ÎN ÎNVĂŢĂTURILE MELE, RITUALUL "CERCUL DE FOC" celebrează cea mai importantă zi din viaţa unui om: ziua când ne contopim cu focul spiritului şi ne întoarcem la natura noastră divină. Aceasta este ziua când redevenim conştienţi de cine suntem cu adevărat şi alegem să trăim în comuniune că forţa creaţiei pe care o numim Dumnezeu sau Viaţa. începând din acea zi, în inimile noastre se va trezi iubirea necondiţionată pentru tot ceea ce există, pentru noi înşine, pentru viaţă.
Această carte, publicată pentru prima oară în anul 2001 sub titlul Rugăciuni. Comuniunea
cu Creatorul nostru, vă va aduce aminte cine sunteţi cu adevărat, A fost dintotdeauna cartea mea preferată, iar acum, în cinstea rugăciunii mele preferate, o voi intitula Cercul de joc, titlu care mi se pare mai potrivit.