Cosul meu
Cosul este gol!

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (5)

Autor: Resonance 03-03-2016
Așa după cum s-a spus, destinaţia şi funcţia celor 4 tuneluri înguste (două pornind din Camera Regelui şi două din Camera Reginei), ce străbat Piramida în direcţii opuse este necunoscută. În lipsă de ceva mai bun, ştiinţa a preferat să le asocieze în special cu funcția de „aerisire” a Piramidei, deşi două dintre canale (cele ce corespund cu camera Reginei) nu au ieşire în afară.

Pentru ca acest lucru să fie clar, s-a luat ca exemplu tunelul de sud din Camera Reginei și s-a cercetat din nou, cu atenție, exteriorul piramidei, pentru a anticipa „străpungerea” acestui tunel rectangular în afara ei. Această străpungere ar fi trebui să aibă loc undeva în dreptul nivelului 90 al blocurilor de piatră, însă ea nu există, chiar dacă pe unele reprezentări schematic-grafice şi în secțiune, ale Piramidei, cele două puțuri sunt redate ca ieșind în exterior. Prin urmare, ambele puțuri inferioare, pornind din Camera Reginei (unul spre nord, altul spre sud) rămân în interiorul Marii Piramide. Şi atunci, în mod firesc, se pune întrebarea: pentru ce au fost, de fapt, construite?!

Inginerul german Rudolf Gantenbrink a făcut trei explorări majore pentru a descoperi misterul canalelor din Camera Regelui şi din cea a Reginei; două dintre explorări au avut loc în anul 1992, iar a treia în 1993. De fiecare dată el şi echipa sa au trebuit să facă ajustări ale echipamentului şi robotului special proiectat pentru acele misiuni şi să se adapteze situaţiilor neprevăzute care interveneau.


Între aceste deplasări la Cairo au fost construite nişte tuneluri de simulare a condiţiilor din Marea Piramidă, pentru a se studia mai bine comportamentul robotului, căruia i-au fost aduse îmbunătățiri succesive.

Pe de altă parte, directorul Complexului Arhitectonic de pe platoul Gizeh (cunoscut şi ca Ansamblul Piramidal de pe platoul Gizeh), care la acea vreme era dr. Zahi Hawass, a solicitat ca un fel de „recompensă” pentru aprobările necesare construirea unui sistem adecvat de aerisire a Piramidei, deoarece umezeala acumulată de-a lungul timpului făcuse ca apa să se condenseze şi să intre printre crăpăturile dintre blocurile de piatră. Dacă nu se luau măsuri, ea ar fi putut duce la umflarea pietrei şi de aici la tensiuni enorme şi chiar la pericolul de deteriorare cel puţin a unor zone din Marea Piramidă.

Cererea autorităţilor din Cairo era justificată: măsurătorile indicau faptul că umiditatea din interiorul Marii Piramide era de 85%. Cea mai mare parte a ei se datora turiştilor, întrucât fiecare persoană ce intra în Piramidă lăsa 20 de grame de apă prin respiraţie, care provenea în urma condensării vaporilor. Mai apoi, această apă a devenit sare, care s-a depus pe pereţii Marii Galerii, cauzând de asemenea şi multe crăpături în piatră.
Gantenbrink a reuşit să obţină o sponsorizare în acest sens şi să angajeze firma Helios Ventilator, care a furnizat echipamentul necesar pentru instalația de ventilație în Marea Piramidă. Calculele privind proiectul de ventilaţie au fost realizate de firma Lufttechnische GmbH (LTG).

Mai întâi, însă, Gantenbrink a trebuit să cureţe canalele de resturile şi obstacolele care înfundau în anumite părţi aceste puţuri de „aerisire” ale Piramidei.


Fiind un inginer si proiectant foarte bun in domeniul roboticii, Gantenbrink a conceput şi construit un robot din material policarbonat, pe care l-a denumit Tatăl lui Upuaut.


Cu acest robot el a început explorarea puţurilor de „aerisire” din camera Reginei, însă pentru că gigantica presiune a greutăţii Piramidei cauzase în timp o uşoară lăsare a plafonului acestor puţuri cu 1 cm, Tatăl lui Upuaut s-a dovedit prea înalt pentru a încăpea pe tot parcursul tunelurilor, astfel încât el a explorat doar primii 12 metri din canalul de nord al camerei Reginei, înainte de a rămâne blocat. Totuşi, el a lămurit faptul că aceste puţuri de „aerisire” din interiorul Marii Piramide nu sunt doar „ornamentale”, aşa cum era încetăţenită ideea printre egiptologii şi savanţii vremii (ei credeau că aceste canale erau lungi de cel mult 3-4 metri în interiorul zidului). Dimpotrivă, cu acea ocazie s-a dovedit că ele reprezentau structuri foarte complexe şi că puteau dezvălui în viitor multe mistere ale Piramidei. Părerea superficială a „experţilor egiptologi” în această privinţă era cu atât mai stranie, cu cât se ştia prea bine că Waynman Dixon explorase el însuşi, în anul 1872, cu ajutorul unui sistem articulat de bare, o lungime mai mare de 12 metri în interiorul tunelului de nord din Camera Reginei.

Gantenbrink a fost nevoit să încheie prima expediţie de explorare a puţurilor din Marea Piramidă şi să revină în Germania, unde a proiectat versiunea a doua a robotului său, care a fost numit Upuaut 1. El a fost proiectat special pentru explorarea canalelor din Camera Regelui. Inginerul german adăugase în dotarea robotului un dispozitiv cu laser, care permitea realizarea şi transmiterea unor măsurători exacte a tunelurilor şi a îmbinărilor blocurilor de piatră.


Astfel, a doua explorare a avut loc în luna mai, 1992. Puţurile au fost curăţate, „cartografiate”, iar sistemul de ventilaţie a fost instalat. Expediţia ştiinţifică a fost considerată un succes total.


Totuşi, următoarea generaţie (a treia) a robotului Upuaut trebuia să fie propulsată independent. Aparatul a fost dotat cu un sistem laser de calitate superioară şi cu o cameră de luat vederi mai performantă, care permitea fotografierea şi filmarea din diferite unghiuri de înclinare. Robotul a fost denumit Upuaut 2.


A treia expediţie în Egipt a avut loc în lună martie 1993, iar pregătirea ei a implicat aranjamente mai laborioase. Doar pentru ghidarea micului robot au fost necesare şapte cutii de echipament electronic.


Graţie îmbunătăţirilor aduse, Upuaut 2 a înaintat mai mult pe canalul de sud din Camera Reginei. Tunelul nu avea însă aceeaşi dimensiune pe întreaga lui lungime; în unele locuri s-a dovedit mai îngust pe lăţime, în altele pe înălţime. Din această cauză, robotul Upuat 2 a trebuit să sufere anumite adaptări, până când Gantenbrink l-a adus la dimensiunea necesară pentru a putea intra şi înainta prin tunelul sau puţul de „aerisire” al Piramidei.


Așa după cum s-a constatat, lăţimea tunelurilor nu variază totuși mai mult de 5 mm, în timp ce înălţimea lor are variaţii de până la 2 cm, cu excepţia anumitor cazuri particulare.


Practic, este incredibil cum au putut constructorii să realizeze în acele timpuri o asemenea precizie de execuţie a imensei structuri, astfel încât să rezulte caracteristicile aproape constante ale acestor tuneluri înguste.


După 30 de metri parcurşi de Upuaut 2 pe canalul de sud ce pornește din camera Reginei, a apărut prima problemă majoră, un „caz particular” al tunelului: puțul se îngusta cu un „umăr” de 4 cm, care lăsa un spaţiu doar cu 5 mm mai larg decât lăţimea robotului, pentru a fi parcurs. S-a putut de asemenea observa o linie roşie trasată de constructor, care a fost interpretată ca fiind un marcaj pentru delimitarea tăierii blocului de piatră.


După ce s-a depăşit şi această problemă, Upuaut 2 a înaintat prin tunel până când a atins distanţa de 53 de metri, unde s-a observat prima „denivelare” în construcţia acestuia: o treaptă neaşteptată, de 6 cm înălţime.


Interesant este ca podeaua tunelului nu a fost construită în acest mod. În opinia lui Gantenbrink, denivelarea a survenit ca urmare a imenselor forţe statice care au acţionat în timp, iar „treapta” din fotografie reprezintă pur şi simplu marginea de îmbinare a următorului bloc de piatră.

Pentru robotul Upuaut 2, care măsura ceva mai puţin de 11 cm în înălţime, acea treaptă era sinonimă cu escaladarea Zidului Chinezesc. Au trecut câteva zile până s-au rezolvat toate problemele implicate de acel obstacol şi, pe data de 22 martie, la orele 11:05 dimineaţa, după ce a parcurs încă 6 metri de tunel – în care s-a observat o îmbunătăţire evidentă a calităţii constructive a pereţilor -, Upuaut 2 a prezentat o imagine tulburătoare: la 59 de metri de la intrarea în el, canalul era blocat de o dală de piatră netedă!

 

O observare mai atentă a acestei dale de piatră a arătat prezenţa a două armături din cupru.




(va urma)
comments powered by Disqus