Cosul meu
Cosul este gol!

Baze militare secrete in subteran si in oceane – o dovada a intentiilor oculte pe care le are cabala mondiala din umbra (3)

Autor: Resonance 15-04-2016
Programele secrete care sunt derulate în astfel de baze militare sunt numite Programe cu Acces Special (SAP) şi ele sunt finanţate din aşa-numitele „bugete negre”. Edward Snowden a revelat pentru prima dată existenţa acestor bugete ascunse (http://www.collective-evolution.com/2013/08/31/snowden-reveals-first-ever-public-disclosure-of-secret-black-budget-programs/) odată cu dezvăluirile pe care el le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste bugete sunt „negre”, iar Administraţia Prezidenţială nici măcar nu ştie de ele, înseamnă că şi proiectele sau programele care sunt alimentate de ele sunt de asemenea „negre”. Fără îndoială, Zona 51, cu tot ceea ce a implicat ea, poate fi numită ca fiind un uriaș „black project”.
 

Baza în ea însăşi este precum un aisberg: ceea ce se vede la suprafaţă este doar o mică parte; restul – conform cu declaraţiile unora dintre cei care au lucrat în cadrul ei – reprezintă o etajare pe verticală în subteran. Cu alte cuvinte, Zona 51/Groom Lake a fost o bază militară ultrasecretă, subterană, pe mai multe niveluri, în care s-au derulat multe „proiecte negre” foarte importante. Totuși, despre facilitatea secretă numită S4 (care pare să fie o anexă a bazei principale din Zona 51), Bob Lazar spune că nu ar fi extinsă în subteran sau, cel puțin, el nu a lucrat în cadrul acelor niveluri subterane.



Astfel de programe militare de cercetare şi testare nu există în mod oficial şi public, dar de fapt ele sunt o realitate. Unele dintre ele sunt numite chiar „deep black programs”, adică „programe foarte negre”; prin aceasta se dorește să se exprime secretul absolut care trebuie să le învăluie. Totuși, prin anumite „supape” unele informaţii au răzbătut până la urechile unor politicieni, care intrigaţi au cerut lămuriri suplimentare; în cea mai mare parte, ei nu au obţinut clarificările solicitate. Raportul din cadrul Senatului American, din 1997 (în timpul Administraţiei Clinton) descrie aceste „programe negre” ca fiind „atât de delicate, încât ele se sustrag cererilor standard de investigare, pe care le-ar putea solicita Congresul”, aşa cum reiese din aceleaşi dezvăluiri făcute de Snowden prin intermediul fişierelor secrete pe care el le-a făcut cunoscute publicului în anul 2013.

 
Edward Snowden
 
Dincolo de toate acestea este important de menţionat că SUA au chiar o istorie a agenţiilor guvernamentale care există în secret. De exemplu, Agenţia de Securitate Naţională (faimoasa NSA) şi-a început activitatea în 1952, dar existenţa ei a fost ascunsă până la jumătatea anilor ’60. Chiar şi mai secret decât aceasta a fost Biroul Naţional de Cercetare, care a fost fondat în 1960, dar a rămas complet ascuns cunoaşterii publice timp de 30 de ani.

În legătură cu acest subiect, fostul Ministru canadian al Apărării, Paul Hellyer, a făcut o declaraţie şocantă din punct de vedere politic, care este însă foarte sinceră şi adevărată: „Este ironic faptul că Statele Unite încep un război devastator [referindu-se la războaiele din Orientul Mijlociu, n.n.], în aşa-zisa lor „căutare” după „arme de distrugere în masă”, când în realitate cele mai îngrijorătoare semne ale dezvoltării unor astfel de arme se află chiar în curtea lor. Este de asemenea ironic faptul că Statele Unite susţin războaie extrem de costisitoare în Irak şi Afganistan, chipurile pentru a aduce democraţia în aceste ţări, când SUA însele nu mai pot pretinde să fie numite o democraţie, deoarece trilioane – deci mii de miliarde de dolari – au fost cheltuite pe proiecte despre care nici Congresul American şi nici Preşedintele SUA nu au habar, fiind menţinuţi în cea mai adâncă ignoranță.” (
https://www.youtube.com/watch?v=FGGdguh6d9c)

 
Paul Hellyer, fost Ministru Canadian al Apărării (1963-1968)
 
Într-adevăr, dacă ne gândim că fenomenul „găurilor care apar din senin în pământ” s-a accentuat foarte mult în ultimii ani, că aproape fiecare dintre aceste baze militare secrete necesită doar pentru construcţie un buget cuprins între 18 şi 26 de miliarde de dolari şi când luăm în considerare faptul că aceste cifre nu sunt cunoscute publicului sau guvernelor, fiind în întregime o acţiune particulară a aşa-numitului „complex militar-industrial” (după cum l-a denumit fostul preşedinte american Dwight Einsenhower), ajungem la concluzia că Pentagonul şi Departamentul Apărării SUA cheltuiesc sume fabuloase anual pentru a realiza un „vis” care nu se mai încheie. Ramificaţiile „bugetelor negre” sunt numeroase, dar în mod semnificativ nici măcar una dintre ele nu vizează bunăstarea omenirii sau evoluţia ei reală, nici progresul ştiinţific transparent sau creşterea accelerată a nivelului de trai al populației prin accesul la tehnologii foarte avansate. Toate obiectivele „din umbră” sunt tăinuite publicului larg şi chiar guvernanţilor, căci interesele sunt mult mai mari şi ele vizează, conform teoriilor „conspiraţioniste”, controlul deplin al întregii planete.
 

Prin urmare, una dintre direcţiile cele mai importante care au „înghiţit” astfel de sume uriaşe de bani a fost construirea de baze secrete atât în subteran, cât şi pe fundul oceanelor. Dificultăţile tehnologice care sunt implicate în astfel de cazuri nu par să fi reprezentat vreo problemă, deoarece tehnologia foarte avansată a fost şi este una dintre directivele prioritare ale „programelor negre”.

De pildă, s-a pus problema încă de la început cum se va fora în mod eficient, astfel încât aceste baze subterane să fie construite repede şi în condiţii de înaltă siguranţă. Adevărul este că maşini de forat pământul, de foarte mare performanţă, au fost concepute şi construite încă din anii ’40. Mai jos este fotografia maşinii de 13 milioane de dolari, cu care s-a forat pentru construcţia bazei subterane Zona 51:
 



De-a lungul timpului au existat mai multe proiecte de maşini gigantice de forat, care au fost puse în practică, culminând cu maşina de forat nucleară, care topeşte roca solidă şi lasă în urma ei pereţii tunelului ca de sticlă.

 

Imagine de arhivă a unui tunel rezultat prin forare
cu o maşină nucleară de mici dimensiuni

Ideea care a stat la baza construirii unei astfel de mașini de forat, care implică un reactor nuclear, a fost dezvoltată de Los Alamos Scientific Laboratory (
http://www.lanl.gov/) la începutul anilor ’70: inginerii s-au gândit că, în loc să se sape prin rocă solidă, mai bine să topească acea rocă prin căldura intensă generată de un reactor nuclear.

 

Maşina de forat nucleară pentru străpungerea rocilor dure
 
 
În felul acesta se pot săpa tuneluri mai largi şi într-un timp mai scurt decât prin folosirea maşinilor de forat convenţionale. Mai mult decât atât, o maşină de forat obişnuită nu poate realiza decât tuneluri de formă circulară, deoarece burghiele funcţionează prin rotaţie, dar maşina de forat nucleară poate realiza tuneluri de orice formă. În plus, ea nu va produce decât o foarte slabă vibraţie sau aceasta poate chiar să lipsească; nu produce praf, are un timp de viaţă mai lung şi necesită mai puţin personal de lucru.

Cu toate acestea, anumite limitări tehnologice au arătat că o astfel de maşină de forat nucleară nu justifică cheltuielile de realizare; ea poate fora, de pildă, un tunel cu diametrul de 7,3 metri înaintând cu 1,5 metri pe oră la o putere de 25 MW a reactorului nuclear, ceea ce este destul de bine, însă o maşină de forat convenţională poate realiza o deschidere de 16 metri a tunelului, cu o rată de înaintare de 4,8 metri pe oră, deci din acest punct de vedere ea este mult mai performantă.

În cele din urmă, proiectul a fost abandonat sau cel puţin datele şi informaţiile pe care le avem la dispoziţie spun acest lucru. Mai multe detalii pot fi aflate de aici:
http://www.sheepletv.com/nuclear-tunnel-boring-machines-switzerland-has-nothing-on-us-2/

Aşadar, tehnologia de forare în subteran a rămas la metode convenţionale, care totuşi sunt foarte eficiente, mai ales că materialele care sunt implicate în construcţia lor au evoluat foarte mult, fiind acum mult mai dure şi mai rezistente.
 

Mai jos sunt prezentate câteva astfel de tipuri de maşini de forat, care au fost folosite în diferite etape pentru realizarea bazelor subterane şi a tunelurilor de legătură între acestea sau cu alte facilităţi de la suprafaţa pământului.
 
 









 
 
Existenţa bazelor secrete subterane sau suboceanice are ca obiectiv – pe lângă asigurarea facilităţilor necesare cercetării ştiinţifice şi a experimentelor implicate în „proiectele negre” – adăpostirea unei elite conducătoare în cazul calamităţilor planetare, ori a cataclismelor ce ar putea lovi planeta, care pot fi cauzate fie de mâna omului (printr-un război atomic la nivel mondial), fie din cauze naturale (erupţii vulcanice teribile, cutremure devastatoare, impactul planetei cu un meteorit uriaş etc).
 

 
 
Ceea ce uimeşte foarte mult este că pe tot cuprinsul globului există câteva sute de astfel de baze secrete subterane (conform cu unele date, numărul bazelor subterane depășește de fapt 1500, după cum vom arăta mai târziu); în marea lor majoritate acestea sunt americane, însă aproape fiecare guvern şi mai ales guvernele marilor puteri economice ale lumii au dispus construirea cel puţin a câte unei astfel de baze, uneori chiar prin colaborare.

Una dintre cele mai „cunoscute” baze subterane este cea de la Dulce. Situată în statul american New Mexico (
https://www.newmexico.org/true-stories/), ea a fost construită lângă micul oraş de provincie Dulce, sub localitatea Archuleta Mesa, aproape de graniţa statului New Mexico cu statul Colorado.
 
 
Dulce are o populaţie de aproximativ 3000 de locuitori şi este capitala naţiei Jicarilla de indieni apaşi. O localizare destul de clară a bazei, inclusiv unele detalii interesante pot fi accesate aici: http://www.marsanomalyresearch.com/evidence-reports/2009/174/dulce-base.htm
.
Oricât de mic şi neînsemnat ar părea oraşul Dulce, el a fost totuşi centrul atenţiei şi a unor intense controverse la începutul anilor ’80, atunci când fizicianul şi inventatorul Paul Bennevitz a pretins că a descoperit o bază subterană ocupată de fiinţe extraterestre, situată în apropierea orașului.


 
Paul Bennewitz
 
„Povestea” lui s-a răspândit repede în comunitatea ufologilor din întreaga lume. Faptele ciudate care sunt atribuite locaţiei în care se află baza subterană includ răpiri ale fiinţelor umane de către fiinţele extraterestre şi o luptă teribilă ce a avut loc în interiorul bazei, între „micii cenuşii” şi militarii americani. De asemenea, Bennewitz este cel care a afirmat tot atunci, cu mult curaj, că fiinţele extraterestre reptiliene erau implicate în dezvoltarea unor tehnologii avansate care includ manipularea genetică.
 

Planul lor ar fi fost acela de a prelua controlul asupra guvernului american, iar mai apoi asupra întregii planete prin intermediul Noii Ordini Mondiale, care ar fi urmat să fie astfel instituită. Alianţa între oameni şi „micii cenuşii” presupunea de asemenea legături cu societăţi oculte, cum ar fi cea a Iluminaţilor, cu Masoneria, cu Grupul Bilderberg şi cu organizaţia Skull and Bones.

Pentru dezvăluirile făcute, Paul Bennewitz a fost discreditat în totalitate (
http://www.greatdreams.com/Falcon-Richard-Doty.htm) şi hărţuit pe multiple fronturi. Ca de obicei, „metoda” adoptată a fost aceea de atribuire celui în cauză a verdictului de „instabilitate psihică” şi „dezordine mentală”, fapt pentru care el a şi fost internat de câteva ori în spitale de profil, unde a murit în anul 2003.

Cu toate acestea, Paul Bennewitz nu este singurul care a dezvăluit informații despre ceea ce s-a petrecut atunci în baza subterană de lângă Dulce, New Mexico. Phil Schneider, care a fost un inginer genial ce a lucrat pentru guvernul american şi a deţinut un nivel de securitate foarte înalt, a vorbit de asemenea despre implicarea lui în anul 1979, ca geolog, la construirea unei baze militare secrete subpământene la Dulce.

 
Phil Schneider
 
Acela a fost locul teribilei confruntări cu fiinţele extraterestre care existau deja într-o bază subterană proprie. Phil Schneider a spus că fiinţele respective erau de tip reptilian („cenuşii înalţi”), dar a văzut de asemenea şi pe acoliţii acestora, adică „micii cenuşii”. El spune că acea bază subterană extraterestră exista acolo de foarte mult timp şi că reprezenta un fel de „avanpost” extraterestru pe Pământ.
 

În urma teribilei lupte care s-a dat atunci între militarii Beretelor Verzi şi cei ai Gărzii Naţionale, pe de o parte, şi fiinţele extraterestre pe de altă parte, au murit 60 de savanţi şi militari şi aproape toţi extratereştrii care se aflau acolo.

 

(va urma)
comments powered by Disqus