Cosul meu
Cosul este gol!

O lumina misterioasa ridica un camion de transport pe o autostrada din Germania

18-03-2013
Ce concluzie putem trage urmărind acest clip video? El reprezintă, se spune, înregistrarea realizată cu ajutorul camerelor de observare a traficului, ce sunt montate de-a lungul autostrăzii A81 de la Stuttgart (Germania). Imensul trailer a fost ridicat ca o pană de o ciudată lumina care a coborât brusc din cer şi l-a pus apoi de-a curmezişul autostrăzii, fără să-i provoace vreo stricăciune. De notat, de asemenea, că momentul acţiunii a fost de aşa natură „ales”, încât în urma lui nu s-a produs niciun accident.
Forţele de ordine care au sosit curând la faţa locului au blocat aproape imediat accesul la orice informaţie viabilă. Camionul nu transporta arme sau încărcătură nucleară, dar se pare că în interiorul lui a fost găsit un recipient cu o substanţă misterioasă, care de altfel a şi dispărut de la faţa locului la câteva minute după aceea.


comments powered by Disqus