O ordine universală care să se înscrie perfect în armonia cosmică presupune în mod necesar ideea unei vieţi anterioare vieţii actuale. Altfel au este posibil de explicat inegalitatea şanselor, diversitatea tulburătoare a situaţiilor morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, acesta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept... Reîncarnarea este singura care poate da omului o explicaţie satisfăcătoare despre el însuşi şi despre viaţa pe care o trăieşte. De multe ori, oamenii se întreabă: „De ce mi se întâmplă tocmai mie"? Puţini ştiu însă că nimic nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei. O ordine cu adevărat morală a lumii presupune, în mod necesar, ideea unei vieţi după această viaţă. Dacă n-ar fi aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe care atâţia oameni o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a omului, dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată? Această doctrină îi permite deci omului să oprească tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu de renaşteri. În confruntarea cu vieţile anterioare, scepticii se întreabă, de obicei, dacă detaliile furnizate sunt sau nu exacte. Unde şi cum ajungem să posedăm o astfel de cunoaştere atât de precisă asupra trecutului care ţâşneşte din conştiinţa noastră, în anumite momente speciale ale vieţii? Ne confruntăm cu o mistificare deliberată? Sau, în caz contrar, există o modalitate raţională de a explica acest fenomen? Memorie atavică? Onirism? Sau ieşirea la iveală a unor informaţii stocate în subconştientul nostru? Îi rămâne cititorului să-şi formeze propria sa opinie şi - de ce nu? - să experimenteze. Din punctul nostru de vedere, se impune în mod clar o concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios şi mai fascinant decât ne-am putea noi imagina vreodată.