Timp de mulți ani, caracteristicile genetice care se transmit de la o generație la alta au fost considerate imutabile:
„Nu poți face nimic în direcția asta, este ereditar", era fraza repetată la fel de des ca o mantra. Dar studii recente arată că mediul înconjurător și alți factori externi influențează modul în care genele funcționează.

În afară de factorii fizici și chimici, deja cunoscuți, Dr. Kazuo Murakami ne oferă o nouă perspectivă: modul în care gândim poate activa gene inactive și dezactiva gene active. Totodată, factorii mentali și emoționali - negativi, de exemplu stresul, și pozitivi, cum ar fi bucuria, recunoștința și spiritualitatea - au o mare influență în activarea sau dezactivarea genelor. Genele dezactivate au potențialul de „a se trezi" și de a transforma astfel personalitatea și înfățișarea umană.

În baza noilor descoperiri științifice și a propriilor observații, autorul cărții Codul divin al vieții ne învață cum să ne trezim aptitudinile latente la orice vârstă. Cum? Dr. Murakami susține că o atitudine pozitivă poate activa genele necesare pentru a aduce succesul și fericirea în viața noastră, în același timp dezactivându-le pe cele negative. El numește acest proces „gândire genetică" - o abordare științifică a controlului genelor, prin cultivarea entuziasmului și a inspirației.

„Societatea umană a secolului XXI se confruntă cu provocări care nu pot fi soluţionate doar prin ştiinţă ori religie. Trebuie să îmbinăm înţelegerea spirituală şi cunoaşterea ştiinţifică modernă pentru a depăşi suferinţa cu care se confruntă omenirea. Cercetările atât de importante realizate de Kazuo Murakami ne duc mai aproape de acest scop.”
- Dalai Lama

Despre autor:
Dr. Kazuo Murakami este unul dintre geneticienii de varf din intreaga lume si profesor emerit la Universitatea Tsukuba, una dintre universitatile japoneze de elita. In 1963 si-a luat doctoratul in Chimie agricola la Facultatea de Agricultura a Universitatii Kyoto, devenind apoi cercetator la Universitatea Oregon Health & Science. In 1976, dr. Murakami si-a inceput cariera didactica la Universitatea Vanderbilt, ca profesor asistent. A fost numit apoi profesor de biochimie aplicata la Universitatea Tsukuba in 1978, unde a inceput cercetarile genetice. In 1983, a decodificat enzima renina umana cu rol important in tratarea hipertensiunii care i-a adus aprecierea internationala. In 1990 a castigat Premiul pentru Cercetare Max Planck. In 1994 a devenit director al Centrului de Cercetare Avansata Tsukuba, de la Universitatea Tsukuba. In 1996 i-a fost inmanat Premiul Academiei Japoneze, ca recunoastere a realizarilor sale profesionale.