„Justiţie şi corupţie": asocierea acestor două cuvinte ar putea părea în acelaşi timp îndrăzneaţă şi provocatoare pentru unii, scandaloasă pentru alţii, sau pur şi simplu evidentă pentru justiţiabilii1 care sunt prejudiciaţi şi ajung să fie copleşiţi de un sentiment de nedreptate.
Este adevărat, în justiţie nimeni nu greşeşte în totalitate şi nimeni nu are niciodată dreptate sută la sută. Justiţia şi corupţia sunt însă cuvinte care, departe de a se asocia, ar trebui să fie antagonice şi să se opună unul altuia în mod firesc. Justiţia trebuie să fie ireproşabilă, ea are ca misiune şi vocaţie nimicirea corupţiei, aşa că cei doi termeni ar trebui să se respingă reciproc, precum focul şi apa.
Dincolo de o anumită marjă - inevitabilă - de eroare, corupţia este favorizată, în această epocă în care domnesc aparenţele şi goana după putere, în care exigenţa morală se estompează. Corupţia s-a instalat pe nesimţite, apoi, încurajată de protecţii şi impunitate, ea a fost public afişată până la a deveni impudentă şi agresivă.
Ea îşi face simţite pretutindeni efectele perverse: faliment, şomaj, distrugerea reţelei industriale şi comerciale, dezechilibrarea bugetului de stat, slăbirea morală a conştiinţelor - toate acestea în profitul anumitor persoane.