Îmi amintesc un cântec din copilărie, din anii 1960, intitulat For What It’s Worth, al trupei canadiano-americane Buffalo Springfield. Versurile spuneau: „Se petrece ceva aici... Ce anume nu e tocmai clar.” Iar refrenul: „Toată lumea, uitați-vă ce se petrece.” Se spune că Stephen Stills, membru al trupei, se îndrepta spre Hollywood la un concert live pe Sunset Strip când a dat peste un mare protest al tinerilor împotriva unei interdicții de circulație și a închiderii unui club cunoscut sub numele de Pandora’s Box. Stills își amintea în 1971:
„Un grup de tineri s-a adunat pe un colț de stradă și au spus că nu vor să plece. Au apărut cam trei autobuze pline cu polițiști din Los Angeles, care arătau foarte mult ca niște trupe de asalt... Și m-am uitat la asta și am spus: Doamne, America este în mare pericol.”
Stills a compus piesa For What It’s Worth inspirat de ce a trăit în acea noapte, surprinzând în versuri o realitate apăsătoare: „Totul pornește dintr-o frică permanentă... Faci un pas în afara liniei, și imediat vine cineva să te ia.” Piesa a devenit un imn al „contraculturii” anilor ’60, când tinerii – sau o parte dintre ei – au ales calea iubirii libere, a libertății de exprimare și a eliberării de război, în special de masacrul și brutalitatea din Vietnam. La cincizeci și șase de ani după ce acel cântec a fost lansat, ironia este izbitoare, dar mesajul său este foarte clar. Libertățile au fost demolate la nivel mondial odată cu începutul erei „Covid” și continuă să fie demolate în timp ce ne îndreptăm către o distopie planificată de mult, cum nu s-a mai văzut în istoria cunoscută a omenirii. Spun că ironia este izbitoare din cauza unui alt „eveniment”. Marile mase de tineri nu mai denunță tirania, așa cum o făcea contracultura din vremea lui Stephen Stills. Ei au devenit, în schimb, esențiali pentru impunerea tiraniei. America nu a fost niciodată într-un pericol atât de mare, și nici lumea, iar succesorii (doar în teorie) ai „contraculturii”, numiți acum „Woke”, nu se opun războiului și distrugerii libertății. Ei le cer. Nu protestează împotriva interdicțiilor de circulație. Au ajuns să protesteze nu împotriva tiraniei, ci împotriva celor care o denunță. Curentul Woke insistă ca cei care expun tirania să fie demonizați, marginalizați și reduși la tăcere. Astăzi, Woke este tirania. Noua „Stângă” este noua „Extremă Dreaptă”. Ei nu sunt succesorii actuali ai „contraculturii”. Sunt succesorii lui Stalin și ai naziștilor. Ei reprezintă forma supremă de gândire de grup și de guvernare prin mulțime. Ce inversare s-a produs de când Stills a pus mâna pe stilou.
Extras din cartea Visul, în curs de apariție la Editura Daksha.
Cartea va fi disponibilă din 7 august 2025.