ale vremurilor viitoare

Punctul major de interes al anului 2012 (21 decembrie) a trecut fără să dea satisfacţie amatorilor de apocalipse sau de cataclisme la nivel planetar. Puţini sunt cei care înţeleg corect dinamica acestor timpuri, care este foarte complexă. Aici nu este vorba despre simulări pe computere, despre aprecieri la bursă, statistici sau pariuri, ci despre o cunoaştere profundă, ezoterică, a legilor universale şi despre intuiţia spirituală ce oferă o viziune ce nu poate fi atinsă prin mijloace obişnuite.

11-01-2013 citeste tot articolul »

Lumea stiintifica in mare alerta pentru anul 2013

Savanţii din cadrul institutului NOAA (Naţional Oceanic and Atmospheric Administration) sunt deja în alertă deoarece Soarele va intra într-o perioadă de maximă activitate în următoarele 14 luni. În acest interval de timp oamenii de ştiinţă estimează că omenirea s-ar putea confrunta cu situaţii extreme, în care influenţa electromagnetică a Soarelui, erupţiile solare foarte violente şi vânturile solare ar putea crea probleme uriaşe pentru bunul mers al vieţii, afectând sistemele de control şi de comunicaţie, precum şi mare parte a tehnologiei care se bazează pe electricitate.

10-01-2013 citeste tot articolul »

Inima are propriul ei „creier” si este „constienta”

Până nu de mult, opinia ştiinţifică şi a celor mai mulţi oameni era aceea că sursa conştiinţei este creierul. Această viziune materialistă şi totodată penibilă prin îngustimea ei de percepţie şi înţelegere tinde să fie înlocuită tot mai mult de studii şi observaţii de ultimă oră, care atestă faptul că conştiinţa provine mai curând dintr-o acţiune comună a creierului şi a trupului.
În acest proces, se pare că inima joacă un rol determinant. Oamenii de ştiinţă au ajuns în sfârşit la concluzia că inima nu este doar o simplă „pompă” a organismului, ci ea reprezintă un sistem foarte complex care integrează un „creier” propriu.





09-01-2013 citeste tot articolul »

Influenta malefica a unor civilizatii extraterestre asupra Pamantului de-a lungul istoriei sale

Pentru unii oameni, aceasta ar putea fi o altă perspectivă asupra realităţii în care ei trăiesc. Pentru alţii, care sunt familiarizaţi măcar într-o anumită măsură cu adevărata istorie a planetei noastre, aceste elemente nu sunt noi. Din nefericire, mai mult de 80% din populaţia omenirii nu are habar despre aceste aspecte, ori despre viaţă şi civilizaţii extraterestre. Mai mult decât atât, îndoctrinarea şi prostia fără seamăn a dogmelor societăţii actuale şi a manipulării prin mass-media au contribuit decisiv la un fel de alienare colectivă, în care luciditatea şi maturitatea gândirii aproape nu îşi mai găsesc locul.


08-01-2013 citeste tot articolul »

Impact posibil al planetei cu un asteroid in luna februarie 2013

Asteroidul denumit 2012DA14 va trece în luna februarie a acestui an la o distanţă de aproximativ 27 000 de kilometri de Pământ, ceea ce în termeni astronomici reprezintă o mărime „mai mică decât un fir de păr”.
Surse din cadrul CIA anunţă că există posibilitatea ca acest asteroid să lovească planeta noastră.

07-01-2013 citeste tot articolul »

Despre misteriosul obiect descoperit pe fundul Marii Baltice

Echipa suedeză de căutători de relicve şi comori subacvatice Ocean X Team, al cărui conducător este Dennis Asberg, a făcut furori în vara anului 2011 când a descoperit accidental pe fundul Mării Baltice, la o adâncime de 120 de metri un obiect circular misterios.

31-12-2012 citeste tot articolul »

Bombe nucleare furate, pierdute sau deplasate in alte locatii decat cele in care ar fi trebuit sa fie. Din culisele „terorismului”

În anul 1990, trei dintre bombele nucleare deţinute de Marea Britanie (din cele zece care au fost construite la baza militară Palindaba) au fost furate. Achiziţionarea bombelor fusese autorizată de primul ministru de atunci, Margaret Thatcher, iar conducerea operaţiunii fusese încredinţată savantului David Kelly, care ulterior a fost asasinat. El era ajutat de asistentul său, David Cameron, care în prezent este primul ministru al Marii Britanii.

28-12-2012 citeste tot articolul »

Galaxie „verde” extrem de rara

Una dintre fotografiile oferite de ESO (European Southern Observatory) pe 3 decembrie 2012 este tulburătoare, înfăţişând mii de galaxii aşa cum au fost ele surprinse de telescopul canadian-francez din Hawaii. Una dintre aceste galaxii, care este situată spre centrul imaginii de mai jos, e surprinzătoare şi totodată stranie, deoarece emite în întregime în spectrul culorii verde.

27-12-2012 citeste tot articolul »

97% din ADN-ul nostru are o functie superioara si nu reprezinta deloc o „ramasita” sau un „rebut”

Oamenii de ştiinţă afirma că 97% din ADN-ul uman poate fi considerat „rebut” pentru că ei nu ştiu la ce foloseşte acesta. Totuşi, de-a lungul unui ciclu de 75 000 de ani ADN-ul nostru ajunge să fie expus întregii game de unde energetice din cosmos, care influenţează şi transformă structura sa, reorganizandu-l în cele 12 elice (în loc de 2 care funcţionează în prezent).

20-12-2012 citeste tot articolul »

Una dintre cele mai importante retele de televiziune din Rusia prezinta intr-un documentar exploziv Tirania Financiara a lumii!

REN-TV se afla în topul reţelelor de televiziune particulare din Rusia (http://nowwatchtvlive.com/2011/07/ren-tv-online-ren-tv-live-watch-ren-tv-russia/) şi este activa din anul 1997. Ţinta audienţei este cuprinsă în media de vârsta 18-45 de ani, cu un potenţial de 113,5 milioane de telespectatori (dintre aceştia, 12 milioane trăiesc în Moscova şi în împrejurimile ei). REN-TV are 10 sucursale şi 19 operatori prin cablu cu care colaborează în prezent, fiind considerată de mulţi „un adevărat bastion al mass-media” în Rusia.

19-12-2012 citeste tot articolul »

Rezultatele testelor ADN efectuate pe esantioanele biologice apartinand fiintei numite „Bigfoot” au fost date publicitatii

Analizele au fost efectuate în laboratoarele ştiinţifice din Nacogdoches, Texas, SUA, de o echipă de cercetători condusă de veterinarul Melba S. Ketchum, a cărui activitate publicistică include mai mult de 30 de lucrări de specialitate.

13-12-2012 citeste tot articolul »

Obiecte misterioase fotografiate de satelitul SOHO în apropierea Soarelui

SOHO (Solar & Heliospheric Observatory) este un proiect de colaborare internațională în domeniul astrofizicii, realizat de agențiile europeană (ESA) și americană (NASA) în vederea studierii Soarelui și comportamentului său, atât în interior, către miezul său, cât și spre exterior (coroană solară și erupțiile solare).

12-12-2012 citeste tot articolul »

Lumini stranii pe cerul localitatii Hessdalen, Norvegia

Apariţia fenomenelor luminoase în această zonă îndepărtată şi deluroasă a Norvegiei nu mai este un secret încă din anul 1940, când a fost raportată oficial. Vârful activităţii s-a înregistrat în perioada decembrie 1981 – iulie 1984, timp în care s-au semnalat între 15 şi 20 de rapoarte săptămânal.

11-12-2012 citeste tot articolul »

Gauri uriase in pamant, explozii si cutremure – ce se petrece in America?

Pentru o „acomodare” cu subiectul, sugerăm urmărirea clipului video de mai jos:



10-12-2012 citeste tot articolul »

7 din 10 tari din Asia renunta la dolar in favoarea yuan-ului

În Asia de Est pare să ia fiinţă un veritabil bloc de opoziţie faţă de dolar; această împotrivire este cunoscută sub numele de „blocul renminbi” (renminbi este un alt nume pentru moneda naţională chinezească, care este yuan-ul).

09-12-2012 citeste tot articolul »

Misterul Dogonilor, Misterul lui Sirius şi scrierile lui Velikovski

În cadrul uneia dintre emisiunile radio Cost to Cost AM (SUA), cercetătorul şi scriitorul Laird Scranton a adus în discuţie unele dintre afirmaţiile controversate ale autorului de origine rusă Emmanuel Velikovski, care în celebra sa carte Lumi în coliziune arata, printre multe altele, că planeta Venus nu a existat până recent în sistemul nostru solar.

08-12-2012 citeste tot articolul »

Misterul Atlantidei dezvaluit

Inginerul marin Pauline Zalitzki şi soţul ei Paul Weinzweig au observat anumite construcţii şi relicve subacvatice ciudate în zona Triunghiului Bermudelor din Marea Caraibelor, încă din anul 2001, însă abia 10 ani mai târziu ei au reuşit să strângă fondurile necesare pentru a trimite un robot subacvatic specializat în astfel de observaţii, care să realizeze şi filmările video necesare documentării şi dovezilor pe care ei le căutau.

07-12-2012 citeste tot articolul »

Dovezi clare din probele de ADN ale lui „Bigfoot”, care atesta existenta unei noi specii de fiinta cu aspect umanoid

Cercetătorii vor face cunoscute în câteva săptămâni de acum încolo rezultatele finale ale analizelor pe care le-au efectuat asupra unor probe de ADN (în special fire de păr) aparţinând „legendarei” fiinţe uriaşe, cu aspect de maimuţă, despre care se spune de mai bine de patru decenii ca a înfierbântat minţile fermierilor din America.

06-12-2012 citeste tot articolul »

Dovada faptului ca Giulgiul Sfant este cu adevarat panza in care Iisus a fost invelit dupa Crucificare

Giulgiul Sfânt a fost de secole considerat giulgiul în care Mântuitorul a fost învelit acum 2000 de ani, după ce a fost coborât de pe cruce. Ca de obicei, există multe opinii separate şi foarte mulţi sceptici, care afirmă că în realitate bucata respectivă de pânză reprezintă o „farsă din Evul Mediu”.

05-12-2012 citeste tot articolul »

Adevarul dureros despre 11 septembrie

Dovezile despre faptul că niciunul dintre zborurile oficiale - care au fost anunţate de guvernul american şi de mass-media că s-au prăbuşit cu ocazia tragicelor evenimente din 11 Septembrie 2001 – nu corespund realităţii, sunt copleşitoare şi în prezent ele nu mai pot fi negate.

04-12-2012 citeste tot articolul »

Sedinta secreta a grupului Bilderberg in Roma

Mai multe ziare din Italia au făcut oarece vâlvă în urmă cu puțin timp, în legătură cu o presupusă şedinţă secretă şi neaşteptată a grupului Bilderberg; mai precis, doar a unei părţi din acest grup care, după toate estimările, s-ar fi ridicat totuşi la cel puţin 80 de membri. Şedinţa ar fi avut loc la Roma; secretă, ea ar fi avut ca obiectiv discutarea problemei crizei financiare care ameninţă tot mai mult Europa.

03-12-2012 citeste tot articolul »

Razboi cu extraterestrii in Antarctica sau simple stiri false?

În ultimele două luni se vehiculează destul de des informaţii privitoare la un război secret şi intens care este dus în largul Pacificului şi în Antarctica de forţele americane şi cele aliate cu o anumită civilizaţie extraterestră.



02-12-2012 citeste tot articolul »

O planta care creste in China poate sa vindece cancerul in 40 de zile!

Se pare că o plantă necunoscută europenilor până de curând, care creşte în China, este capabilă să producă vindecări miraculoase! Planta poartă un nume ciudat („vița tunetului lui Dumnezeu”).


01-12-2012 citeste tot articolul »

Epurari fara precedent in armata americana

În ultimele două săptămâni cel puţin cinci generali de marcă din U.S. Force, cu grade de la o stea până la patru stele, au fost eliberaţi din funcţie, urmând să facă faţă unor anchete şi chiar actelor de acuzare. Situaţia este cu atât mai şocantă cu cât se ştia că domeniul militar era practic intangibil şi nici măcar Administraţia Prezidenţială nu intervenea decât în urma unor consultări repetate cu factorii de decizie înaltă de la Pentagon.

30-11-2012 citeste tot articolul »

Cenzura totala din partea mass-media in ceea ce priveste marile greve si demonstratii ale populatiei din UE

În ultima săptămână, în unele dintre ţările importante ale UE au avut loc demonstraţii uriaşe şi mitinguri de protest din partea populaţiei nemulţumite de măsurile de austeritate care au fost impuse de guverne.



29-11-2012 citeste tot articolul »

Schelete gigantice de oameni gasite in Alaska

În ultimul secol săpăturile arheologice ori chiar descoperirile spontane au scos la lumină o serie de artefacte sau mistere ale epocilor de mult apuse ale Pământului. Una dintre cele mai uluitoare descoperiri este cea a scheletelor de oameni uriaşi, care confirmă astfel “legendele” şi “miturile” umanităţii. Chiar şi în ţara noastră au fost descoperite schelete uriaşe în Moldova, în zona arcului carpatic, precum şi în Banat.

28-11-2012 citeste tot articolul »

Tesla Motors deschide reteaua de alimentare electrica a automobilelor sale

La sfârşitul lunii septembrie, compania Tesla Motors din SUA a inaugurat reţeaua de alimentare electrică ultrarapidă a automobilelor pe care le fabrică. Modelul Tesla S, care este cap de serie, deţine în acest moment supremaţia tehnologică în domeniu în lume, având o autonomie de 500 km.

27-11-2012 citeste tot articolul »

Un obiect straniu, luminos, pe cerul Malaeziei

Pe 3 octombrie 2012, la ora prânzului, locuitorii din Muar (oraş care se găseşte în sud-vestul Malaeziei) au putut observa cu surprindere şi uluire un obiect de culoare roşiatică ce a apărut pe cer, în apropiere de Soare, luminând cu putere.



26-11-2012 citeste tot articolul »

Comori antice egiptene in Marele Canion din Colorado!

În data de 5 aprilie 1909, pe prima pagină a ziarului Arizona Gazette a apărut un articol care vorbea despre o expediție arheologică organizată în inima Marelui Canion din Colorado. Expediția era sponsorizată de Institutul Smithsonian.

25-11-2012 citeste tot articolul »

Corpul mumificat al unei fiinte extraterestre a fost descoperit intr-o antica piramida egipteana

În una dintre micile piramide antice de la Lahun (Egipt), arheologii au descoperit o creatură misterioasă, cu formă umanoidă, având o înălțime de 1,50 – 1,60 m, ce era foarte bine conservată. Piramida fusese construită în timpul domniei faraonului Senusret al II-lea. Așa după cum ne-au obișnuit până acum, atât arheologii cât și oamenii de știință nu au făcut imediat cunoscut acest fapt, deși el ar fi trebuit să fie de notorietate publică.

24-11-2012 citeste tot articolul »

Felul in care suntem mintiti si manipulati de mass-media in fiecare zi

Mijloacele media de pe întreg cuprinsul globului ne împărtăşesc informaţii care conţin, în medie, 25% fapte reale şi 75% elemente false sau distorsionate. Aceste procentaje variază în funcţie de subiectul abordat, precum şi de gradul în care guvernul ţării respective şi alte organisme statale îşi exercita cenzură şi autoritatea.



23-11-2012 citeste tot articolul »

Piramide antice uriase, asemanatoare celor egiptene, in America de Sud

 În largul coastelor peninsulei Yucatan au fost semnalate două grupuri de posibile construcţii piramidale extreme de vechi. Descoperirea a fost făcută utilizând datele furnizate de sateliţi.


22-11-2012 citeste tot articolul »

Rusia face primele dezvaluiri despre realitatea OZN-urilor

Alături de Franţa, Marea Britanie şi Mexic, oficialii ruşi au început şi ei campania de declasificare a unor informaţii secrete despre fenomenul OZN şi a evenimentelor care nu au o explicaţie naturală. Ne întrebăm care este motivul pentru care oficialii români nu îndrăznesc să procedeze în mod asemănător?


21-11-2012 citeste tot articolul »

Unde sunt astazi barbatii adevarati de altadata?

Într-un interviu recent realizat de Bill Moyers cu poetul Robert Bly în emisiunea „O întâlnire a Bărbaţilor” , un tânăr a pus întrebarea: „Unde sunt astăzi bărbaţii iniţiaţi de altă dată?” Am scris cartea de faţă tocmai pentru a răspunde la această întrebare, care preocupă atât bărbaţii, cât şi femeile. La sfârşitul secolului XX ne confruntăm cu o criză de mari proporţii a identităţii masculine. Din ce în ce mai mult, observatorii scenei contemporane – sociologi, antropologi şi psihologi de profunzime – descoperă dimensiunile devastatoare ale acestui fenomen, care ne afectează personal pe fiecare dintre noi, la fel de mult pe cât afectează societatea ca întreg. De ce există în zilele noastre o asemenea confuzie legată de sexul de care aparţinem, cel puţin în Statele Unite şi în Europa? Pare din ce în ce mai dificil să punctăm ceva ce ar putea fi în legătură cu esenţa masculină sau cu cea feminină.

23-09-2012 citeste tot articolul »

Dacii. Noi dezvaluiri

Poporul român este continuatorul dacilor, nu și al romanilor, iar filmul “Dacii – Noi dezvăluiri”, prin dovezile istorice și probele materiale pe care le prezinta, considerăm că va dovedi acest lucru.



02-07-2012 citeste tot articolul »

Dacii. Adevaruri tulburatoare

 Informatiile prezentate in acest film documentar rastoarna multe dintre teoriile pe care este construita istoria Romaniei. Filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizeaza recuperarea adevarului istoric iar acesta este primul pas hotarat!

17-11-2011 citeste tot articolul »

Extraterestrii exista! Dezvaluiri uluitoare!

A venit însă timpul să aflaţi: de ce un medic care a fost directorul unei secţii de urgenţă foarte activă a renunţat la carieră pentru a transmite lumii informaţia că, de fapt, nu suntem singuri în univers? Prin ce experienţe personale am trecut – începând din copilărie –, care mi-au oferit cunoaşterea culturilor cosmice, a conştiinţei cosmice şi care totodată mi-au permis să întrezăresc viitorul uimitor rezervat umanităţii? Care sunt noile tehnologii energetice şi de propulsie care ne pot oferi o nouă lume, lipsită de poluare, sărăcie şi conflicte? Care este punctul central unde mintea, spaţiul, timpul şi materia se întâlnesc – şi cum ar putea fi acesta folosit tehnologic de o civilizaţie avansată? Cum arată tiparul următorilor cinci sute de mii de ani de civilizaţie umană pe Pământ şi cum putem realiza tranziţia până la acea perioadă?

01-10-2010 citeste tot articolul »