Cosul meu
Cosul este gol!

Barack Obama vorbeste despre actiunea de supraveghere a populatiei, ordonata de guvernul pe care el il conduce

26-06-2013
Indiferent că Barack Obama a fost înşelat, şantajat, sechestrat, corupt sau ameninţat, el a reuşit totuşi să urce la ceea ce mulţi consideră în mod eronat a fi „vârful scării ierarhice”... doar pentru a afla că, în realitate, aceasta se sprijină pe un alt perete decât cel la care se aştepta el. În plus, abia atunci Presedintele a aflat că acesta nu este nicidecum cel mai înalt nivel al puterii: peste cel la care se află el însuşi există încă cel puţin alte 5 niveluri de putere instituţionalizată, la care se adaugă anumite societăţi secrete care îi spun ce anume să facă.


Un videoclip ca cel de mai jos este interesant de analizat, pentru a vedea şi a intui totodată transformările pe care acest om, supus unui stres şi unor presiuni uriaşe, pare să nu le poată gestiona așa cum trebuie. Putem observa diferenţele de energie şi de entuziasm în diferitele părţi ale conferinţei sale, putem percepe nuanţele de substanţă în elocvența sa şi putem chiar observa, la nivel subtil şi mascat, o adâncă dezmagire şi neputinţă în întreaga sa ființă. Atunci când el încearcă să justifice incalificabila imixtiune a Guvernului în viaţa privată a cetăţenilor ţării şi regimul de supraveghere la care fiecare cetăţean este supus fără să ştie, Obama abia îşi găseşte cuvintele pentru a explica situaţia.
Toate acestea sunt de fapt o dovadă a piramidei puterii de mai sus. Fie că Preşedintele Americii ar fi vrut să acţioneze într-un sens benefic pentru a schimba starea de lucruri existentă, fie ca el a fost „parte din sistem” încă de la început, faptele rămân aceleaşi: Obama este condus şi poate chiar forţat să făptuiască aceeaşi agendă ca şi cei din familia Bush. Câteva argumente: inchisoarea de tortură de la Guantanamo Bay încă funcţionează; războaiele din Asia s-au dezvoltat; zborul dronelor de supraveghere și atac asupra populaţiei şi altor obiective a fost autorizat; încarcerarea şi asasinarea fără suport legal a fost de asemenea aprobată (NDAA); supravegherea electronică a cetăţenilor ţării a atins cote greu de imaginat, făcând să pălească chiar şi vechea Securitate ceauşistă din regimul comunist; acoperirea cartelelor de droguri şi creşterea puterii Fiscului, pentru ca astfel sumele de bani la Guvern să fie din ce în ce mai mari; Obama a angajat chiar pe arhitecţii imploziei economice în America (Summers şi Geithner) pentru a repara, chipurile, dezastrul financiar şi economic pe care tot ei l-au orhestrat din umbră; el i-a angajat, de asemenea, pe post de consilieri, pe directorul executiv (Michael Taylor) al celei mai infame companii de alimentaţie din lume (MONSANTO) şi pe Jason Furman, preşedintele concernului WALMART.
Când Barack Obama a fost ales prima dată Preşedintele Americii, bucuria naţiunii a fost sinceră, pentru că toţi credeau că va urma o profundă şi foarte necesară schimbare în sistem şi în viaţă. Nu a fost să fie. Oamenii au votat atunci pentru integritate, pentru libertate şi pentru pace. Ce au obţinut din toate acestea? Exact contrariul: războaie, înşelăciune, minciuni şi corupţie.
Poate că soluţia nu stă neapărat într-un nou lider cu valenţe de „salvator”; poate că a venit în sfârşit vremea ca oamenii înşişi să dea dovadă de bun simţ, de alegeri inspirate, de cinste şi de voinţa de a se ridica deasupra nămolului în care o grupă mică de elitişti încearcă să cufunde omenirea.



comments powered by Disqus