Cosul meu
Cosul este gol!

Nigel Farage despre Uniunea Europeana – o viziune la obiect

13-03-2013
Nigel Farage este preşedintele Partidului Independenţei din Marea Britanie şi membru în Parlamentul European pentru Anglia de Sud-Est. El este de asemenea liderul grupului Euroscepticilor pentru Libertate şi Democraţie. Iniţial el a făcut parte din Partidul Conservatorilor, însă l-a părăsit în anul 1992, atunci când Marea Britanie a semnat Tratatul de la Maastricht, prin care se dădea mână liberă formării Uniunii Europene şi apariţiei monedei Euro.
Ziarul Daily Bell a realizat un interviu exclusiv cu carismaticul politician englez. Răspunsurile acestuia sunt sintetice şi pline de substanţă; ele expun în termeni simpli şi clari care este situaţia actuală în Europa, ipocrizia politică ce domneşte la nivel de vârf şi planurile oneroase de guvernământ ale aşa-zisei „conduceri” oficiale a Uniunii. Declaraţiile lui, adeseori fulminante prin raport la rigiditatea şi limbajul steril al celorlalţi lideri ai Parlamentului European, l-au impus repede ca pe un redutabil orator şi chiar vizionar politic. Nu întâmplător el este preşedintele UKIP (Partidului Independenţei) din Anglia pentru al doilea mandat. Partidul său propune independența faţă de UE şi posibilitatea ca Anglia să emită propriile ei legi şi să aibă control deplin asupra propriilor ei graniţe.
Nigel Farage a supravieţuit de asemenea în mod uimitor unui accident aviatic, în urma căruia s-a ales cu multiple răni, dar şi-a păstrat viaţa. El precizează însă că nu există temei pentru speculaţii asupra unei „conspiraţii”; cu alte cuvinte, accidentul respectiv nu a fost o încercare de asasinare la adresa lui. Nu ştim dacă declaraţiile sale sunt prudente sau pur şi simplu se încadrează în cutuma politicii internaţionale, dar în orice caz politicianul englez s-a impus în ultimul an ca un cui în coasta conducerii UE, care adeseori este stânjenită de observaţiile sale la obiect, ce nu pot fi combătute în mod convingător.
Opinia sa despre zona Euro este fără echivoc: „Întocmai ca şi comunismul, Uniunea Europeană a fost iniţial o idee bună, care însă s-a denaturat din ce în ce mai mult. Moneda Euro va avea o moarte lentă, ce va condamna zona Euro la un marasm economic.” Farage precizează că, indiferent că este sau nu competentă, zona Euro va decade din ce în ce mai mult şi, cel mai probabil, se va destrăma.
În ceea ce priveşte subiectul Băncilor Centrale, el afirmă că acestea au totuşi un rol important, însă deciziile care au fost luate în ultima decadă au fost dezastruoase, astfel încât în momentul de faţă nu prea se mai poate face nimic pentru a repara situaţia. Franc şi fără complexe naţionaliste, Farage lasă de asemenea să se înţeleagă faptul că sistemul englezesc de asigurare a sănătăţii, precum cel american, este dependent de câştig şi de bani şi nu sprijină sănătatea oamenilor. În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ din Anglia, el este practic falimentar, iar standardele sale scad din ce în ce mai mult.
Londra este considerat oraşul cu cele mai multe camere de supraveghere din lume. Aparent, acesta este un lucru bun, care asigură „securitate” locuitorilor săi. Dar, dacă Anglia sau întreaga societate umană se consideră cu aroganţă aşa „evoluată” şi „avansată”, cum se explică faptul că problemele ei cresc, în loc să se diminueze?! Nigel Farage spune că, în teorie, camerele de luat vederi au fost montate tocmai pentru a preveni „actele criminale”; el adăugă: „În practică, însă, nu s-a schimbat nimic.”
Despre Anglia el spune că nu mai reprezintă un imperiu, dar că Uniunea Europeană îşi asumă deja acest „statut”. Unii eurocrați cred chiar cu tărie într-o Federaţie Europeană: Statele Unite ale Europei. Atunci când este întrebat de ce mass-media britanică nu relatează asupra tendinţelor fasciste ce se fac tot mai mult simţite în politica ţării, Farage răspunde că aceasta se datorează faptului că guvernul şi marile concerne media lucrează mână în mână şi se protejează reciproc.
În peisajul politic european actual, Nigel Farage s-a impus în mod deosebit şi el reprezintă o „lanternă” pentru cei care doresc să se trezească din letargia manipulării şi a intereselor obscure manifestate de elita guvernatoare. Rămâne de văzut în ce măsură el va fi capabil să străpungă zidul gros şi totodată periculos al celor care doresc să menţină starea de lucruri actuală.
comments powered by Disqus