Cosul meu
Cosul este gol!

Curtea Suprema a Americii a hotarat ca genele umane nu pot fi patentate

22-06-2013
Decizia Curţii Supreme a Americii este salutară şi ea va cizela fără îndoială viitorul cercetării medicale şi al biotehnologiei. „Lupta” nu a fost însă uşoară. Concernele farmaceutice, companiile de studii medicale, precum şi o serie întreagă de industriaşi în domeniul tehnologiei de înaltă marca şi a nanotehnologiei au vrut să obțină ca de obicei „partea leului”, cerând dreptul de „proprietate” asupra proceselor şi reacţiilor care au loc în organismul uman.


Chiar dacă societatea actuală se află, am putea spune, la nivelul cel mai de jos al valorilor umane şi de concepţie a vieţii, totuşi o astfel de aberaţie nu a putut fi acceptată nici chiar de cei care, în cele mai multe cazuri, fac jocul elitei oculte mondiale. Prin urmare, procesul a dat câştig de cauza „naturii umane”, un aspect destul de bizar – dacă ne gândim bine -, pentru că el reprezintă un drept înnăscut pe care fiinţa umană îl poseda încă de la naştere, fără a fi nevoie să şi-l dispute în vreun fel anume.


Hotărârea cu valoare juridică internaţională oferă astfel multă speranţă anumitor grupe de cercetători, care în acest fel vor avea la dispoziţie mult mai multe mijloace pentru a-şi desfăşura studiile, iar costurile pentru testele genetice vor scădea în mod considerabil. Cu toate acestea, o pădure are şi uscaturile ei: Curtea Supremă a stabilit totuşi că anumite metode de cercetare şi de creare a ADN-ului sintetic vor putea fi patentate şi protejate în plan economic.
Am putea spune că „lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!”




comments powered by Disqus