Cosul meu
Cosul este gol!

Aproape 1000 de planete au fost confirmate ca existand in afara sistemului nostru planetar (exoplanete)

05-11-2013


La 20 de ani după ce s-a descoperit prima planetă în afara sistemului nostru solar, astronomii se pregătesc să bifeze impresionantul număr de 1000 de planete ce fac parte din diverse alte sisteme solare care se află în galaxia noastră. Patru din cele cinci baze de date ce cataloghează descoperirea exoplanetelor listează în prezent mai mult de 900 de planete care au fost descoperite până în momentul de faţă; mai precis, pe 26 septembrie s-a ajuns la exoplaneta cu numărul 986, astfel încât planeta cu numărul 1000 va fi anunţată cel mai probabil în câteva zile sau săptămâni, în funcţie de baza de date pe care o vom accesa.
Din punct de vedere ştiinţific, acesta este fără îndoială un progres remarcabil, ţinând cont de faptul că abia în 1992 cercetătorii au identificat pentru prima dată două planete orbitând în jurul unei stele neutronice, la 1000 de ani-lumină distanţă de Pământ. Confirmarea unei planete care să se rotească în jurul unei stele „normale”, precum cea care este Soarele nostru, nu a venit însă decât în anul 1995.
Descoperirea exoplanetelor se anunţă din ce în ce mai fructuoasă, pe măsură ce savanţii îşi imbunătățesc tot mai mult tehnicile de identificare a acestor obiecte cosmice şi tehnologia de reperare a lor, atât de la sol, cât şi din spaţiu. Cele mai multe dintre exoplanete vor fi descoperite în perioada următoare ca urmare a datelor furnizate până în prezent de telescopul Kepler, care este proprietatea NASA. Din nefericire, a doua corecţie de traiectorie în cazul acestui telescop a eşuat în luna mai a acestui an şi de aceea el nu mai este în prezent în funcţiune. Totuşi, până la ora actuală Kepler a identificat 3588 de planete „candidate” pentru a fi confirmate de către astronomi. Dintre acestea, doar 151 au primit până acum girul acestora, însă savanţii estimează că cel puţin 90% din numărul total de „candidate” se vor dovedi exoplanete.
Totuși, chiar şi aceste numere impresionante până la ora actuală – cel puţin din punctul de vedere al tehnologiei prezente şi a înţelegerii misterelor cosmosului de către savanţii contemporani – reprezintă doar vârful icebergului din mulţimea colosală de planete care există în galaxia noastră. Atunci, ce să mai vorbim de nenumărate alte galaxii care împânzesc universul fizic observabil? Într-adevăr, o echipă de savanţi a făcut un calcul estimativ, arătând că, dacă se presupune o medie de 1,6 planete per sistem solar, numai în galaxia noastră (Calea Lactee) ar urma să fie aproximativ 160 de miliarde de planete, dintre care oamenii de ştiinţă au descoperit până în prezent cam 1000.
Mai mult decât atât, acest gigantic număr de exoplanete s-ar referi doar la planetele care sunt găzduite de o stea, adică la acele planete care fac parte dintr-un sistem solar, rotindu-se în jurul unui soare central. Există însă şi foarte multe planete aşa-zis „rătăcitoare” prin cosmos, care „au evadat” dintr-un sistem solar şi „vagabondează” prin spaţiul cosmic aparent la nesfârşit sau cel puţin până când suferă un impact major cu o altă planetă, ori se prăbuşesc într-o stea, ori sunt captate într-un alt sistem solar. O altă echipă de cercetători a calculat că „planetele rătăcitoare” prin spaţiu ar putea depăşi numărul exoplanetelor „normale” cu până la 50-60%, deci ele ar putea fi în număr de aproximativ 200 de miliarde, doar in galaxia noastra.



Numărul acestor planete este important, dar şi mai mult contează pentru astronomi înţelegerea naturii şi a diversităţii lor. De pildă, devine din ce în ce mai evident faptul că această diversitate a exoplanetelor este cu adevărat uluitoare pentru savanţii contemporani. În asemenea condiţii, ce tupeu ar mai putea exista pentru a susţine faptul că viaţa pe Pământ este unică în Univers?!

comments powered by Disqus