Cosul meu
Cosul este gol!

Elemente care dovedesc faptul ca Marea Piramida din Egipt a fost construita de o civilizatie extrem de avansata (7)

Autor: Resonance 14-03-2016
Faza a doua a proiectului Pyramid Rover a implicat în mare parte aceleaşi obiective ca şi prima fază a sa:
- determinarea grosimii dalei de piatră care blochează tunelul de sud din Camera Reginei;
- expunerea a ceea ce se află în spatele acestei dale de piatră;
- studierea armăturilor metalice de partea opusă a dalei de piatră;
- determinarea motivului pentru care dala de piatră a fost pusă în acel loc, blocând tunelul de sud din camera Reginei;
- investigarea părţii finale a tunelului de nord din camera Reginei, adică dincolo de punctul situat la cotul de la 27 de metri.

La data de 16 septembrie 2002, aproape după 10 ani de la ultima investigare cu robotul Upuaut 2, Pyramid Rover a urcat din nou pe canalul de sud din camera Reginei şi a ajuns în dreptul dalei de piatră cu cele două armături. După mai multe măsurători care au fost făcute, s-a stabilit că dala de piatră avea o grosime cuprinsă între 5 şi 9 cm, care se integra foarte bine în capacităţile de forare ale robotului şi de observare prin intermediul camerei optice. A fost luată decizia să se foreze „Uşa lui Gantenbrink” (dala de piatră) şi să se continue astfel misiunea.

S-a forat o gaură cu diametrul de 2 cm, iar apoi s-a orientat braţul cu camera optică pe direcţia acelei găuri.


Camera video a pătruns prin gaura din dala de piatră şi, dincolo de aceasta, a arătat existenţa unui alt perete din piatră, situat cam la 18 cm distanţa în spatele „Uşii”.


Spre deosebire de „Uşa lui Gantenbrink”, această a doua uşă din piatră era mai grosolan şlefuită. Ea a fost lucrată din calcar galben de o calitate mai slabă, care se găsea pe plan local. O altă diferenţă faţă de prima dală de piatră era că aici nu existau armături metalice în ea, ci se puteau observa doar crăpături.

Această descoperire putea să însemne două lucruri:
fie acela era capătul tunelului de sud din camera Reginei, care a fost închis printr-un perete fals („Uşa lui Gantenbrink”), ce marca punctul terminus al tunelului în spatele ei prin contopire cu masa grea de blocuri de granit a structurii Piramidei;
fie aceasta a doua dală de piatră reprezenta de asemenea, ca şi prima, o „uşă” care bloca accesul spre „ceva” din spatele ei. Astfel, sistemul ar putea să apară ca un fel de „aparatoare dublă” pentru a nu se ajunge la un secret important.

Dr. Zahi Hawass a optat pentru a doua variantă, care era mai optimistă. La urma urmelor, a doua „uşă” era construită din acelaşi material mai „ieftin” (calcar obişnuit), cum erau şi blocurile de calcar ce defineau tunelul până la „Uşa lui Gantenbrink”. Prin urmare, se putea presupune că după a doua uşă, care era din acelaşi material inferior, tunelul continua în profunzimile Piramidei.
Dar atunci, se pune întrebarea: pentru ce a mai fost lăsată portiunea de 18 cm între cele două „uşi”? Dacă „Uşa lui Gantenbrink” (prima dală de piatră, şlefuită), reprezenta un „perete fals” care anunţa cu adevărat capătul tunelului, pentru ce să se mai lase această distanţă de 18 cm după aceea? Acest spaţiu liber pare să fi fost lăsat în mod intenţionat acolo de către constructorii Piramidei. Motivul, însă, este necunoscut.

S-a observat de asemenea că în partea de jos a celei de a doua dale de piatră, uşor spre dreapta, există un fel de scobitură, care ne arată şi ne îndrituieşte să credem că tunelul de sud din Camera Reginei continuă şi dincolo de această „uşă”. Chiar dacă nu este susţinută de argumente foarte solide, se poate presupune ideea că această dală de piatră a fost introdusă ca un fel de „capac interstiţial” în acel punct din traseul tunelului sau ca un „dop într-o sticlă”, dar funcţia lui nu a fost stabilită.

Din nefericire, camera optică cu care era dotat Pyramid Rover nu avea vedere panoramică şi nici braţ articulat pentru a-şi modifica unghiul de captare a imaginii; pe de altă parte, ledurile braţului nu ofereau nici ele o lumină suficient de puternică pentru a vedea mai mult şi mai bine ce anume se afla în micul spaţiu de 18 cm lăţime după „Uşa lui Gantenbrink”. De asemenea, montarea fixă a camerei pe robot nu i-a permis acesteia să se rotească, astfel încât să vadă partea din spate a „Uşii lui Gantenbrink”, adică dacă armaturile din cupru străpungeau sau nu dala de piatră. Într-un fel, explorarea a fost oarecum asemănătoare cu aceea pe care a făcut-o Waynman Dixon în 1872, pentru că mijloacele de acum erau de asemenea limitate la o relativă rigiditate şi lipsă de grade de libertate. Ca şi atunci, se ştia că există „ceva” acolo, atâta doar că nu aveau încă mijloacele la dispoziţie pentru a investiga mai în amănunt acest lucru.

Cu toate acestea, proiectul Pyramid Rover nu a fost încheiat. Robotul a revenit în tunelul de nord al Camerei Reginei, realizând trei explorări în acea zonă şi reuşind să treacă de blocajul celor două bare metalice de la cotul situat la 27 de metri. De acolo înainte drumul a devenit „liber”, astfel încât robotul a ajuns la 63 de metri distanţă de Camera Reginei, unde a descoperit o nouă dală de piatră care bloca traseul, aproape identică cu „Uşa lui Gantenbrink” din tunelul de sud. La rândul ei, dala de piatră care bloca tunelul de nord avea două armături metalice.

Epuizând toate posibilităţile pe care le avea, proiectul Pyramid Rover s-a încheiat la această fază, însă el a fost urmat peste ani de proiectul Tomb Trakker, iar mai apoi de proiectul Djedi. Graţie efortului şi pasiunii manifestate de o echipă internaţională pentru acest ultim proiect, a fost realizat robotul Djedi, mult mai performant din toate punctele de vedere decât predecesorii săi. O echipă de cercetători din Leeds (Marea Britanie) a creat platformele mobile ale robotului, în timp ce compania franceză Dessault Systemes a oferit partea de software şi tehnologia necesară pentru analiza 3D a datelor şi modelarea lor în realitatea virtuală (RV).


 

 
 
Spre deosebire de celelalte trei tipuri de roboţi, robotul Djedi a avut un alt model de deplasare şi, în plus, el îşi putea modifica dimensiunea pe lungime, graţie unui anumit tip de cremalieră.


De asemenea, în simularea computerizată de mai jos se observă că sistemul de deplasare a robotului Djedi prin tunel nu mai implică gheare, ca în cazul celorlalţi roboţi, ci un fel de tampoane care se opun prin presiune pereţilor laterali ai tunelului, ceea ce a uşurat deplasarea şi nu a mai deteriorat blocurile de piatră.


Misiunea robotului poate fi urmărită în acest clip de generare virtuală (Dessault Systemes):



Robotul Djedi a putut furniza date mai precise decât predecesorii săi şi, în plus, a elucidat misterul de după „Uşa lui Gantenbrink”. El a confirmat grosimea acesteia ca fiind de 6 cm.

Prima sarcină a robotului Djedi a fost să observe cum sunt armaturile de cupru pe partea din spate a „Uşii lui Gantenbrink”. Pentru aceasta el a folosit o cameră video tip „şarpe”, care i-a permis să exploreze şi să culeagă imagini din toate colţurile micii încăperi de după „Uşa lui Gantenbrink”.


Armăturile par să fie din cupru sau majoritar din cupru, datorită culorii verde a oxidului format pe ele. Înainte de instalarea sistemului de ventilaţie din piramidă (în timpul derulării proiectului Upuaut), condiţiile în interiorul ei erau de umiditate foarte mare, ceea ce a cauzat oxidarea accentuată a acestor armături. Iată o imagine computerizată a părţii frontale a „Uşii lui Gantenbrink”, după ce ea a fost perforată de robotul Pyramid Rover:


Mai jos este o imagine-compusa a feluritelor detalii reale de pe partea din faţă a „Uşii lui Gantenbrink”, inclusiv culoarea verde a armaturilor.


Acolo unde traversează dala de piatră, armaturile sunt înconjurate de un material de culoare neagră. El pare să ancoreze armăturile în găurile care au fost date pentru ele în piatră. La rândul ei, această substanţă neagră pare să fie susţinută de mortar.
Armăturile din cupru formează în spatele „uşii” nişte mici „bucle”, a căror funcţionalitate este incertă, dacă într-adevăr a existat vreodată una. Prin ele nu poate trece decât un obiect de cel mult 3 mm grosime, deci armaturile ar fi putut fi folosite, cel mult, pentru a permite unei frânghii destul de subţiri să treacă prin acele bucle.

Una dintre bucle este rotundă, cealaltă are o formă oarecum rectangulară. O simulare pe computer ne arată cu claritate aceasta:




După ce braţul cu camera video a pătruns prin gaura de 2 cm forata anterior de robotul Pyramid Rover, s-au putut determina cu exactitate dimensiunile camerei din spatele primei dale de piatră („Uşa lui Gantenbrink”) care blochează tunelul. Această mică încăpere are lungimea de 19 cm (+/- 5mm), iar lăţimea şi înălţimea de 23 cm (corespunzând astfel secţiunii pătrate a tunelului).


Shaun Whitehead, unul dintre liderii proiectului Djedi, afirmă că după părerea lui aceste armaturi aveau un „rol decorativ”, însă ne întrebăm pentru cine sau pentru ce ar fi putut fi „decorativul” în acea poziţie incomodă și total ascunsă din Marea Piramidă?

Una dintre cele mai remarcabile descoperiri ale robotului Djedi a fost cea referitoare la însemnele găsite pe podeaua micii încăperi din spatele „Uşii lui Gantenbrink”. În cadrul lor se poate observa o linie de culoare roşie, care merge paralel cu peretele din dreapta al încăperii, fiind de aceeaşi culoare (ocru) ca şi celelalte linii fotografiate pe anumite blocuri de piatră de pe traseul tunelului. Pe podea există încă un semn, dar de culoare neagră, acolo unde linia roşie întâlneşte peretele din spate al micii încăperi, care este partea frontală a celei de a doua dale de piatră, nefinisată. Redare computerizată:


De obicei aceste linii sugerează locul unde blocul de piatră trebuie tăiat. Aici, însă, în mod evident blocul de piatră nu a fost tăiat după linia respectivă, iar acesta reprezintă unul din misterele ce învăluie mica încăpere, punând sub semnul întrebării însăşi asocierea de către cercetători a semnificaţiei acestor notaţii în Marea Piramidă.

Alte trei semne, făcute tot pe podea, între linia roşie şi peretele din dreapta a camerei, au născut și ele numeroase speculații. Una dintre teorii, în general acceptată, cu privire la semnificaţia acestor semne, a fost dată de Luca Miatello, un cercetător independent, specializat în matematica Egiptului Antic, care însă nu a făcut parte din echipa Djedi. Referindu-se la cele trei semne, el afirma: „Semnele reprezintă înscrisuri numerice hieratice. Ele se citesc de la dreapta la stânga şi înseamnă 100, 20 şi 1. În felul acesta, constructorii pur şi simplu au înregistrat numărul total de cubiţi ai tunelului: 121.”
(
http://news.discovery.com/history/ancient-egypt/pyramid-hieroglyph-markings-archaeologist-110607.htm)


Totuşi, concluzia nu e definitivă. La o privire mai atentă, semnul din dreapta nu e prea clar, ba chiar seamănă din punct de vedere hieratic mai mult cu 200 decât cu 100.


Dr. Richardson, unul din membrii echipei Djedi, referindu-se la aceste semne şi răspunzând întrebărilor presei, a afirmat: „Credem că dacă aceste hieroglife vor fi descifrate, ele îi vor ajuta pe egiptologi să înţeleagă motivul pentru care cele patru tuneluri misterioase au fost construite în marea Piramidă.”

În ceea ce priveşte peretele din spate al încăperii, care este de fapt cea de a doua „uşă” sau dala de piatră care blochează tunelul, acesta este nefinisat şi prezintă nişte semne care în timpul proiectului Pyramid Rover au fost interpretate (datorită condiţiilor precare de observare) ca fiind nişte crăpături. Robotul Djedi a arătat de fapt ca acelea nu sunt crăpături, ci că este vorba despre o dungă lungă de culoare care are o tentă de verde, a cărei provenienţa nu este cunoscută. Ea reprezintă un mister total, deoarece nu se încadrează în nicio ipoteză. Nu poate să provină de la oxidarea unui metal (pentru că acesta nu există), iar blocul de piatră nu conţine suficiente elemente metalice care să oxideze de aşa natură. Iată mai jos o imagine compusă a diferitelor instantanee ale acestei dale de piatră şi a semnului de pe ea.


„Linia prelungită” (cum a fost ea numită), de culoare verde, are aşadar o natură necunoscută. Într-o simulare pe computer, ea arată astfel:


Fotografia reală a urmei, ce a fost luată de robotul Djedi, este aceasta:


Marea întrebare în legătură cu a doua „uşă” de pe tunelul de sud ce pleacă din camera Reginei este, așa după cum spuneam, dacă ea reprezintă capătul acestuia, iar dacă nu, atunci ce se afla de partea cealaltă a ei? O altă întrebare ar fi: cât de groasă este aceasta a doua „uşă”?

Dacă tunelul se sfârşeşte acolo, iar „Uşa lui Gantenbrink” (prima dală de piatră care blochează tunelul) reprezintă piatra „cosmetizată” (finisată) pentru a marca terminarea acestui tunel, atunci de ce a mai fost inserată în tunel la 19 cm de capătul lui? De ce nu s-a încheiat tunelul chiar cu „Uşa lui Gantenbrink”?

Iar dacă tunelul nu se termină acolo, atunci de ce a doua „uşă” este realizată din calcar nefinisat, în loc de calcar de Tura, aşa cum este cazul pentru „Uşa lui Gantenbrink”?

 

Misiunea viitoare a proiectului Djedi este aceea de a continua cercetările în cazul tunelului de sud din Camera Reginei, precum şi explorarea dalei de piatră din tunelul de nord al aceleiaşi camere. Din nefericire, evenimentele din Egipt, din anul 2011 și 2012, au blocat derularea acestui proiect. Să sperăm că el va continua şi va oferi astfel informaţii extraordinare.

comments powered by Disqus