Autor: Thomas Hugh
Până în jurul lui 1975, experimentele ce aveau ca țintă așa-numita „spălare a creierului” nu au reținut atenția publicului, acestea nefiind cunoscute. În această carte vom vorbi despre ele și despre acțiunile desfășurate de CIA vreme de peste cincizeci de ani, inițial asupra unor persoane care nu știau că serveau drept cobai. Aceste activități secrete ale CIA s-au derulat sub forma celui mai mare program dedicat manipulării conștiinței creat și pus în aplicare vreodată în istorie. Rapoartele care s-au păstrat cu privire la acesta reprezintă o potențială amenințare pentru noi toți. |