Immanuel Velikovsky revine cu Marile cataclisme terestre (1955), o lucrare titanică nedestinată celor care preferă să creadă într-un pământ etern liniștit, învăluit în grădina unui Eden sigur și îndestulat sau într-un rai benign pregătit umanității de către promotorii „pașnici” ai unui stabiliment științific vetust.

Această continuare a super controversatei Ciocnirea Lumilor (1950) dispută vehement ipotezele fragile ale trioului Agassiz-Lyell-Darwin, prăbușindu-le maiestuos sub imensa greutate a dovezilor torențiale lăsate în urmă de catastrofismul evident ce a răscolit Pământul în epoci mai recente decât am vrea să credem, presărându-l cu vaste cimitire naturale, munți înălțați în grabă de forțe inexplicabile, oceane evaporate de evenimente bruște cu origini nepământene, urcări și coborâri succesive ale coastelor marine urmate de valuri seismice care au pustiit continente întregi, reformatând relieful, civilizații, faună si vegetație totodată.

10 ani de cercetări interdisciplinare neîntrerupte care au trezit în lumea științifică ostilități rușinoase, asternuți fără ezitare de un Velikovski sfidător, antagonist dar ușor de înțeles, revoluționând complet visul fericit al uniformistului iubitor de pace. O carte epocală, demnă de atentia din ce în ce mai mare acordată de revięimentul științei timpurilor moderne și care TREBUIE citită cât mai curând!