Cosul meu
Cosul este gol!

Franta a anuntat ca va sprijini India sa dezvolte programul spatial de calatorie spre planeta Marte

Autor: Resonance 01-03-2016

Luna trecută agenţiile spaţiale ale Indiei şi Franţei au semnat un acord de colaborare, prin care Franţa se angajează să sprijine următoarea misiune a Indiei către planeta Marte.

Misiunea spaţială este programată să fie lansată în anul 2020 şi va implica trimiterea unui satelit pe orbită în jurul Planetei Roşii. Aceasta va fi cea de a doua misiune spaţială a Indiei legată de Marte, după misiunea Mangalyaan, lansată în noiembrie 2013. Acea misiune a constat în plasarea unui mic satelit pe o orbită eliptică în jurul lui Marte, în scopul observării şi analizei atente a atmosferei marţiene. Misiunea Mangalyaan nu a avut un buget mare, dar cu toate acestea satelitul a transmis date valoroase timp de 15 luni şi el este funcţional şi în momentul de faţă, aflându-se la aproximativ 200 de milioane de kilometri depărtare de Pământ. Prin intermediul acelei misiuni, India a intrat în elita ţărilor care au avut capacităţile financiare, de proiectare şi de logistică pentru a trimite misiuni spaţiale stabile către planeta Marte. Până în prezent, doar trei Agenţii Spaţiale au reuşit aceasta: cea din SUA, cea din Rusia şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

În ceea ce priveşte noua misiune spaţială care este planificată de India, aceasta este mult mai sofisticată şi mai scumpă. Chiar dacă în obiectivele ei nu este inclusă lansarea unui rover pe suprafaţa planetei, totuşi Jean-Yves Le Gall - care este directorul Centrului Naţional de Studii Spaţiale din Franţa - spune că India nu este departe de acest pas important.

http://www.ndtv.com/india-news/indias-next-mars-mission-will-have-french-connection-1270182


El afirmă că amartizarea unui obiect nu este uşor de făptuit, dar că India are capacitatea să realizeze aşa ceva. Dintre agenţiile spaţiale care au trimis sateliţi pe orbita lui Marte, doar NASA a reuşit până în prezent să trimită pe suprafaţa planetei câțiva roboţi pentru cercetare, care să „supravieţuiască” mai mult de 15 secunde după asolizare. Eforturile de cercetare, proiectare şi experimentare, dar mai ales cele financiare sunt deosebit de mari în această direcţie, astfel încât o acţiune de această anvergură este dificil de susţinut.



Ele pot fi însă o adevărată comoară ştiinţifică de date şi informaţii pentru savanţi, aşa cum au demonstrat din plin roverele trimise de SUA (lansarea ultimului rover, Curiosity, a celebrat 12 ani de activitate a NASA pe suprafaţa planetei Marte, care a implicat roverele anterior trimise, Spirit şi Opportunity (în 2003), precum şi alte câteva sonde la punct fix şi sateliţi de survol ai planetei).
comments powered by Disqus