Cosul meu
Cosul este gol!

Extraterestrii exista! Dezvaluiri uluitoare!

01-10-2010
În aprilie 2004, aproximativ douăzeci şi patru de persoane s-au strâns la casa noastră de la ţară din comitatul Albemarle, Virginia, nu departe de Monticello al lui Thomas Jefferson. Scopul acelei întâlniri a fost ca eu să le relatez personal, pe parcursul unei săptămâni, evenimentele vieţii mele.

Această carte este practic rezultatul discuţiilor de atunci. Ca să fiu sincer, am avut destule emoţii la publicarea ei, mai ales pentru că în carte sunt dezvăluite experienţe şi evenimente personale care par incredibile pentru omul obişnuit. Chiar lectura transcrierii casetelor înregistrate atunci a fost uneori o experienţă dureroasă şi chiar dificilă din punct de vedere emoţional. De asemenea, ştiu că mare parte din conţinutul acestei cărţi poate fi utilizat împotriva mea.

A venit însă timpul să aflaţi: de ce un medic care a fost directorul unei secţii de urgenţă foarte activă a renunţat la carieră pentru a transmite lumii informaţia că, de fapt, nu suntem singuri în univers? Prin ce experienţe personale am trecut – începând din copilărie –, care mi-au oferit cunoaşterea culturilor cosmice, a conştiinţei cosmice şi care totodată mi-au permis să întrezăresc viitorul uimitor rezervat umanităţii? Care sunt noile tehnologii energetice şi de propulsie care ne pot oferi o nouă lume, lipsită de poluare, sărăcie şi conflicte? Care este punctul central unde mintea, spaţiul, timpul şi materia se întâlnesc – şi cum ar putea fi acesta folosit tehnologic de o civilizaţie avansată? Cum arată tiparul următorilor cinci sute de mii de ani de civilizaţie umană pe Pământ şi cum putem realiza tranziţia până la acea perioadă? Ce am descoperit – şi am trăit – când m-am întâlnit cu şefi de stat, reprezentanţi ai CIA, miliardari şi agenţi sub acoperire care la rândul lor sunt disperaţi să menţină secretul şi în acelaşi timp se roagă să fie eliberaţi din cutia neagră în care s-au întemniţat singuri? Cine a menţinut acest adevăr ascuns şi această cunoaştere interzisă secretă şi mai ales de ce?

Această carte răspunde la toate aceste întrebări şi nu doar la ele. Este dezvăluirea mea personală. După ce am fondat şi condus Proiectul Desecretizarea, simt că a venit timpul ca milioanele de oameni care urmăresc activitatea noastră să afle adevărul despre cum am ajuns aici şi ce am descoperit.

Nu mă aştept ca cititorul obişnuit să accepte toate aceste răspunsuri sau oricare dintre ele. De fapt, nu mă aştept la nimic. Este adevărul aşa cum l-am descoperit şi acesta este efortul meu sincer de a-l transmite. Sper că veţi afla un sens în această mărturisire a mea oferită din inimă şi cu toată sinceritatea.

O întâlnire pe care am avut-o acum câţiva ani cu un general important de la Pentagon ilustrează gravitatea situaţiei. Generalul, care în acel moment era şeful unei operaţiuni majore a departamentului de informaţii secrete de la Pentagon, mi-a cerut să-l informez pe el şi o parte din staff-ul lui asupra chestiunii OZN-urilor. În timp ce consilierul nostru militar şi cu mine aşteptam în sala de primire a generalului, am observat o femeie, ofiţer, care ridicase capul din hârtii uitându-se curioasă la noi. În cele din urmă, a întrebat dacă eu eram doctorul Greer, iar eu i-am răspuns afirmativ. Apoi a continuat, explicând că ea şi colegii ei erau foarte entuziasmaţi de discuţia ce avea să urmeze şi că trăseseră la sorţi să vadă cine avea să fie prezent acolo! Se pare că numai un singur ofiţer din acel birou putea să ia parte la întâlnire.

Am fost conduşi în sala de conferinţe a generalului şi, după o vreme, în timpul coversaţiei, generalul a spus:

- Ei, bine, nu am nicio îndoială că ceea ce spuneţi e adevărat, dar am făcut şi eu investigaţii prin canalele agenţiei şi nimeni nu-mi poate spune nimic! De fapt, tot ce am obţinut este asta!

S-a dus apoi la o etajeră, a luat un mic extraterestru de jucărie şi l-a ridicat în aer ca să-l vedem cu toţii. A spus:

- Aceasta e tot ce am obţinut şi chiar s-a râs de mine, pentru că am pus întrebări în legătură cu subiectul respectiv prin diverse canale...

I-am explicat apoi că directorul CIA şi alte oficialităţi importante au trecut prin experienţe similare când au făcut cercetări referitoare la acest subiect.

Generalul mi-a relatat apoi o poveste tulburătoare, foarte personală: în tinereţe, tatăl său descoperise un caz de corupţie şi chiar conspiraţie la nivelul guvernului, care era profund îngrijorător, dar nimeni nu voia să-l asculte. Era o chestiune de importanţă enormă, dar generalul a recunoscut că atunci credea că tatăl lui o luase razna. În cele din urmă, tatăl s-a sinucis (sau a fost asasinat, iar crima făcută să pară sinucidere) din această cauză. Apoi generalul a adăugat:

- Doar după ce am ajuns în acest post de la Pentagon mi-am dat seama că tatăl meu avea dreptate!

Până când generalul nu a fost confruntat cu adevărul, ca înalt oficial în cadrul Pentagonului, nu l-a crezut nicio clipă pe tatăl său. Aşadar, cum pot eu să mă aştept ca voi să mă credeţi pe mine? Tot ce pot face e să vă mărturisesc adevărul aşa cum îl ştiu eu, iar restul depinde de voi.

Câteva comentarii legate de carte: nu este o carte scrisă, ci doar o transcriere editată a peste patruzeci şi cinci de ore de înregistrări audio realizate în aprilie 2004, în timpul prezentării mele de la fermă. Îl rog pe cititor să ierte orice erori sau scăpări în editare. Această carte ar trebui socotită o istorie orală, transcrisă şi editată sub forma unei naraţiuni. Nu am avut notiţe şi nici text pregătit pentru aceste prezentări orale.

Între 1991 şi 1995 am ţinut un jurnal (prin înregistrări audio transcrise), care avea peste două mii de pagini doar pentru perioada respectivă. Evident că această carte, care cuprinde evenimente ce se întind pe jumătate de secol, poate reflecta doar principalele evenimente şi lecţii ale acestui interval. Ea nu are deloc pretenţia de a fi atotcuprinzătoare sau de a expune toate informaţiile transmise mie prin intermediul nenumăratelor conversaţii şi întâlniri cu contacte ascunse ale guvernului subteran.

Multe dintre numele agenţilor sub acoperire sunt schimbate sau abreviate. Însă înregistrările originale şi transcrierile, care se află în locaţii protejate, conţin toate numele, corporaţiile şi entităţile implicate în aceste operaţiuni clandestine ilegale şi vor fi făcute publice, în caz de necesitate, la un moment ulterior.

De asemenea, această carte nu este o recapitulare sau nici măcar un rezumat al documentaţiei care există în cele două cărţi anterioare ale mele. Cititorul ar trebui să cunoască cazurile şi contactele cu extratereştri ale Center for the Study of Extraterrestrial Intelligence (CSETI), prezentate pe larg în cartea Contact extraterestru – Dovezi şi consecințe. În plus, aproape şase sute de pagini de documente ale guvernului şi transcrieri a peste şaizeci de mărturii ale unor martori cu funcţie foarte înaltă din cadrul proiectelor şi evenimentelor guvernamentale oficiale pot fi găsite în cartea Desecretizarea. Aceste cărţi pot fi obţinute la www.DisclosureProject.org.

Este timpul ca un capitol al istoriei umane să se închidă şi un altul să se deschidă. Avem oare curajul să îmbrăţişăm această lume nouă, ale cărei caracteristici sunt pacea universală, iluminarea şi o civilizaţie a tehnologiei cu adevărat avansate pe Pământ, care să dureze timp de mii de ani? Forţele retrograde care încearcă să aducă umanitatea în vremuri de război în spaţiu, de distrugere globală, care urmăresc să creeze un adevărat dezastru al mediului şi o mare nebunie culturală trebuie înlocuite prin actele curajoase ale altor persoane, cu un mod de a fi complet nou.

A venit timpul ca voi să ştiţi, iar noi toţi să acţionăm. Numai prin acţiunile colective ale celor care doresc cu ardoare un viitor fericit al umanităţii putem depăşi abisul de distrugere care ne aşteaptă şi putem asigura protecţia unei lumi pregătite să-şi ocupe locul în rândul marilor civilizaţii ale cosmosului.

Doctor Steven M. Greer

Comitatul Albemarle, Virginia

1 februarie 2006

Extras din cartea Adevărul ascuns. Informații interzise de Steven M. Greer publicată la Editura Daksha.

comments powered by Disqus