Cosul meu
Cosul este gol!

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (6)

Autor: Resonance 07-03-2016
Adevărata funcţie a acestei dale din piatră a rămas un mister şi ea a fost denumită „Uşa” (sau „Uşa lui Gantenbrink”), implicând ideea că în spatele ei s-ar afla o cameră tainică. Din punctul de vedere al ştiinţei, până se va dovedi acest lucru, dala de piatră a fost numită Obiectul de Piatră Neidentificat (OPN).

Totuşi, unele speculaţii pot fi făcute: de pildă, un mare semn de întrebare este cel privitor la armaturile din cupru şi a celor două semne albe de forma rotundă (câte unul pe fiecare armătură) ce pot fi observate pe ele. Inspectorul egiptean ce însoţea echipa le-a asociat imediat, cu o mare emoţie şi cu un strigăt de surpriză, unor sigilii regale, însă ulterior s-a dovedit că de fapt ele reprezentau altceva.


Dala de piatră ce blochează tunelul de sud din Camera Reginei este o caracteristică unică a Marii Piramidei. S-a descoperit însă mai apoi ca această caracteristică este repetată şi în cazul tunelului de nord al Camerei Reginei, care de asemenea este blocat de o dală de piatră cu două armături de cupru.

Dacă tunelul a fost blocat de un bloc de piatră doar din motive constructive, atunci la ce folosesc armăturile din cupru, care nu există în altă parte în Piramidă, cel puţin cu datele pe care le avem până în prezent? Evident, existenţa lor sugerează că dala de piatră poate fi mutată, însă cum şi de către cine? Ea se află la o distanţă mult prea mare pentru a fi manipulată prin tunel şi, în plus, ambele puţuri din camera Reginei (atât cel de nord, cât şi cel de sud) au fost închise la ambele capete chiar din timpul construcţiei Piramidei, excluzând astfel atât ipoteza „aerisirii” prin intermediul lor, cât şi pe aceea a folosirii în scopuri astrologice.

Totuşi, dacă în spatele „Uşii” exista o cameră (aspect oarecum certificat şi de prezența „sigiliilor”), atunci înseamnă că la ea se putea avea acces şi prin altă parte, deoarece tunelul de sud, prin care a ascensionat robotul electric, are latura doar de 23 de centimetri și, prin urmare, el nu poate fi folosit în acest sens.


Pe de altă parte, existența celor două urme albe de pe armaturile din cupru nu pot fi asociate în totalitate cu nişte sigilii, deşi cercetările lui Gantenbrink au arătat că în Regatul Vechi din Egiptul Antic (ce include perioada de aşa-zisă construcţie a Marii Piramide, în concepţia ştiinţei moderne) au existat cazuri în care sigiliile erau făcute şi din gips alb, ceea ce ar corespunde la ceea ce a fost găsit în tunelul de sud din Camera Reginei.

De asemenea, faptul că pe o distanţă de 6 metri înainte de „Uşă”, podeaua şi pereţii tunelului prezintă urme clare de îmbunătăţire a calităţii constructive (ei sunt netezi, nivelaţi şi fără alte resturi), poate să indice că într-adevăr în spatele dalei de piatră care blochează tunelul se află „ceva special”.

Toate cele 4 canale interioare de „aerisire” ale Piramidei, care au fost explorate până în acel moment, au arătat pereţi din blocuri de calcar preluat din zonă. Totuşi, ultimul bloc de piatră, cel de dinaintea „Uşii”, este dintr-un calcar de calitate mai bună şi colorat (calcar de Tura), extras probabil din munţii Mocatam, la 30 de kilometri de platoul Gizeh, de cealaltă parte a Nilului. Acesta a fost materialul folosit de constructori pentru sistemul de încăperi din interior şi, de asemenea, pentru „îmbrăcarea” Piramidei, aşa cum a fost ea la începuturi, adică foarte bine „şlefuită”. Este o piatră de calcar de foarte bună calitate. Gantenbrink şi echipa sa au observat că blocul de piatră de dinaintea dalei care bloca tunelul era mult mai bine finisat de constructor. Rămâne însă un mare semn de întrebare: de ce s-a recurs la așa ceva? Ce a vrut constructorul Marii Piramide să arate prin aceasta?


Descoperirea „Ușii” care blochează tunelul de sud din camera Reginei i-a tulburat mult pe membrii echipei lui Gantenbrink, datorită implicaţiilor extraordinare care ar fi putut decurge de aici. Printre altele, ea a atras şi începutul unui „război” al orgoliilor între dr. Stadelmann (directorul Institutului German de Arheologie din Cairo) şi Rudolf Gantenbrink. În următoarele zile de după realizarea extraordinarei descoperiri, Stadelmann a început să viziteze tot mai rar echipa de cercetare şi totodată să-şi manifeste tot mai mult nemulţumirea faţă de propunerile şi iniţiativele lui Gantenbrink, refuzând practic orice. Aceasta l-a făcut pe Gantenbrink să părăsească Egiptul pe 28 martie 1993, renunţând la cercetare. Astfel, proiectul a fost închis chiar atunci când el devenea mai interesant şi promiţător pentru a fi urmat.

Pe de altă parte, dr. Zahi Hawass - care iniţial nu prea a împărtăşit entuziasmul lui Gantenbrink şi al lui Stadelmann -, după ce a fost descoperită dala din piatră ce bloca tunelul de sud, a devenit brusc interesat şi a propus ca aceasta să fie perforată, pentru a se vedea ce se află dincolo de ea. Toate permisele de lucru fuseseră aranjate de Institutul German de Arheologie din Cairo, al cărui director era dr. Stadelmann, însă acesta se retrăsese din proiect. Pe de altă parte, legea egipteană spunea că un astfel de permis de lucru nu putea fi dat decât unei universități sau unui institut de cercetare similar, iar Gantenbrink, fiind persoană fizică, nu mai putea să aibă un astfel de permis, pentru că relaţia lui cu dr. Stadelmann (care conducea un Institut Arheologic) se rupsese.

Zahi Hawass a decis atunci să continuie proiectul, cu el în calitate de director. Pentru aceasta el l-a contactat pe Tim Kelly – care pe atunci era directorul trustului National Geographic -, cu care deja avea o bună colaborare, propunând continuarea explorării. S-a stabilit ca filmările să se realizeze în transmisie live, pentru a se elimina astfel complet orice speculaţie asupra probelor care eventual ar fi putut fi găsite. Firma americană iRobot din Boston (SUA) a fost aleasă pentru a proiecta şi realiza noul robot de investigare, ce a primit numele de Pyramid Rover.


Acesta era mai perfecţionat decât Upuaut 2, fiind dotat cu un burghiu frontal şi două camere de luat vederi, dintre care una cu fibră optică.

Înainte de acţiunea propriu-zisă, trebuia să se determine care era grosimea dalei de piatră, astfel încât perforarea să fie optimă. Dispozitivul de determinare non-distructivă a peretelui din piatră a fost proiectat de firma Olsen Engineering Inc. Pyramid Robot avea propriul lui senzor cu acest dispozitiv ca un fel de sonar, care se putea mişca încet pe suprafaţa de piatră, emiţând anumite semnale şi apoi interpretând răspunsul de impact.


Proiectul Pyramid Rover a avut două faze distincte.
Prima fază a durat opt zile şi a implicat o misiune de „recunoaştere” a robotului, în care el a cercetat şi filmat în amănunt dala de piatră, armăturile de cupru, precum şi blocurile de piatră de dinaintea dalei. S-a constatat că forma de „U întors” a pereţilor tunelului (tavan plus pereţii laterali) suferise unele mici deteriorări, cele mai multe din cauze naturale, iar celelalte de la deplasarea robotului Upuaut 2.
S-au remarcat de asemenea linii roşii trasate pe unele dintre blocurile de piatră, incluzând linia roşie fotografiată şi de Upuaut 2, probabil un marcaj de tăiere a pietrei.


Robotul Pyramid Rover a oferit însă imagini mult mai detaliate asupra armaturilor de cupru, observându-se ca ele au fost îndoite la 90 de grade şi înfipte în dala de piatră. Urmele albe, pe care iniţial Gantenbrink şi inspectorul egiptean le-au interpretat ca fiind sigilii regale, s-au dovedit a fi de fapt urme de mortar, folosit pentru a stabiliza armăturile de cupru în dala de piatră.


S-au confirmat de asemenea descrierile lui Gantenbrink în ceea ce priveşte dala de piatră („Uşa”) care blochează tunelul de sud din camera Reginei: ea este şlefuită şi realizată dintr-un calcar de foarte bună calitate, superior celui din partea locului.
După investigarea tunelului de sud din Camera Reginei până la dala de piatră care îl blochează, robotul Pyramid Rover a fost trimis să cerceteze tunelul de nord din aceeaşi cameră, dincolo de punctul situat la 19 metri distanţă, în care Upuaut 2 a fost nevoit să se oprească (expediţiile lui Gantenbrink, în anii ’90).
Explorând tunelul de nord până în acel punct, robotul Upuaut 2 a fotografiat la un moment dat o bară de metal cu capătul filetat.


Deoarece nimeni nu a raportat că ar fi investigat acest puţ din interiorul Piramidei folosind o astfel de bara metalică, se poate trage în mod firesc concluzia că ea este rămasă în urma explorării realizate în anul 1872 de către Waynman Dixon. Bara are secţiunea hexagonală, este filetată la ambele capete (pentru a realiza o articulaţie) şi are lungimea de 2,7 metri. În încercările de manevrare a braţului articulat, probabil că bara fotografiată de Upuaut 2 (care reprezenta doar un segment din braţul metalic lung şi articulat) a fost în cele din urmă abandonată acolo de Dixon, el nemaiputând să o retragă din tunel.

Mergând mai departe, înainte de a ajunge la primul cot al tunelului de nord, Upuaut 2 a fotografiat de asemenea un obiect straniu, a cărui funcţionalitate nu a putut fi stabilită. Obiectul se află între bară metalică articulată, ce a fost folosită de Dixon în explorarea tunelului, şi peretele din dreapta.


În această ciudată piesă din lemn există două găuri, a căror funcţionalitate nu este clară, dar care se potrivesc foarte bine (prin suprapunere imagistică) cu distanţa dintre cele două nituri ale cârligului de cupru descoperit de Dixon, una dintre cele trei relicve din tunelul de nord al Camerei Reginei.





Dincolo de acest obiect se poate observa primul cot al tunelului (la 19 metri de camera Reginei). Acolo, tunelul îşi schimba direcţia la 45 de grade spre vest; se poate de asemenea observa bara metalică a lui Dixon care s-a blocat, rămânând peste băţul din lemn de la construcţia Marii Piramide.



Aşa după cum se vede în fotografie, bara metalică (în stânga) pe care Dixon a împins-o prin tunel a rămas înţepenită în cotul de 45 de grade al acestuia şi nu a mai putut fi scoasă. Dixon a deşurubat segmentul de bară dinspre partea lui, pe care l-a extras, altfel el ar fi fost şi acum până la baza tunelului de nord, în camera Reginei. În partea dreaptă a fotografiei se vede băţul din lemn cu secţiunea pătrată.

Gantenbrink nu a vrut să rişte înţepenirea robotului în acea zonă, astfel încât explorarea lui pe tunelul de nord din camera Reginei a fost oprită. Totuşi, înainte de a-l retrage pe Upuaut 2 din tunel, acesta a mai făcut o ultimă fotografie cu braţul sau flexibil, după primul cot al tunelului:



Aici se poate observa cum bara metalică introdusă de Dixon s-a blocat în peretele din dreapta tunelului, după cot. Pe de altă parte, se constată că băţul din lemn pătrunde adânc în tunel, iar la capătul lui se întrezăreşte o structură rectangulară (după cum a apreciat Gantenbrink), însă ea este foarte neclară, datorită rezoluţiei slabe a fotografiei.

Robotul Pyramid Rover a refăcut întregul traseu parcurs cu zece ani înainte de Upuaut 2 prin tunelul de nord din camera Reginei, ajungând repede, după 19 metri, la primul cot al său. După cum am spus, aici calea de acces este oarecum blocată de două piese: bara metalică rămasă de la explorarea lui Waynman Dixon, în 1872 şi băţul de lemn, cu secţiune pătrată, rămas de la construcţia Piramidei. De data aceasta, însă, cele două obiecte nu au mai constituit un obstacol de netrecut, aşa cum a fost în cazul robotului Upuaut 2.

Acest tunel inferior de nord din Camera Reginei este cel în care Waynman Dixon a găsit, la baza lui, cele trei artefacte (cârligul de cupru, sfera de diorit şi bucata de lemn de cedru), în septembrie 1872. Tunelul este, constructiv vorbind, foarte dificil; realizarea lui trebuie să fi implicat eforturi colosale din partea constructorului, pentru că puţul intersecta Marea Galerie din Piramidă şi, ca urmare, trebuia să se „plieze” după ea în aşa fel încât să o ocolească. Aceasta a făcut ca tunelul să aibă mai multe coturi, la înclinaţii diferite. De pildă, după primul cot de la 19 metri urmează încă două schimbări de direcţie: una la 22 de metri şi alta la 25 metri de lungime a tunelului, pornind de la Camera Reginei. Ceea ce Gantenbrink aprecia ca fiind o posibilă structură rectangulară (conform cu fotografia luată de Upuaut 2, după primul cot al tunelului (la 19 metri)), s-a dovedit de fapt a fi un nou cot, la 22 de metri. După acesta a mai urmat unul, la 25 de metri, dar robotul Pyramid Rover a depăşit cu succes toate cele trei schimbări de direcţie ale tunelului de nord: la 19 metri, la 22 de metri şi la 25 de metri.

Totuşi, continuând să înainteze pe tunelul de nord, la 27 de metri distanţă Pyramid Rover a întâlnit un nou obstacol: încă două bare metalice, care au rămas blocate de la explorarea realizată de Waynman Dixon cu mai bine de un secol în urmă.



În condiţiile actuale, barele lăsate în urmă de Waynman Dixon fac mai mult rău decât bine, deoarece ele împiedică o cercetare normală şi explorare amănunţită a tunelului. Robotul nu a putut să treacă atunci mai departe de acel punct, însă a transmis fotografii din care s-a observat că tunelul continuă şi că el mai face un cot chiar şi după cei 27 de metri.
(va urma)
comments powered by Disqus