Pentru a arăta că popoarele din antichitate niciodată nu au confundat stelele cu zeii sau îngerii şi Soarele cu zeii supremi şi cu Dumnezeu, ci au venerat doar spiritul din toate acestea şi au avut stimă pentru zeii mai mici despre care se presupunea că îşi au reşedinţa în Soare şi planete, este necesar să fie pusă în evidenţă diferenţa dintre aceste două atitudini. Saturn, „Tatăl zeilor", nu trebuie confundat cu omonimul lui, planeta cu acelaşi nume, cu cele opt luni şi trei inele ale sale. Cei doi Saturni - deşi identici într-un anume sens, la fel cum sunt, de pildă, omul fizic şi sufletul lui - trebuie separaţi când vine vorba despre adorare. Acest aspect trebuie făcut cu cea mai mare grijă şi în cazul celor şapte planete şi al spiritelor lor, căci în învăţăturile secrete lor li se atribuie formarea întregului univers. Pe de altă parte, este necesar să fie arătată existenţa aceleiaşi diferenţe între stelele Ursei Mari, Riksha şi Chitra Shikhandina, „cea cu coama luminoasă" şi rishi - înţelepţii care au apărut pe pământ în timpul epocii Satya Yuga.
    Dacă până acum toate acestea au fost strâns unite în viziunea clarvăzătorilor din toate epocile - inclusiv a clarvăzătorilor biblici - trebuie să fi existat vreun motiv. însă nu trebuie mers mult în trecut până la perioadele de „superstiţie" şi „fantezii neştiinţifice" ca să descoperim oameni de seamă din epoca noastră care împărtăşesc această viziune. Este binecunoscut faptul că eminentul astronom Kepler - împreună cu mulţi alţi oameni de seamă care considerau că aceste corpuri cereşti au o influenţă favorabilă sau nefastă asupra destinului oamenilor şi al naţiunilor - dădea deplină crezare şi faptului că toate corpurile cereşti, chiar şi Pământul nostru, sunt înzestrate cu un suflet viu şi inteligent. Kepler era de profesie astrolog şi a devenit astronom.