că-mi taie respiraţia peisajul frumos, uneori inedit, alteori surprinzător şi fantastic, uneori plin de profunzimi şi chiar de idei geniale, iar alteori mă opream din citit în încercarea de a înţelege, de a accepta şi a integra experienţele tulburătoare ale autorului. În acele momente mă cuprindeau dubiile, mintea proprie nu-mi permitea să pătrund în atmosfera acelei realităţi căreia nu-i găseam noimă, sprijin şi reprezentare în propria mea lume. Când se întâmpla astfel făceam o pauză de câteva zile pentru a merge mai departe cu lectura şi corectura textului, în acelaşi timp, după care simţeam iarăşi impulsul să revin, mă trezeam din nou prinsă şi surprinsă de simplitatea şi, în acelaşi timp, de complexitatea ce se ivea în faţa ochilor mei." (Maria Timuc)