Extras din Prefața cărții Trezirea Phoenixului de Anton Parks

Cronicile Ğírkù („Cronicile Sfintei Spade”), din care lucrarea de față este al patrulea volum, formează un întreg care este în curs de redactare. 
Această serie oferă treptat răspunsuri capitale, dar nu am ambiția să explic totul. Prin urmare, mă voi limita la ceea ce știu, la ceea ce cunosc și la ceea ce am asimilat. Să știm așadar să rămânem umili în fața zidului Istoriei.

Unii cititori se grăbesc să afle toate secretele pe care ar putea să le conțină cărțile mele, iar unii dintre ei par să vrea să citească sfârșitul înainte să afle începutul. Așa cum am menționat deja, există mai multe niveluri de înțelegere în această serie și în narațiunea ei, la fel cum există, prin urmare, mai multe realități ale Istoriei. Fiecare participant la această saga își are în mod necesar propria viziune și înțelegere a faptelor, la fel ca fiecare cititor care ajunge să citească această poveste. Există, așadar, mai multe realități, iar unii vor dori să vadă în Cronici doar ficțiune, în timp ce alții le vor vedea ca o realitate istorică, fiecare fiind, desigur, liber să interpreteze conținutul așa cum dorește.

Carl Gustav Jung a avansat ipoteza că tot ceea ce a experimentat Viul este conținut în memoria umanității, în inconștientul colectiv, constituind arhetipurile noastre. Din acest motiv, și conform acestei teorii, regăsim simboluri și mituri comune întregii specii umane, în ciuda distanței dintre țări și comunități.

În zilele noastre, această teorie este folosită cu regularitate de unii ca să nege caracterul istoric al anumitor fapte. Există în cercurile „New Age” experți în deturnarea teoriilor care revendică cu putere anumite surse, pe care le-au retușat ca să se potrivească cu înțelegerea lor. Ca urmare, mesajul lor nu are adesea nicio legătură cu ceea ce a fost exprimat inițial. În loc să se considere că istoria a modelat și influențat arhetipurile din inconștientul colectiv, se presupune că arhetipurile sunt derivate direct din psihic, fără să aibă vreo origine istorică. Din acest punct de vedere, anumite fapte istorice sunt atunci văzute ca neavând nicio realitate și ca aparținând tărâmurilor imaginației umane și proiecțiilor sale arhetipale.

Este posibil ca astfel de modele psihice să fie prezente în ființa umană și ca Istoria să fi fost astfel influențată de aceste modele. Dar să nu uităm că istoria modelează și ea arhetipurile, deoarece psihicul este îmbogățit în mod constant de noi experiențe. Ceea ce este cert este că Istoria străveche nu s-a născut din astfel de proiecții arhetipale. Ea este reală și are loc într-un moment specific în timp.

Istoria nu este, din punctul meu de vedere, decât un veșnic reînceput. Ciudățeniile și modalitățile ei de funcționare au rămas aceleași de-a lungul timpului, în ciuda evoluțiilor și involuțiilor sociale și tehnologice. Arhetipurile sunt, printre altele, rezultatul unei dorințe inconștiente de a ne modela viața și experiențele după cele ale eroilor sau ale personajelor ilustre. Un mimetism care influențează diferite acțiuni, dar care nu oferă neapărat acces la ceea ce au văzut și înțeles personajele cu care persoana se identifică. Creierul reptilian era deja prezent la strămoșii noștri cei mai îndepărtați, la fel precum dualitatea care guvernează această lume de la începutul timpurilor. „Creierul matricial” și dualitatea nu au așteptat teoriile lui Freud și Jung, și nici dezvoltările adepților acestora, ca să-și fundamenteze existența.

Punctul forte și inconvenientul acestei serii, care reprezintă totodată slăbiciunea sa, este că navighează între două lumi foarte diferite, a priori incompatibile, și le aduce laolaltă: cea a istoriei străvechi, care ia forma unei narațiuni, și cea a cercetării științifice și obiective. După cum explică antropologul Jeremy Narby, adoptarea acestei abordări comportă riscul de a apărea ca un trădător al ambelor tabere, cu imposibilitatea de a fi luat în serios de nici una dintre ele.

Sunt conectat la o sursă de informații ale cărei răspunsuri despre trecutul omenirii mi se par suficient de serioase ca să le reproduc în scris. Alături de conținutul povestirii, este important pentru mine să merg până la capătul studiilor și demonstrațiilor mele. Nu aș putea niciodată să le spun cititorilor mei: „Iată o poveste frumoasă: asimilați-o, pentru că este singurul adevăr”. Abordarea mea este mai degrabă rațională și diferă de cea a unui „canal”, care cere doar să fie crezut pe cuvânt pentru că are inimă sau pentru că a fost „atins de har”. Sunt perfecționist din fire și îmi place să duc la bun sfârșit ceea ce fac. Dacă există dovezi de găsit, atunci este important să le adun, chiar dacă este nevoie de săptămâni, luni sau chiar ani de muncă suplimentară.

Acest pod aruncat între două maluri atrage tot felul de cititori. Scopul nu este punerea tuturor de acord, ci demararea unor studii obiective și începerea schimbării mentalităților, în scopul  înțelegerii mecanismelor celor mai elementare ale vieții terestre și extraterestre din Universul nostru. Acest tip de gândire este cel care ar putea, într-o bună zi, să deschidă conștiințele și să ne modifice modul de gândire orb și egoist. Cred că tocmai printr-o astfel de modalitate va fi posibilă o transformare reală și chiar - de ce nu - o elevare a conștiinței care va înălța omenirea la un nivel la care va decide să se implice...

În această serie, dar mai ales în eseurile mele, sarcina mea principală este să ofer publicului interesat o analiză originală și o cronologie istorică reînnoită în lumina descoperirilor arheologice, lingvistice, antropologice și etnologice. Aceasta a fost, de obicei, funcția principală a exegeților timp de sute de ani și, de asemenea, privilegiul exclusiv al cercetătorilor. Nu sunt tributar niciunei convenții și nici nu revendic apartenența la „casta” academică. Nu pretind că dețin vreo diplomă anume în domeniile către care mă conduce cercetarea, prezentându-mă ca autodidact încă de la prima mea publicație din 2005.

Cu toate acestea, începând din 2011, am primit în mod regulat amenințări cu moartea din cauza naturii „deranjante” a scrierilor mele. În cel mai bun caz, am fost ignorat, iar în cel mai rău caz, am fost victima unor intimidări grosolane. Se pare că aceste domenii stârnesc pasiuni intense, gelozie și impulsuri distructive în rândul celor care se autoproclamă „depozitarii adevărului unic”!

Uneori îmi este greu să înțeleg violența cu care sunt primite și interpretate informațiile mele. Toate acestea pornind de la principiul că ele sunt redate corect și nu denaturate sau scoase din context, așa cum totuși se petrece adesea... Având în vedere că punctul de plecare al lucrărilor mele provine din „viziuni”, nu este de mirare că conținutul general al acestora zdruncină convențiile și poate deranja? Mi-am scris autobiografia în lucrarea Du Plérôme à la Matière (2019), împreună cu Hanael Parks, drept răspuns la numeroasele defăimări și denaturări deliberate ale cuvintelor noastre cu care ne-am confruntat de la sfârșitul anului 2017. Nu mă voi lăsa niciodată intimidat și nici nu mă voi lăsa oprit de „buna gândire unilaterală”. Singura ambiție a activității mele, fie că este vorba de Cronici sau de cercetare, este să ofere cititorilor interesați o paradigmă reînnoită, printr-o abordare meticuloasă și sinceră.