Răsărit la miezul nopții

Aurelia Pereș își spovedea sufletul în împrejurări unice la îndemnul devenirii sale într-o dumnezeiască mărturisire: fată am fost și m-am îndrăgostit, femeie am fost și m-am împlinit măritându-mă, mamă am fost și am mulțumit schimbărilor divine, acum, la bătrânețe, sunt mărturie și prefacere, înțelegând chemarea; mi-am îngăduit trecerea cea mare spre buna cumpănire; mă închin și mă îndrept cu evlavie spre o altă apropiere, fiindcă numai astfel se poate încuviința întemeierea lumii pentru noi simboluri. Parcă își privea trupul pentru ultima oară. Aici. Pe pământ.